Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Îți doresc un Paradis cu parfum de tei, dragă mamaie!

Posted by Paxlaur pe 05/06/2016

20140606-030254-10974977.jpgPământul și viața ne este invadată de cifre: numărăm totul, calculăm și recalculăm. Apoi ne speriem de cifrele aflate, de prețuri, de datorii, de rate. Și ca să ne treacă numărăm lucrurile bune: prietenii, zilele de concediu, banii, ba chiar și viața… Mai mult, atât de mult am numărat și ne-am înconjurat de cifre încât noi înșine devenim numere. Peste tot ai nevoie de un număr de identitate/identificare. De exemplu, in Colegiu toți avem un număr. La Universitate la fel… Numărăm totul! Ne numărăt toți. Mai nou li se pare că suntem prea mulți!

Astăzi am calculat alte numere: câte și cum sunt numerele care se pot scrie de când ai plecat spre casa Tatălui, dragă mamaie. Au trecut deja doi 2 ani sau 731 de zile sau 17.544 de ore sau 1.052.640 de minute etc. etc. … Ah, cifre și iar cifre, dar printre ele, doruri, mult dor, un infinit ce abia încape într-o inimă!

Sper că în cer nu sunt cifre! Dar cel mai mult sper în această zi că Paradisul tău miroase a flori de tei! Lângă fereastra mea au înflorit teii și simt atât de puternic parfumul lor și gândul mă poartă la tine, dragă mămaie. Chiar și fără tei, astăzi, ca în fiecare zi din acești doi ani, gândul mi-e la tine. În ziua Primiției ți-am promis recunoștință veșnică. Astăzi, pe pământul Romei, reînnoiesc promosiunea mea pentru că știu cât de mult îți datorez din ceea ce sunt, din ceea ce am, din ceea ce fac. Cu atât de multă înțelepciune m-ai învățat viața, iar lecțiile tale despre viață sunt deseori pe buzele și în mintea mea. Încă trăiesc din ele, prin ele. Îți mulțumesc și îți ofer rugăciunile acestei zile. Împreună cu glasurile de la Liturghie îți ofer parfumul teilor din curtea colegiului, din parc și din lumea întreagă.

Mirosul de tei mă poartă cu gândul la tine. Avem împreună atât de multe amintiri cu parfum de tei. Am crescut cu acest parfum. În această lună mergeam mereu la cules tei.

Cand ai plecat infloreau teii. Nu m-am gândit până acum că luna iunie, luna în care ai plecat, este luna teilor. Ce frumos! Ce amintire frumoasă mi-ai lăsat: parfumul teilor! Ziua tristă a  înmormântării era zi de Rusalii. În această zi, în tradițiile răsăritene, „ramurile de tei înflorit sunt sfinţite în bisericile ortodoxe şi apoi sunt duse acasă, pentru a fi puse la uşă sau la icoană, în credinţa că vor păzi casa de furtuni, grindină şi duhuri rele”.

Ce bine simbolizează pentru mine teiul prezența ta, ocrotirea ta. Tu ai vrut să ne ferești pe noi de furtunile vieții, de grindina dușmăniei, de orice duh rău. Ne-ai vrut binele, ne-ai vrut oameni buni, chiar și atunci când noi ne-am împotrivit. Acele clipe le regret. Însă sper că le-am compensat cu clipele de ascultare. Sper din toată inima că te-am făcut fericită măcar pentru câteva clipe, iar acum Domnul ți-a oferit fericirea veșnică, o fericire care sper să aibă parfumul florilor de tei.

Eu si mamaiaDin câte îmi amintesc, atunci când am fost în Țara Sfântă, nu am văzut tei și nu am simțit acolo parfumul lor. Însă te-am simțit pe tine, așa cum te simt în fiecare călătorie, în fiecare pelerinaj, pentru că tu m-ai purtat în atâtea locuri și m-ai învățat că a călători este izvor de cultură, de înțelepciune. Chiar dacă nu-mi amintesc de tei văzuți prin Ierusalimul pământesc, sper ca ei să fie în Ierusalimul ceresc. Parfumul lor e prea frumos ca să lipsească din împărăția pregătită pentru noi încă de la întemeierea lumii. Acolo ți-ai găsit odihna după toată munca. Și meriți să te odihnești în locul cel mai frumos și cel mai parfumat. Meriți cu adevărat ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit și la inima omului nu s-a suit. Meriți, dragă mamaie! Meriți tot ce este mai bun, pentru că tu ne-ai oferit tot ce era mai bun! Domnul să te răsplătească în Slava Cerească și să continui prezența ta ocrotitoare noastră, nepoții și strănepoții tăi!

