Canonul 1086:
§. 1 Matrimonium inter duas personas, quarum altera sit baptizata in Ecclesia catholica vel in eandem recepta, et altera non baptizata, invalidum est.
§. 2 Ab hoc impedimento ne dispensetur, nisi impletis condicionibus de quibus in can. 1125 et 1126.
§. 3 Si pars tempore contracti matrimonii tamquam baptizata communiter habebatur aut eius baptismus erat dubius, praesumenda est, ad normam can. 1060, validitas matrimonii, donec certo probetur alteram partem baptizatam esse, alteram vero non baptizatam.§. 1 È invalido il matrimonio tra due persone, di cui una sia battezzata nella Chiesa cattolica o in essa accolta, e l’altra non battezzata.
§. 2 Non si dispensi da questo impedimento se non dopo che siano state adempiute le condizioni di cui ai cann. 1125 e 1126.
§. 3 Se al tempo della celebrazione del matrimonio una parte era ritenuta comunemente battezzata o era dubbio il suo battesimo, si deve presumere a norma del can. 1060 la validità del matrimonio finché non sia provato con certezza che una parte era battezzata e l’altra invece non battezzata.§. 1 Este invalidă căsătoria între două persoane, dintre care una a fost botezată în Biserica Catolică, sau a fost primită în sânul ei, iar cealaltă este nebotezată.
§. 2 Să nu se dispenseze acest impediment dacă nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de can. 1125-1126.
§. 3 Dacă în momentul încheierii căsătoriei una dintre părţi era, în general, considerată botezată sau botezul ei era îndoielnic, trebuie să se presupună, conform can. 1060, validitatea căsătoriei, până când se dovedeşte în mod cert că una dintre părţi era botezată, iar cealaltă parte, nebotezată.
Prin disparitate de cult se înțelege diferența de apartenență religioasă între două persoane, dintre care una este catolică, în timp ce alta nu a primit botezul. Este adevărat că se găsesc elemente asemănătoare cu cazul căsătoriilor mixte, adică acele căsătorii între două persoane botezate, dintre care una aparține Bisericii Catolice, iar cealaltă aparține unei Bisericii sau unei comunități ecleziale necatolice. Astfel, impedimentul de disparitate de cult este interzicerea legală de a încheia căsătoria între două persoane dintre care una este catolică iar cealaltă nu a primit botezul (nici în Biserica Catolică, nici într-o altă Biserică sau comunitate eclezială) sau botezul primit nu este valid.
Acest impediment își are originile încă de la începutul Bisericii, avându-și fundamentul nu atât în normele canonice sau juridice, cât mai ales în exigențele pastorale. La început era normal ca pentru creștini să fie dificil să se căsătorească cu persoane păgâne. Apostolii au considerat încă de la început că aceste căsătorii „mixte” sunt periculoase pentru credință și pentru liniștea casei în general (cf. 1Cor 7,39; 2Cor 6,14-15; 1Pt 3,1-2). Rădăcinile pentru a interzice și/sau recomanda evitarea unei astfel de căsătorii trebuie căutate în dificultățile pe care le poate întâlni soțul catolic în păstrarea și practicarea credinței catolice trăind alături de o persoană nebotezată și totodată în problemele care se pot crea dintr-o astfel de situație în privința creșterii și educației (religioase) a copiilor. „Căsătoria fiind un sacrament, iar familia creştină mediul prielnic în care credinţa este păstrată, trăită şi transmisă generaţiilor viitoare (cf. LG 41; GS 47, 48, 52; FC 78), Biserica doreşte ca ambii soţi să fie creştini catolici. Din nefericire, de foarte multe ori această dorinţă a Bisericii nu este luată în serios” (cf. Ioan Tamaș, Compendiu de drept canonic, Sapienta, Iași 2013, 414). Raționalitatea acestui impediment se bazează pe o triplă exigență etică și religioasă:
- ocrotirea credinței și a practicilor creștine din partea părții catolice, acestea putând fi puse în pericol în cazul conviețuirii cu un partener nebotezat;
- asigurarea educației creștine a copiilor;
- garantarea unei desăvârșite comuniuni/comunitate de viață pentru soți și pentru întreaga familie, comuniune/comunitate care ar putea fi compromisă de o credință religioasă diferită, de divergențe religioase.
Nu se pot însă trece cu vederea și eventualele aspecte pozitive ale unei astfel de căsătorii interreligioase, dintre care unul este atât de necesar în zilele noastre: posibilitatea unui dialog între credincioșii diferitelor religii, în mod special între catolici și necreștini sau necredincioși, un dialog bazat pe respect și toleranță reciproce. Chiar și numai pentru acest motiv Biserica ia în considerarea posibilitatea unei dispense pentru impedimentul de disparitate de cult.
Însă pentru a beneficia de această dispensă este necesară o declarație din partea părții catolice. De amintit că acest impediment privește în mod direct doar partea catolică, pentru că este un impediment de drept ecleziastic la care sunt obligați doar catolicii (cf. can. 11). Însă în mod indirect, privește și partea necatolică, confirm dispozițiilor canonului 1059: „Căsătoria catolicilor, chiar dacă numai una dintre părţi este catolică, este reglementată nu numai de dreptul divin, ci şi de dreptul canonic, rămânând valabilă competenţa autorităţii civile cu privire la efectele exclusiv civile ale aceleiaşi căsătorii”.
Pentru ca să se poată vorbi de acest impediment, din partea părții catolice este necesar:
1.Să fi fost botezată în Biserica Catolică sau să fi fost primită în sânul ei prin profesiunea de credință, aceasta însemnând că primise deja botezul într-o Biserică sau comunitate creștină necatolică. Botezul primit se presupune valid. Dacă botezul este invalid, impedimentul nu există pentru că avem de-a face în acest caz cu două persoane nebotezate care nu fac parte din Biserica Catolică și atunci nu constituie subiectul acestei legi.
2.Să nu se fi separat de Biserica Catolică printr-un act formal. Nu este vorba în acest caz despre catolicii nepracticanți, adică despre acei catolici care „nu mai umblă la biserică” și care trăiesc o viață opusă principiilor creștine și moralei catolice. Aceștia, deși nepracticanți – adică acei catolici care trăiesc practic fără religie, dar care nu s-au separat print-un act formal de Biserica Catolică – sunt supuși acestui impediment.
În același timp, din partea părții nebotezate se cere ca botezul să nu fi avut loc sau să nu fi fost celebrat în mod valid.
Spuneam că acest impediment de disparitate de cult este de drept eclezial. Acest impediment încetează, în mod evident, dacă partea nebotezată primește botezul, altfel pentru a celebra în mod valid căsătoria este necesară dispensa din partea autorității competente. Aceasta dispensă poate fi dată de Sfântul Scaun sau de Ordinariul locului. Atât într-un caz cât și în celălalt se cere un motiv just și rațional, aceasta pentru că deși este un impediment de drept eclezial, fundamentul său se găsește în legea morală, ba chiar în legea divină. Dacă dispensa este acordată de Sfântul Scaun motivul just este necesar doar ad liceitatem. Însă dacă dispensa este acordată de Ordinariul locului motivul just este ad validitatem, conform canonului 90, § 1.
Dispensa se acordă numai după ce au fost îndeplinite următoarele condiţii prescrise în canoanele 1125-1126 pentru căsătoriile mixte, căsătorii în care se întâlnește o situație asemănătoare:
– partea catolică să declare că este gata să evite pericolul de a părăsi credinţa şi să promită cu sinceritate că va face tot ce-i stă în putinţă ca toţii copiii să fie botezaţi şi educaţi în Biserica Catolică;
– cealaltă parte să fie informată la momentul potrivit despre promisiunile pe care trebuie să le facă partea catolică, astfel încât să existe certitudinea că ea este cu adevărat conştientă de promisiunea şi obligaţiile părţii catolice;
– ambele părţi să fie instruite cu privire la scopurile şi proprietăţile esenţiale ale căsătoriei, care nu trebuie să fie excluse de niciunul dintre cei doi contractanţi.
Este datoria conferinţei episcopilor de a stabili atât modul cum trebuie făcute aceste declaraţii şi promisiuni, care sunt mereu necesare, cât şi modul prin care să se constate despre el în forul extern, precum şi modul în care să fie informată partea necatolică (can. 1126). De subliniat faptul că declarația și promisiunile obligatorii pentru partea catolică, dacă sunt nesincere sau nu sunt duse la îndeplinire sau chiar lipsesc total, nu ating validitatea dispensei obținute.
Dacă în momentul încheierii căsătoriei una dintre părţi era, în general, considerată botezată sau botezul ei era îndoielnic („dubius”), trebuie să se presupună, conform can. 1060, validitatea căsătoriei, până când se dovedeşte în mod cert că una dintre părţi era botezată, iar cealaltă parte, nebotezată.
Închei cu învățătura pe care sfântul părinte papa Ioan Paul al II-lea a lăsat-o Bisericii prin Exortația apostolică Familiaris consortio:
„În diferite părţi ale lumii se înregistrează astăzi, în număr crescând, căsătorii între catolici şi nebotezaţi. În multe cazuri soţul nebotezat profesează altă religie şi convingerile lui trebuie tratate cu respect, conform principiilor declaraţiei Nostra aetate a Conciliului Vatican II cu privire la relaţiile cu religiile necreştine; dar nu puţine sunt cazurile, mai ales în societatea secularizată, în care persoana nebotezată nu profesează nici o religie. Pentru aceste căsătorii, conferinţele episcopilor şi fiecare episcop trebuie să ia măsuri pastorale adecvate, pentru a garanta apărarea credinţei soţului catolic şi garantarea liberei exercitări a acestei credinţe, mai ales cât priveşte îndatorirea de a boteza şi educa pruncii în religia catolică. Soţul catolic trebuie de asemenea susţinut, cu orice mijloc, ca să ofere în sânul familiei o mărturie autentică de credinţă şi viaţa catolică” (FC 78)
Întregul document al Sfântului Părinte despre îndatoririle familiei creştine în lumea de astăzi poate di citit în limba română accesând:
Lasă un comentariu