Acest principiu ne ajută să lucrăm pe termen lung,
fără obsesia rezultatelor imediate.
Ne ajută să suportăm cu răbdare situații dificile și potrivnice,
sau schimbări de plan pe care dinamismul realității le impune.

222. Există o tensiune constantă între plinătate și limită. Plinătatea provoacă voința de a poseda totul, iar limita este obstacolul care se interpune. „Timpul”, considerat în sens amplu, face referire la plinătate ca expresie a orizontului care ni se deschide în față, iar momentul este expresie a limitei care se trăiește într-un spațiu circumscris. Cetățenii trăiesc în tensiune între conjunctura momentului și lumina timpului, a orizontului mai mare, a utopiei care ne deschide spre viitor drept cauză finală care atrage. De aici reiese un prim principiu al progresului în edificarea unui popor: timpul este superior spațiului.

223. Acest principiu ne ajută să lucrăm pe termen lung, fără obsesia rezultatelor imediate. Ne ajută să suportăm cu răbdare situații dificile și potrivnice, sau schimbări de plan pe care dinamismul realității le impune. Este o invitație de a asuma tensiunea dintre plinătate și limită, dând prioritate timpului. Unul dintre păcatele care uneori se întâlnesc în activitatea socio-politică stă în a privilegia spațiile de putere în locul timpurilor proceselor. A da prioritate spațiului conduce la strădania nebunească de a rezolva totul în momentul prezent, pentru a încerca să se ia în stăpânire toate spațiile de putere și de autoafirmare. Înseamnă a cristaliza procesele și a pretinde oprirea lor. A da prioritate timpului înseamnă a se ocupa mai mult de a începe procese decât de a lua în stăpânire spații. Timpul ordonează spațiile, le luminează și le transformă în verigi dintr-un lanț în permanentă creștere, fără întoarceri. Este vorba de a privilegia acțiunile care generează noi dinamisme în societate și implică alte persoane și grupuri care le vor face să progreseze, până când aduc rod în evenimente istorice importante. Fără neliniște, însă cu convingeri clare și tenace.

224. Uneori mă întreb cine sunt cei care în lumea actuală se preocupă realmente mai mult să dea viață unor procese care să edifice un popor decât să obțină rezultate imediate care să genereze o răsplată politică facilă, rapidă și efemeră, dar care nu edifică plinătatea umană. Istoria îi va judeca probabil cu acel criteriu pe care-l enunța Romano Guardini: „Unicul model pentru a evalua cu succes o epocă este de a întreba până la ce punct se dezvoltă în ea și ajunge la o autentică motivație de a fi plinătatea existenței umane, în acord cu caracterul special și posibilitățile epocii înseși”[182].

225. Acest criteriu este foarte potrivit și pentru evanghelizare, care cere să se țină cont de imaginea de ansamblu, de deschiderea față de procesele potrivite și de preocuparea față de planificarea pe termen lung. Domnul însuși, în viața sa pământească, le-a dat de înțeles de multe ori discipolilor săi că există lucruri pe care încă nu le pot înțelege și că e necesar să-l aștepte pe Duhul Sfânt (cf. In16,12-13). Parabola grâului și a neghinei (cf. Mt 13,24-30) descrie un aspect important al evanghelizării, care constă în a arăta că dușmanul poate să ocupe spațiul împărăției și să provoace daune cu neghina, dar este învins, în cele din urmă, de bunătatea grâului care se manifestă cu timpul.

din Exortația apostolică
Evangelii gaudium
a Sfântului Părinte Francisc
către episcopi, preoți și diaconi,
către persoanele consacrate
și către credincioșii laici
despre vestirea evangheliei
în lumea actuală
nr. 222-225.

Textul integral poate fi citit AICI: www.magisteriu.ro

---