Nu doar că greșim din când în când
și astfel provocăm suferințe,
ci ne și planificăm răutatea.
Adulmecăm slăbiciunea celuilalt,
momentul când este fragil, lipsit de apărare,
și tocmai atunci devenim răi, sadici, diabolici.

Fugi de anturajul care știi că te duce la păcat. Nu te baza pe forțele tale. Îndepărtează-te! Altfel, vei regreta, vei păcătui, vei face răul. Când un sfânt a fost întrebat cum luptă împotriva păcatului și cum scapă de ispite, el a răspuns: „Simplu: fug!”. 

Există însă oameni care refuză să fugă și trăiesc toată viața în prilej de păcat sau, mai rău, urmărind ocazia potrivită pentru a păcătui. Ei sunt cei care moștenesc ceva din răutatea Irodiadei, cea care căuta o ocazie potrivită ca să-l omoare pe Ioan Botezătorul (Mc 6,19); sau din imprudența lui Irod, care deși îl asculta pe Ioan cu plăcere, nu a făcut nimic pentru a-și schimba viața sau pentru a-l salva și a sfârșit prin a-l omorî; sau din viclenia fariseilor care căutau o ocazie potrivită ca să-l aresteze pe Isus (In11,47-53). Cine nu fuge de ocaziile de păcat, gustă din amărăciunea trădării lui Iuda: îl vinde pe Isus, caută momentul potrivit că să-l dea pe mâna dușmanilor (Lc 22,1-2). 

Ce risipă de bine! Irodiada ar fi putut cere orice: chiar și jumătate din împărăție! Irod s-ar fi putut salva. Fariseii și Iuda l-ar fi putut (re)cunoaște pe Dumnezeu. Însă au ales răul, păcatul, crima, trădarea! Ce abis este inima omului! Ce înfricoșătoare sunt „colțurile” întunecate ale inimii noastre. Unde am putea găsi o ființă capabilă de mai mult rău decât omul? Este oare vreun colț al pământului care să adăpostească ființe mai rele decât omul?

Evanghelia de astăzi ne arată cât de răi putem fi: preferăm să renunțăm la binele nostru, doar ca să facem rău aproapelui. Dacă avem de ales între binele nostru și răul altuia, preferăm răul aproapelui. Ne uităm pe noi, binele din noi, fericirea de care suntem capabili și pentru care am fost creați, și stăm cu ochii pe aproapele, așteptând, ba chiar provocând momentul în care i se va întâmpla ceva rău. Suntem generația oamenilor triști care și-au construit „bucuria clipei” pe necazul aproapelui. Suntem oameni care așteptăm și noi „ziua prielnică” pentru a scăpa de cel care mărturisește adevărul, trăiește drept, ne invită la convertire. Nu doar că greșim din când în când și astfel provocăm suferințe, ci ne și planificăm răutatea. Simțim slăbiciunea celuilalt, momentul când este lipsit de apărare, și ne folosim intelectul, voința și toate capacitățile ca tocmai atunci să fim răi, sadici, diabolici. Și reușim aceasta cu o precizie chirurgicală. Trist este că nici măcar nu ne mai mustră conștiința.Salvarea noastră vine din faptul că Isus rămâne fidel iubirii ce ne-o poartă, chiar și atunci când îl izgonim din viața noastră prin răul făcut aproapelui. Zilnic ne șoptește: „Salvează-te! Fugi de rău! Fii bun!”. Să-i cerem iertare Domnului pentru răutatea din noi: pentru răul făcut, pentru răul gândit și pentru binele omis. Să cerem harul (căci este un mare har!) de a ne apropia de cei căzuți și să-i ridicăm, de cei închiși și să-i eliberăm. Să nu ne fie rușine să fim buni. Să nu ne fie rușine să fugim de ocaziile de păcat și de anturajul rău.

---

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,14-29
În acel timp, regele Irod a auzit de Isus, căci numele lui devenise cunoscut şi se spunea: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi şi de aceea puterea minunilor lucrează în el”. ¹⁵ Alţii însă spuneau: „Este Ilie”, iar alţii spuneau: „Este un profet ca unul dintre profeţi”. ¹⁶ Auzind, Irod a zis: „Ioan, pe care eu l-am decapitat, acesta a înviat”. ¹⁷ Căci însuşi Irod trimisese ca să-l prindă pe Ioan şi să-l lege în închisoare din cauza Irodiadei, soţia fratelui său, Filip, pe care o luase în căsătorie. ¹⁸ Pentru că Ioan îi spusese lui Irod: „Nu-ţi este permis s-o iei pe soţia fratelui tău”. ¹⁹ Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, ²⁰ pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea. Când îl asculta era foarte stingherit, dar îl asculta cu plăcere. ²¹ A venit însă o zi prielnică atunci când Irod, cu ocazia aniversării zilei sale de naştere, a făcut un ospăţ pentru demnitarii săi, pentru ofiţeri şi cei mai de vază din Galileea. ²² Intrând, fiica Irodiadei a dansat şi a plăcut lui Irod şi comesenilor lui. Atunci, regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice vrei şi îţi voi da!” ²³ Şi i-a jurat: „Ceea ce îmi vei cere, îţi voi da, până la jumătate din regatul meu”. ²⁴ Atunci ea, ieşind, a spus mamei sale: „Ce să cer?” Aceasta i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul”. ²⁵ Şi, îndată, intrând în mare grabă la rege, i-a cerut: „Vreau să-mi dai imediat pe tavă capul lui Ioan Botezătorul”. ²⁶ Regele s-a întristat foarte mult. Dar, din cauza jurământului şi a comesenilor, nu a voit s-o refuze. ²⁷ Regele a trimis un executor şi i-a poruncit să-i aducă îndată capul lui Ioan. Acela s-a dus, l-a decapitat în închisoare ²⁸şi a adus capul pe tavă, l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. ²⁹ Când au auzit discipolii lui, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus în mormânt.

Cuvântul Domnului

---

Susține blogul și proiectele Paxlaur! (Detalii AICI: PROIECTELE PAXLAUR. Și AICI: Proiectul lunii februarie: COPILUL BOLNAV)