Te-am întâlnit pe când rătăceam ca un copil rămas orfan


Au trecut mai bine de o sută de ani de când Preacurata Fecioară Maria le spunea celor trei păstorași la Fatima: „Rugați-vă mult și faceți sacrificii pentru cei păcătoși, deoarece multe suflete merg în Iad tocmai pentru că nu au pe cineva care să se roage și să facă sacrificii pentru ele”. Iar într-un alt mesaj îi îndemna pe toți să se roage zilnic sfântul Rozariu, spunând după fiecare mister: „O Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila ta”.

Au trecut mai bine de o sută de ani de la acele apariții și Fatima este astăzi unul dintre cele mai fascinante și populate sanctuare mariane. Dacă privim la numărul de pelerini mariani în întreaga lume, la zecile de mii de biserici și capele din care în fiecare zi se înalță rugăciunea rozariului, la gestul suveranilor pontifi de a consacra întreaga lume Inimii Neprihănite a Mariei, dacă punem împreună toate aceste semne mariane și multe, multe altele, simțim cu adevărat că a fost instaurată „epoca mariană”, cum o numea cu speranță sfântul Ludovic Maria Grignon de Montfort, „epoca în care sufletele vor respira marian, așa cum trupul respiră aer”.

Trăim timpul în care omenirea, după ce „l-a respins pe Dumnezeu și viața veșnică” (cf. Fap 13,46), rătăcind ca un copil rămas orfan, acum caută calea spre a avea din nou o familie. Dornică asemenea lui Filip să-l vadă pe Dumnezeu Tatăl (cf. In 14,8), omenirea are nevoie de Biserică și de Maria, Maica Bisericii. Este însuși Cristos cel care, după ce ni l-a făcut cunoscut pe Tatăl, de la înălțimea crucii, ne-o dăruiește tuturor pe Maria ca mamă. Să ne întipărim în suflet, plini de recunoștință, momentul „înfierii” noastre mariane: „Văzând Isus că stătea acolo mama lui și discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: «Femeie, iată-l pe fiul tău!». Apoi, i-a spus discipolului: «Iat-o pe mama ta!». Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el” (In 19,26-27).

Să reînnoim în acest timp de har, în acest timp marian, devoțiunile noastre față de sfânta Fecioară Maria. Să ne amintim cât de plăcut este să ai o mamă care te iubește și care te poartă spre Cristos. Ce har să ai o mamă care să te învețe cum să te rogi, cum să trăiești și ce să faci pentru a fi plăcut înaintea lui Dumnezeu. Mai mult chiar: să-ți arate calea care te duce la Tatăl, să ți-l arate pe Cristos „calea, adevărul și viața” (In 14,6). Noi suntem beneficiarii unui adevăr ascuns într-o simplă, dar profundă expresie: Ad Iesum per Mariam – La Isus prin Maria. Atunci când alergăm la sfânta Fecioară Maria, prin mijlocirea ei puternică, ajungem la Isus, la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.


Spune zilnic această rugăciune repetată de păstorașii de la Fatima: 
„Dumnezeul meu, eu cred și sper în tine, te ador și te iubesc. 
Îți cer iertare pentru cei care nu cred în tine, nu te adoră, 
nu speră în tine și nu te iubesc”.


Anul acesta – 2021 – transform cadourile de ziua mea (16 mai) în lemne – sursă de lumină, căldură și alimentație – pentru copiii săraci…

Participă și tu la proiectul Paxlaur: Ofer(ă) „un lemn” unui copil și du în viața unui copil lumină, căldură și hrană. Detalii AICIhttps://paxlaur.com/2021/05/01/ofera-un-lemn-unui-copil/

Ofer(ă)„un lemn” unui copil sărăc…

Să observăm copiii din jurul nostru… ei sunt cea mai bună oglindă a viitorului și a inimii noastre! Cei care doresc pot susține blogul și proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON) sau RO03BTRLEURCRT0378224401 (EURO), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€7.00

 

Categorii:E bine de ştiut, luna sfintei fecioare Maria, Predici si meditatii, Proiectele Paxlaur, Sfânta Fecioară MariaEtichete:, , , , , , , , , , ,

1 comentariu

  1. Minunata scriere care aduce lumina. Zilele astea presa e plina de articole despre „femeie ” scrise de profani in ale credintei: ziaristi, lideri de opinie, scriitori, etc.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: