Famiglia-carta-983x540În faţa problemei unei reglementări oneste a naşterilor, comunitatea eclezială a timpurilor noastre trebuie să-şi asume îndatorirea de a sugera convingeri şi de a da ajutoare concrete acelora care voiesc să trăiască paternitatea şi maternitatea într-un mod cu adevărat responsabil.

În acest domeniu, în timp ce recunoaşte cu plăcere rezultatele la care s-a ajuns în cercetările ştiinţifice pentru cunoaşterea cât mai precisă a ritmurilor fertilităţii feminine şi stimulează extinderea pe scară mai amplă a acestor studii, Biserica nu poate să nu ceară cu tărie reînnoită responsabilitatea acelora – medici, experţi, consilieri matrimoniali, cupluri – care pot ajuta efectiv şi cu responsabilitate pe soţi ca, trăind iubirea lor, să respecte structura şi finalităţile actului conjugal care exprimă această iubire. Aceasta înseamnă o angajare vastă, decisivă şi sistematică pentru a cunoaşte, stima şi aplica metodele naturale ale reglementării fertilităţii97.

O mărturie preţioasă poate şi trebuie să fie dată de acei soţi care, folosindu-se de abstinenţa comună periodică, au ajuns la o responsabilitate matură şi personală cu privire la iubire şi viaţă. Aşa cum scria papa Paul al VI-lea, „Lor le încredinţează Domnul datoria de a face vizibilă în lume sfinţenia şi frumuseţea legii care uneşte iubirea reciprocă a soţilor cu cooperarea lor la iubirea lui Dumnezeu, autorul vieţii umane”98.

(din Familiaris consortio, nr. 35)

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

Lasă un comentariu