Noi toți te iubim și ne rugăm pentru tine și vrem să mergem pe urma pașilor tăi. Sărut cu recunoștință și admirație urma ta lăsată în această viața, în viața noastră, în viața mea!

Dumnezeu să îți dăruiască viața veșnică, odihna sufletului și parfumul teilor. Amin!

 

 

Astăzi recitesc cu emoții, ba chiar cu lacrimi, ceea ce am trăit în acea noapte tristă din 2014: https://paxlaur.com/2014/06/06/va-implini-80-de-ani-in-casa-tatalui-rugati-va-pentru-bunica-mea-care-tocmai-a-plecat-spre-viata-cea-de-veci/

Nu-mi găsesc cuvintele să exprim ceea ce simt, ci doar ceea ce vreau să cer tuturor sufletelor: rugaţi-vă pentru bunica mea pe care Domnul a chemat-o acum câteva ore în Împărăţia sa. Cred cu tărie, sper şi mă voi ruga în fiecare zi ca Domnul să o răsplătească în mărinimia sa pentru tot binele pe care mi l-a făcut. Mi-a fost ca o mamă. Ca două mame! Nu mi-a dat viaţa, dar mi-a fost mama credinţei şi a vocaţiei mele prin felul cum a colaborat cu Dumnezeu. Nu pot să văd viaţa din trecut fără ea, după cum mi-e greu să privesc printre lacrimi viitorul fără rugăciunea şi prezenţa ei. Mâine, 7 iunie, împlinea 80 de ani…

Ce ecou au pentru mine în aceste momente cuvintele lui Isus: „Nu vă voi lăsa orfani! Vă voi trimite un alt mângâietor…”. Mă simt orfan fără ea, dar cred cu tărie nu doar că voi primi alt mângâietor, ci că de la fereastra Tatălui îmi va mijloci revărsea harurilor de care vede acum şi mai clar că am nevoie! Ce zid de întărire şi de ocrotire mi-a fost prezenţa ei! Ce frumos mi-a clădit viaţa! Ce mult m-a iubit!

Am fost privilegiat cu o aşa bunică.

Mângâierea Domnului se aşază peste mine pe diferite căi. Am celebrat o oră mai târziu o liturghie pentru ea. Am fost mirat de textul evangheliei (mai ales că – din neatenţie spun ei, providenţial spun eu – cei care au pregătit totul pentru sfânta Liturghie nu au ales lecturile de la sfântul Bonifaciu, comemorat ieri, 5 iunie, ci textul zilei din timpul pascal):  „Nu mă rog numai pentru ei, ci și pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca toți să fie una, după cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. Iar eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una: eu în ei și tu în mine, ca să fie desăvârșiți în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis și i-ai iubit pe ei, așa cum m-ai iubit pe mine.

Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine și cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii.
Tată drept, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut, iar aceștia au cunoscut că tu m-ai trimis.Eu le-am revelat numele tău și-l voi revela, pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei și eu în ei” (In 17, 20-26). Şi ce „coincidenţă” (adică felul lui Dumnezeu de a lucra rămânând în anonimat) putea fi când lecturile zilei par tocmai pentru astfel de moment, tocmai pentru mine?! Ar fi fost suficient şi să spun că, pe lângă evanghelie, lectura întâi vorbeşte şi despre speranţa în învierea morţilor şi se termină tocmai amintind de Roma, locul unde m-a găsit ceasul despărţirii, locul unde acum sunt chemat să dau mărturie tocmai despre Cristos şi învierea morţilor, despre dreptatea pe care el vrea să o instaureze pentru veşnicie: „În ziua următoare, voind să știe cu exactitate din ce cauză era acuzat de iudei, l-a dezlegat și a poruncit să se întrunească arhiereii și tot Sinedriul. Apoi l-a dus pe Paul și l-a pus înaintea lor. Știind că o parte dintre ei sunt saducei, iar cealaltă parte farisei, Paul a strigat în Sinedriu: „Fraților, eu sunt fariseu, fiu de farisei. Eu sunt judecat pentru speranța în învierea morților”. Îndată ce a spus aceasta, s-a iscat o neînțelegere între saducei și farisei, iar adunarea s-a dezbinat, căci saduceii spun că nu este înviere, nici înger și nici duh, pe când fariseii mărturisesc și una și alta. S-a făcut atunci mare zarvă, iar unii dintre cărturarii din partea fariseilor s-au ridicat și au protestat cu vehemență, zicând: „Nu găsim nimic rău în omul acesta. Dacă i-a vorbit cumva vreun duh sau înger?” Fiindcă cearta se întețea, iar tribunul se temea că Paul ar putea fi sfâșiat de ei, a dat ordin ca o grupă de soldați să coboare, să-l ia din mijlocul lor și să-l aducă în fortăreață. În noaptea următoare, i-a apărut Domnul și i-a zis: „Curaj! Așa cum ai dat mărturie pentru mine la Ierusalim, tot așa trebuie să dai mărturie și la Roma”. Curaj! Curaj! Curajul vine mi-a venit ca o dulce mângâiere şi din cântarea psalmului:

„Păzește-mă, Dumnezeule,

pentru că îmi caut refugiul în tine!

I-am spus Domnului: „Tu ești Dumnezeul meu,

fericirea mea e numai la tine”.

În sfinții care sunt pe pământ, în cei puternici,

în ei era toată plăcerea mea.

Își înmulțesc durerile

cei care aleargă după [zei] străini,

dar eu nu le voi aduce nici o jertfă

cu vărsare de sânge,

nici nu voi pune numele lor pe buzele mele.

Domnul este partea mea de moștenire

și cupa mea [cu sorți],

tu ești acela care ai în mână soarta mea.

Sorții mei au căzut pe terenul cel mai bun,

într-adevăr, moștenirea mea e minunată.

Îl binecuvântez pe Domnul

care m-a sfătuit,

la aceasta până și noaptea mă îndeamnă inima.

Îl am mereu în fața ochilor pe Domnul;

dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin.

De aceea, inima mea se bucură

și sufletul meu tresaltă de bucurie;

ba chiar și trupul meu se va odihni în siguranță,

deoarece nu vei lăsa sufletul meu

în locuința morților,

nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău să vadă putrezirea.

Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieții;

în fața ta sunt bucurii depline

și desfătări veșnice la dreapta ta.

Nu, nu poate fi nimic întâmplător. Domnul este mângâierea mea în aceste clipe. El mă consolează amintindu-mi că a chemat-o la sine în luna Inimii Preasfinte pe care a cinstit-o, chiar în ajunul primei vineri din lună. A murit în ziua pe care suntem chemaţi să o consacrăm mijlocirii fericitului Anton Durcovici (pe care îl îndrăgesc şi a cărui mijlocire o invoc pentru bunica mea). Dar mai ales a murit spovedită şi împărtăşită. Multe şi mari au fost îndurările Domnului faţă de ea, după cum şi iubirea ei faţă de Dumnezeu, faţă de oameni, faţă de mine. Mi-e drag să mă gândesc că acum mă priveşte de sus. Gândul şi speranţa strălucirii ei îmi usucă o parte din lacrimi. Mă consolează gândul protecţiei cereşti. Mi-e drag să mă gândesc la bucuria de a-l revedea pe fiul ei, pe tatăl meu, despre care deseori vorbea cu dor. Mi-e drag să mă gândesc plin de speranţă la ziua revederii. Mi-e drag să pun toată suferinţa în braţele speranţei pe care o am în învierea morţilor şi viaţa veşnică. Şi nu e doar o speranţă. E o credinţă. E un dor de nestins.

Rugaţi-vă pentru mine în acest timp de încercare şi durere, dar mai ales rugaţi-vă împreună cu mine ca scumpa mea mamaie să vadă gloria celui despre care mi-a vorbit cu atâta convingere că m-am îndrăgostit de el, Domnul şi Dumnezeul nostru.

Odihna cea veşnică dă-o ei Doamne şi lumina cea fără de sfârşit să-i strălucească.

Sufletul slujitoarei Tereza, prin mila lui Dumnezeu, să se odihnească în pace. Amin!

Eu si mamamia


Despre tei, puteți citi mai multe aici: http://ziarullumina.ro/iunie-luna-teiului-43304.html

 

Anunțuri

2 răspunsuri to “Îți doresc un Paradis cu parfum de tei, dragă mamaie!”

  1. loredana said

    Doamne, ai grija de sufletele celor ce nu mai sunt printre noi si ne protejeaza pe cei care suntem pe aceasta lume!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: