A început numărătoarea inversă: Dumnezeu ne cheamă iar, ca în 2008, să spunem „Prezent”. Odihnește-te în pace, Andrei!


Era 24 iunie 2008. Catedrala din Iași răsuna de strigătul „Prezent”. 21 de voci, 21 de inimi înflăcărate! Era sunetul entuziasmului și al disponibilității de a sluji. Eram 21 de diaconi, candidați la sfânta Preoție, care așteptam cu emoții, dar plini de fericire, să fim „sfințiți”. Ce puternic este și astăzi ecoul acelor „Vreau!”… „Vreau!”… „Vreau cu ajutorul lui Dumnezeu”…  Printre noi era și Andrei. Era „mezinul” grupului nostru. Acum a plecat primul dintre noi spre casa Tatălui. Plecarea lui confirmă cumva cuvântul Domnului și ne spune: cei din urmă care au văzut lumina zilei vor fi cei dintâi care vor vedea lumina Paradisului, care-l vor vedea pe Cristos, Lumina lumii. 

Când am aflat că a murit Andrei, într-o clipă mi-au trecut zeci de imagini din toate locurile minunate prin care am fost împreună și sfintele Sacramente celebrate și concelebrate. Momente pline de har și de frumos! Andrei a fost o binecuvântare pentru cei care l-au cunoscut.

Dar mi-am amintit și de suferința lui. Sau poate că nu atât de suferința lui, cât mai ales mi-am amintit de demnitatea și seninătatea cu care și-a purtat Crucea. Un adevărat exemplu de seninătate, de lumină! A trăit atât de bine ceea ce ne spunea atunci, în ziua hirotonirii, la predică, Preasfințitul Aurel Percă: „Doresc să fiți adevărate icoane, adevărate imagini ale lui Cristos în trăirea preoției voastre: oricine va veni în contact cu voi, oricine vă va vedea celebrând sfânta Liturghie, oricine vă va vedea rugându-vă, dezlegând la scaunul de Spovadă sau în orice altă împrejurare, să poată spune: aici este o oglindire a feței lui Cristos, o icoană a Domnului, este ceva din adevărul lui, din curajul său, din blândețea sa; este ca și cum ar fi însuși Cristos, și de fapt trebuie să fie așa, de vreme ce despre preot se spune că este „un alt Cristos”. Pentru Andrei „orice altă împrejurare” a fost suferința: acolo, suferind cu seninătate și demnitate, era imaginea lui Cristos.

În felul lui de a-și purta crucea a fost ca Isus Cristos: și-a purtat crucea cu demnitate. Ca Isus! L-am văzut în acești ultimi ani convins de vocația sa: preot și jertfă. A fost o icoană a Domnului, o oglindire a feței lui Cristos. A fost prezența lui Cristos în mijlocul comunității sale.

Andrei, amintește-ți de noi, colegii tăi, și mijlocește-ne harul de a ne purta cu demnitate crucea. Fă ca viața noastră și trăirea preoției noastre să fie după chipul lui Cristos: să fim icoana lui Cristos pentru frații noștri! 

Dumnezeu să te răsplătească, Andrei, cu fericirea veșnică pentru tot binele făcut, pentru toată suferința îndurată și pentru exemplul pe care ni l-ai dăruit! Meriți toată lumina cerului pentru că mereu te-am văzut luminos. Să ne revedem fericiți în lumina Paradisului alături de Cristos, marele preot! 

Odihna cea veșnică dă-i-o lui, Doamne, 
și lumina cea fără de sfârșit să-i strălucească lui. 
Să se odihnească în pace! 
Prin mila lui Dumnezeu. Amin.

Categorii:(spre) Preoţie, E bine de ştiut, PreotieEtichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: