Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Lucrătorii pastoraţiei familiale: episcopii, preoții, călugării, călugăriţele și laicii specializați

Posted by Paxlaur pe 16/04/2016

splendoarea familieiAfară de familie – obiect, însă înainte de toate ea însăşi ca subiect al pastoraţiei familiale – trebuie amintiţi şi alţi principali lucrători din acest sector deosebit.

Primul responsabil de pastoraţia familială în dieceză este episcopul. În misiunea lui de tată şi păstor, episcopul trebuie să aibă deosebită grijă de acest sector, fără îndoială prioritar, al pastoraţiei. Pentru acest scop, el trebuie să depună interes, grijă, timp, personal şi resurse, dar mai ales intervenţie personală pentru familie şi pentru toţi aceia care în diferite structuri diecezane îl sprijină în pastoraţia familiei. Va avea grijă deosebită de a face astfel încât întreaga dieceză să fie, din ce în ce mai mult, o adevărată „familie diecezană”, model şi izvor de speranţă pentru toate familiile care îi aparţin. Înfiinţarea Consiliului Pontifical pentru Familie se înscrie în acest context; fiind un semn al importanţei care se atribuie pastoraţiei familiei în lume şi în acelaşi timp instrument eficace pentru a o promova şi ajuta la toate nivelurile.

Episcopii se folosesc în chip special de preoţi, al căror rol – aşa cum în mod expres a accentuat Sinodul – constituie parte esenţială a ministerului Bisericii faţă de Căsătorie şi familie. Acelaşi lucru este valabil şi pentru acei diaconi cărora le-ar fi încredinţată grija acestui sector pastoral.

Responsabilitatea lor nu se extinde numai la probleme morale şi liturgice, ci şi la acelea cu caracter personal şi social. Ei trebuie să susţină familia în greutăţile şi suferinţele ei, alăturându-se membrilor familiei, ajutându-i să-şi privească viaţa în lumina evangheliei. Nu e superfluu a nota că, din această misiune – dacă este exercitată cu perspicacitatea cuvenită şi cu adevărat spirit apostolic – ministrul Bisericii va descoperi noi surse de energie spirituală, chiar pentru propria vocaţie şi pentru însuşi exerciţiul ministerului.

Pregătiţi din vreme şi cu seriozitate pentru acest apostolat, preotul sau diaconul trebuie să se comporte în mod constant – în ceea ce priveşte familiile – întocmai ca un tată, frate, păstor şi învăţător, sprijinindu-le cu ajutorul harului divin şi luminându-le cu lumina adevărului. Învăţătura şi sfaturile acordate lor vor trebui să fie totdeauna în deplină concordanţă cu magisteriul autentic al Bisericii, aşa încât să ajute poporul lui Dumnezeu să-şi formeze un corect simţ al credinţei, pe care apoi să îl aplice în viaţa concretă. Fidelitatea faţă de magisteriu va permite şi preoţilor să se îngrijească de unitate în judecăţile lor, pentru a evita tulburările de conştiinţă în rândul credincioşilor.

Păstorii şi laicii participă în Biserică la misiunea profetică a lui Cristos: laicii, mărturisind credinţa prin cuvintele şi prin viaţa lor creştină; păstorii, deosebind în această mărturie ceea ce este expresia credinţei genuine de ceea ce corespunde mai puţin cu lumina credinţei; familia, ca o comunitate creştină, cu participarea ei specială şi mărturia de credinţă. În felul acesta se deschide un dialog între păstori şi familii. Teologii şi experţii în problemele vieţii familiale pot fi de mare ajutor în acest dialog, explicând cu exactitate conţinutul magisteriului Bisericii şi acela al experienţei vieţii de familie. În felul acesta, învăţătura magisteriului este înţeleasă mai bine, deschizându-se calea pentru dezvoltarea sa progresivă. E folositor de amintit că norma proximă şi obligatorie în doctrina credinţei – chiar şi în problemele privitoare la familie – este de competenţa magisteriului ierarhic. Raporturile clare dintre teologi, experţi în problemele de familie şi magisteriu ajută mult la înţelegerea dreaptă a credinţei şi la promovarea – în limitele ei – a unui pluralism legitim.

Contribuţia pe care călugării şi călugăriţele, precum şi persoanele consacrate în general, o pot oferi în favoarea apostolatului familiei găseşte expresia primă, fundamentală şi originală tocmai în consacrarea lor lui Dumnezeu, care îi face „în faţa tuturor credincioşilor… amintire a acelui legământ de Căsătorie, pe care Dumnezeu l-a întemeiat şi care se va cunoaşte pe deplin abia în viaţa viitoare, adică legământul de cununie al Bisericii cu Cristos, unicul său mire”169 şi martori ai acelei iubiri atotcuprinzătoare, care – prin castitatea îmbrăţişată pentru împărăţia cerului – îi face din ce în ce mai disponibili pentru a se dedica în mod generos pentru serviciul divin şi operele de apostolat.

De aici posibilitatea pe care o au călugării şi călugăriţele, membrii institutelor seculare şi cei ai altor institute de perfecţiune, singuri sau asociaţi între ei, să-şi ofere slujirea lor familiilor, mai ales cu deosebită grijă de copii, în special pentru copiii părăsiţi de părinţi, nedoriţi de părinţii lor, orfani, săraci sau cu handicap. Ei pot vizita familiile şi să se îngrijească de cei bolnavi, pot cultiva raporturi de respect şi de caritate cu familiile incomplete, aflate în dificultate sau dezmembrate. La fel, ei depun o muncă educativă şi pot da sfaturi la pregătirea tinerilor pentru Căsătorie. Pot ajuta tinerele cupluri să poată ajunge la procrearea responsabilă. Ei pot chiar deschide casele lor pentru ospitalitatea sinceră şi cordială, pentru ca familiile să afle în ele sensul lui Dumnezeu, gustul de rugăciune şi reculegere, pilda concretă a unei vieţi trăite în caritate şi bucurie frăţească în calitate de membri ai celei mai mari familii a lui Dumnezeu.

Aş vrea să adaug îndemnul cel mai viu către responsabilii institutelor de viaţă consacrată, pentru ca, în cadrul respectării carismei proprii şi specifice institutului, să considere apostolatul familiilor ca una dintre îndatoririle prioritare, urgentate de situaţia din lumea zilelor noastre.

Nu puţin folos aduc familiilor acei laici specializaţi (medicii, juriştii, psihologii, asistenţii de acţiune socială, consultanţii) care, individual sau în diverse forme de asociaţii sau iniţiative, prestează o muncă de îndrumare, de luminare, de orientare şi de sprijin. Lor li se pot aplica îndemnurile pe care am avut ocazia de a le da Confederaţiei Consultanţilor Familiali de Inspiraţie Creştină: „Truda voastră merită titlul de misiune, atât sunt de nobile scopurile pe care le urmăriţi şi aşa de hotărâtoare rezultatele muncii voastre pentru binele societăţii şi al comunităţii creştine… Tot ceea ce reuşiţi să faceţi pentru susţinerea familiei este destinat să aibă acea eficacitate care, trecând peste limitele proprii, ajunge la inima persoanelor şi se răsfrânge asupra societăţii. Viitorul lumii şi al Bisericii trece prin familie”170.

(din Familiaris consortio, nr. 73-75)

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: