Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

O deosebită trudă a inimii unită cu un fel de «noapte a credinței»

Posted by Paxlaur pe 13/05/2016

fatimaDupă moartea lui Irod, când Sfânta Familie se întoarce la Nazaret, începe lunga perioadă a vieții ascunse. Cea care «a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul» (Lc 1, 45) trăiește zilnic înțelesul acestor cuvinte. Zilnic este lângă ea Fiul căruia i-a dat numele de Isus; deci, fără nici o îndoială, în relația cu El folosește acest nume, ceea ce de altfel nu poate trezi mirarea nimănui, de vreme ce era utilizat de multă vreme în Israel. Totuși Maria știe că Acela care poartă numele de Isus a fost numit de înger «Fiul Celui Preaînalt» (cf. Lc 1, 32). Maria știe că l-a zămislit și l-a născut «fără să cunoască bărbat», de la Duhul Sfânt, prin puterea Celui Preaînalt care a umbrit-o (cf. Lc 1, 35), după cum norul, în vremea lui Moise și a strămoșilor, acoperea prezența lui Dumnezeu (cf. Ex 24, 16; 40, 34-35; 1 Regi 8, 10-12). Așadar Maria știe că Fiul, născut din ea în chip feciorelnic, este într-adevăr acel «Sfânt», «Fiul lui Dumnezeu» de care îi vorbise îngerul.

În anii vieții ascunse a lui Isus în casa din Nazaret, și viața Mariei este «ascunsă cu Cristos în Dumnezeu» (cf. Col 3, 3) prin credință. Într-adevăr, credința este un contact cu misterul negrăit al lui Dumnezeu făcut om, mister care întrece tot ce a fost revelat în Vechiul Testament. Din momentul Buneivestiri, Fecioara-Mamă a fost introdusă în «noutatea» radicală a autorevelării lui Dumnezeu și a devenit conștientă de acest mister. Ea este prima dintre cei «mici» despre care Isus avea să spună cândva: «Părinte, … ai ascuns acestea de la cei înțelepți și pricepuți și le-ai dezvăluit celor mici.» (Mt 11, 25). Căci «nimeni nu-l cunoaște pe Fiul decât Tatăl» (Mt 11, 27). Cum poate, așadar, Maria «să-l cunoască pe Fiul?» Desigur nu îl cunoaște așa cum îl cunoaște Tatăl, și totuși este prima dintre aceia cărora Tatăl «a voit să îl descopere» (cf. Mt 11, 26-27; 1 Cor 2, 11). Însă, dacă din momentul Buneivestiri i-a fost descoperit Fiul, pe care numai Tatăl îl cunoaște pe deplin, ca pe Acela pe care îl naște în veșnicul «astăzi» (cf. Ps 2, 7), Maria, Mama, este în contact cu adevărul Fiului său numai în credință și prin credință! Este așadar fericită, pentru că «a crezut» și în fiecare zi credeîn mijlocul tuturor încercărilor și adversităților din timpul copilăriei lui Isus și apoi din anii vieții lui ascunse de la Nazaret, unde El «le era supus» (Lc 2, 51): supus Mariei precum și lui Iosif, pentru că acesta, înaintea oamenilor, împlinea rolul de tată. De aceea fiul Mariei era socotit de lume «fiul lemnarului» (Mt 13, 55).

Așadar Mama acestui Fiu, amintindu-și cuvintele de la Bunavestire și din cursul evenimentelor următoare, poartă în sine «noutatea» radicală a credinței: începutul Noului Testament. Acesta este începutul Evangheliei, adică al veștii celei bune, celei îmbucurătoare. Nu este totuși greu de observat în acest început o deosebită trudă a inimii unită cu un fel de «noapte a credinței» – ca să folosim cuvintele sfântului Ioan al Crucii -, ca un «văl» prin care omul trebuie să se apropie de Cel Nevăzut și să trăiască în intimitate cu misterul.  (36) În acest fel trăit Maria mulți ani în intimitate cu misterul Fiului său și a înaintat pe drumul ei de credință în timp ce Isus «înainta în înțelepciune… și în har în fața lui Dumnezeu și a oamenilor» (Lc 2, 52). Tot mai mult se arăta în fața oamenilor că Dumnezeu în El își găsește, în cel mai înalt grad, desfătarea. Prima dintre aceste făpturi omenești căreia i-a fost dat să-l descopere pe Cristos a fost Maria, care, împreună cu Iosif, trăia în aceeași casă cu El, la Nazaret. Cu toate acestea, după regăsirea lui Isus în Templu, la doisprezece ani, când, la întrebarea Mamei: «De ce ne-ai făcut nouă acestea?», Isus a răspuns: «Nu știați că în cele ce sînt ale Tatălui meu se cade să fiu?», evanghelistul adaugă: «Dar ei (Iosif și Maria) nu au înțeles aceste cuvinte» (Lc 2, 48-50). Așadar Isus era conștient că «pe Fiul îl cunoaște numai Tatăl» (cf. Mt 22, 17), așa încât chiar și aceea căreia îi fusese mai adânc revelat misterul filiației lui divine, Mama sa, trăia în intimitate cu acest mister numai prin credință. Trăind sub același acoperiș cu Fiul său și «păstrând cu fidelitate unirea sa cu Fiul», ea «a înaintat în peregrinarea credinței», după cum subliniază Conciliul.  (37) Și așa s-a întâmplat și în timpul vieții publice a lui Cristos (cf. Mc 3, 21-35) când se împlinea din zi în zi în ea binecuvântarea rostită de Elisabeta: «Fericită cea care a crezut».

Această binecuvântare își atinge sensul deplin atunci când Maria stă sub Crucea Fiului său (cf. In 19, 25). Conciliul subliniază că acest lucru «nu a fost fără un plan divin»: «Ea a suferit adânc împreună cu Fiul său unul născut și s-a unit cu suflet de mamă la jertfa lui, consimțind cu iubire la sacrificarea victimei născute din ea». Astfel Maria «și-a păstrat cu fidelitate unirea cu Fiul său până la picioarele Crucii»  (38) unirea prin credință. Prin aceeași credință cu care primise descoperirea făcută de înger în momentul Buneivestiri. Atunci auzise și cuvintele: «Va fi mare…, Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, părintele său… și va domni peste casa lui Iacob în veci și împărăția lui nu va avea sfârșit» (Lc 1, 32-33).

Și iată, stând la picioarele Crucii, Maria este martoră, omenește vorbind, la completa dezmințire a acestor cuvinte. Fiul ei agonizează pe acel lemn ca un răufăcător. «Disprețuit și cel din urmă dintre oameni, om al durerilor…; era disprețuit și neluat în seamă» ca și nimicit (cf. Is 53, 3-5). Ce mare, ce eroică este atunci ascultarea credințeipe care Maria o arată în fața «hotărârilor de nepătruns» ale lui Dumnezeu! Cum «se încredințează lui Dumnezeu» fără rezervă, «oferindu-i supunerea deplină a minții și a voinței»  (39) celui ale cărui «căi sînt de necercetat» (cf. Rom 11, 33)! Și, în același timp, cât este de puternică lucrarea harului în sufletul ei, cât este de pătrunzătoare acțiunea Duhului Sfânt, a luminii și a puterii sale!

Prin această credință Maria este desăvârșit unită cu Cristos în nimicirea de sine. Într-adevăr, «Isus Cristos, … care din fire este Dumnezeu, nu a socotit ca pe o pradă egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a nimicit pe sine, luând fire de rob, făcându-se asemenea oamenilor»: pe Golgota «s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, și încă moartea pe Cruce» (cf. Fil 2, 6-8). Și la picioarele Crucii Maria participă prin credință la misterul cutremurător al acestei nimiciri. Aceasta este, poate, cea mai profundă nimicire de sine (kenozăde credință din istoria omenirii. Prin credință Mama participă la moartea Fiului ei, moarte răscumpărătoare; dar, spre deosebire de credința apostolilor care au fugit, credința ei era mult mai luminată. Pe Golgota Isus a confirmat pentru totdeauna, prin Cruce, că El este «semnul care stârnește împotrivire» prevestit de Simeon. În același timp, s-au împlinit și cuvintele adresate de acesta Mariei: «Și prin sufletul tău va trece sabia».  (40)

Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 17-18
(Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine, 25 martie 1987)

Vezi si:

  • (va urma)

Textul este preluat de pe www.magisteriu.ro

Anunțuri

13 răspunsuri to “O deosebită trudă a inimii unită cu un fel de «noapte a credinței»”

  1. Sfinta Marie fara de pacat ,roaga-l pe fiul tau iubit sa ne ierte Amin .
    Multumesc

    Apreciază

  2. […] O deosebită trudă a inimii unită cu un fel de «noapte a credinței» […]

    Apreciază

  3. […] O deosebită trudă a inimii unită cu un fel de «noapte a credinței» […]

    Apreciază

  4. […] O deosebită trudă a inimii unită cu un fel de «noapte a credinței» […]

    Apreciază

  5. […] O deosebită trudă a inimii unită cu un fel de «noapte a credinței» […]

    Apreciază

  6. […] O deosebită trudă a inimii unită cu un fel de «noapte a credinței» […]

    Apreciază

  7. […] O deosebită trudă a inimii unită cu un fel de «noapte a credinței» […]

    Apreciază

  8. […] Maica Bisericii… on O deosebită trudă a inimii uni… […]

    Apreciază

  9. […] Maica Bisericii… on O deosebită trudă a inimii uni… […]

    Apreciază

  10. […] Magnificat. Iubirea… on O deosebită trudă a inimii uni… […]

    Apreciază

  11. […] Magnificat. Iubirea… on O deosebită trudă a inimii uni… […]

    Apreciază

  12. […] https://paxlaur.com/2016/05/13/o-deosebita-truda-a-inimii-unita-cu-un-fel-de-noapte-a-credintei/ […]

    Apreciază

  13. […] https://paxlaur.com/2016/05/13/o-deosebita-truda-a-inimii-unita-cu-un-fel-de-noapte-a-credintei/ […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: