Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Păstori după inima sa!

Posted by Paxlaur pe 17/04/2016

Papa Francesco e i sacerdotiAstăzi este o zi specială: este Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii.

Nu trebuie să uităm că şi prin noi se poate naşte şi creşte o vocaţie la sfânta preoţie. Cel care cheamă este şi rămâne pentru totdeauna Cristos. Însă el se foloseşte şi de oameni, se foloseşte de noi, pentru ca harul şi chemarea sa să fie înţelese, primite, trăite!

Să ne unim în rugăciune ca Domnul să trimită „lucrători în secerişul său”, ca Domnul să rânduiască Bisericii „păstori după inima sa”. Să ne rugăm astăzi pentru seminarişti şi pentru toţi cei care se ocupă de formarea lor în seminarii.
Rugaţi-vă şi pentru mine şi pentru toţi cei care trebuie să-şi mărturisească vocaţia primită prin faptele şi cuvintele lor.


Iată mesajul pe care sfântul părinte Papa Francisc pentru această zi:

Biserica, mamă a vocaţiilor

Iubiţi fraţi şi surori!

Cât aş vrea ca, în cursul Jubileului Extraordinar al Milostivirii, toţi cei botezaţi să poată experimenta bucuria că aparţin Bisericii! Şi să poată redescoperi că vocaţia creştină, aşa precum toate vocaţiile speciale, se nasc în sânul poporului lui Dumnezeu şi sunt daruri ale milostivirii divine. Biserica este casa milostivirii şi este „pământul” unde vocaţia încolţeşte, creşte şi aduce rod.

Pentru aceasta vă invit pe voi toţi, cu ocazia acestei a 53-a Zile Mondiale de Rugăciune pentru Vocaţii, să contemplăm comunitatea apostolică şi să mulţumim pentru rolul comunităţii pe drumul vocaţional al fiecăruia. În bula de convocare a Jubileului Extraordinar al Milostivirii am amintit cuvintele sfântului Beda Venerabilul, referite la chemarea sfântului Matei: „Miserando atque eligendo” (Misericordiae vultus, 8). Acţiunea milostivă a Domnului iartă păcatele noastre şi ne deschide la viaţa nouă care se concretizează în chemarea la urmare şi la misiune. Fiecare vocaţie în Biserică îşi are originea în privirea miloasă a lui Isus. Convertirea şi vocaţia sunt ca două feţe ale aceleiaşi medalii şi se amintesc încontinuu în toată viaţa discipolului misionar.

Fericitul Paul al VI-lea, în exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, a descris paşii procesului evanghelizării. Unul dintre ei este aderarea la comunitatea creştină (cf. nr. 23), acea comunitate de la care a primit mărturia credinţei şi proclamarea explicită a milostivirii Domnului. Această încorporare comunitară cuprinde întreaga bogăţie a vieţii ecleziale, îndeosebi Sacramentele. Şi Biserica nu este numai un loc în care se crede, ci este şi obiectul credinţei noastre; pentru aceasta în Crez spunem: „Cred în Biserică”.

Chemarea lui Dumnezeu are loc prin medierea comunitară. Dumnezeu ne cheamă să facem parte din Biserică şi, după o anumită maturizare în ea, ne dăruieşte o vocaţie specifică. Drumul vocaţional se face împreună cu fraţii şi cu surorile pe care Domnul ni-i dăruieşte: este o con-vocaţie. Dinamismul eclezial al chemării este un antidot pentru indiferenţă şi pentru individualism. Stabileşte acea comuniune în care indiferenţa a fost învinsă de iubire, deoarece cere ca noi să ieşim din noi înşine punând existenţa noastră în slujba planului lui Dumnezeu şi însuşindu-ne situaţia istorică a poporului său sfânt.

În această Zi, dedicată rugăciunii pentru vocaţii, doresc să-i îndemn pe toţi credincioşii să-şi asume responsabilităţile lor în îngrijirea şi în discernământul vocaţional. Când apostolii căutau pe unul care să ia locul lui Iuda Iscarioteanul, sfântul Petru a adunat o sută douăzeci de fraţi (cf. Fap1,15); şi pentru alegerea celor şapte diaconi, a fost convocat grupul discipolilor (cf. Fap 6,2). Sfântul Paul îi dă lui Tit criterii specifice pentru alegerea preoţilor (Tit 1,5-9). Şi astăzi, comunitatea creştină este mereu prezentă în răsărirea vocaţiilor, în formarea lor şi în perseverenţa lor (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 107).

Vocaţia se naşte în Biserică. Încă de la apariţia unei vocaţii este necesar un adecvat „simţ” al Bisericii. Nimeni nu este chemat exclusiv pentru o regiune determinată, nici pentru un grup sau mişcare eclezială, ci pentru Biserică şi pentru lume. „Un semn clar al autenticităţii unei carisme este eclezialitatea sa, capacitatea sa de a se integra armonios în viaţa poporului sfânt al lui Dumnezeu pentru binele tuturor” (Ibid., 130). Răspunzând la chemarea lui Dumnezeu, tânărul vede cum se extinde propriul orizont eclezial, poate să ia în considerare multiplele carisme şi astfel să facă un discernământ mai obiectiv. Comunitatea devine, în acest mod, casa şi familia unde se naşte vocaţia. Candidatul contemplă recunoscător această mediere comunitară ca element la care nu se poate renunţa pentru viitorul său. Învaţă să cunoască şi să iubească pe fraţii şi surorile care parcurg drumuri diferite de drumul său; şi aceste legături întăresc în toţi comuniunea.

Vocaţia creşte în Biserică. În timpul procesului de formare, candidaţii la diferitele vocaţii au nevoie să cunoască tot mai bine comunitatea eclezială, depăşind viziunea limitată pe care cu toţii o avem la început. În acest scop este oportun să se trăiască vreo experienţă apostolică împreună cu alţi membri ai comunităţii, de exemplu: alături de un bun catehet să se comunice mesajul creştin; să se experimenteze evanghelizarea din periferii împreună cu o comunitate călugărească; să se descopere comoara contemplaţiei împărtăşind viaţa de claustrare; să se cunoască mai bine misiunea ad gentes în contact cu misionarii; şi cu preoţii diecezani să se aprofundeze experienţa pastoraţiei în parohie şi în dieceză. Pentru cei care sunt deja în formare, comunitatea eclezială rămâne mereu locul educativ fundamental, faţă de care se simte recunoştinţă.

Vocaţia este susţinută de Biserică. După angajamentul definitiv, drumul vocaţional în Biserică nu se termină, ci continuă în disponibilitatea la slujire, în perseverenţă, în formarea permanentă. Cel care şi-a consacrat propria viaţă Domnului este dispus să slujească Biserica unde ea are nevoie. Misiunea lui Paul şi Barnaba este un exemplu al acestei disponibilităţi ecleziale. Trimişi în misiune de Duhul Sfânt şi de comunitatea din Antiohia (cf. Fap 13,1-4), s-au întors la aceeaşi comunitate şi au povestit ceea ce Domnul a făcut prin intermediul lor (cf. Fap 14,27). Misionarii sunt însoţiţi şi susţinuţi de comunitatea creştină care rămâne o referinţă vitală, ca patria vizibilă care oferă siguranţă celor care fac pelerinajul spre viaţa veşnică.

Printre lucrătorii pastorali au o importanţă deosebită preoţii. Prin slujirea lor se face prezent cuvântul lui Isus, care a spus: „Eu sunt poarta oilor […] Eu sunt păstorul cel bun” (In 10,7.11). Îngrijirea pastorală a vocaţiilor este o parte fundamentală a slujirii lor pastorale. Preoţii îi însoţesc pe cei care sunt în căutarea propriei vocaţii, precum şi pe cei care deja şi-au oferit viaţa în slujba lui Dumnezeu şi a comunităţii.

Toţi credincioşii sunt chemaţi să devină conştienţi de dinamismul eclezial al vocaţiei, pentru ca, după exemplul Fecioarei Maria, comunităţile de credinţă să poată deveni sân matern care primeşte darul Duhului Sfânt (cf. Lc 1,35-38). Maternitatea Bisericii se exprimă prin rugăciunea perseverentă pentru vocaţii şi cu acţiunea educativă şi de însoţire pentru cei care percep chemarea lui Dumnezeu. Face asta şi printr-o atentă selecţionare a candidaţilor la slujirea primită prin hirotonire şi la viaţa consacrată. În sfârşit, este mamă a vocaţiilor în susţinerea continuă a celor care şi-au consacrat viaţa în slujba celorlalţi.

Să cerem Domnului să dea tuturor persoanelor care parcurg un drum vocaţional o profundă adeziune la Biserică; şi Duhul Sfânt să întărească în păstori şi în toţi credincioşii comuniunea, discernământul şi paternitatea şi maternitatea spirituală.

Tată al milostivire, care l-ai dăruit pe Fiul tău pentru mântuirea noastră şi ne susţii mereu cu darurile Duhului tău, dă-ne comunităţi creştine vii, fervente şi bucuroase, care să fie izvoare de viaţă fraternă şi să trezească printre tineri dorinţa de a se consacra Ţie şi evanghelizării. Susţine-le în angajarea lor de a propune o cateheză vocaţională adecvată şi drumuri de consacrare specială. Dăruieşte înţelepciune pentru necesarul discernământ vocaţional, aşa încât în toate să strălucească măreţia iubirii tale milostive. Maria, Mama şi educatoarea lui Isus, să mijlocească pentru fiecare comunitate creştină, pentru ca, făcută rodnică de Duhul Sfânt, să fie izvor de vocaţii genuine în slujba poporului sfânt al lui Dumnezeu.

Din Vatican, 29 noiembrie 2015
Duminica I din Advent

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe http://www.ercis.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: