Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Drumul Bisericii și unitatea tuturor creștinilor

Posted by Paxlaur pe 23/05/2016

puterea unitatii«Duhul trezește în toți ucenicii lui Cristos dorința și acțiunea pentru ca toți să se unească pașnic, în modul stabilit de Cristos, într-o singură Turmă, sub conducerea unui singur Păstor.»  (72) Drumul Bisericii, mai ales în epoca noastră, este marcat de semnul ecumenismului: creștinii caută căile de refacere a unității pe care Cristos a cerut-o de la Tatăl pentru ucenici în ajunul Pătimirii sale: «Ca toți să fie una, precum Tu, Tată, în mine și Eu în Tine, așa și ei să fie una în noi, ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis» (In 17, 21). Unitatea ucenicilor lui Cristos este, așadar, un semn important pentru a trezi credința în lume, în vreme ce dezbinarea lor constituie un scandal.  (73)

Mișcarea ecumenică, pornită dintr-o conștiință mai limpede și mai largă a necesității de a realiza urgent unitatea tuturor creștinilor, și-a găsit din partea Bisericii catolice expresia culminantă în lucrarea Conciliului Vatican II: creștinii trebuie să adâncească în ei înșiși și în fiecare comunitate a lor acea «ascultare de credință», al cărui prim și cel mai luminos exemplu este Maria. Și pentru că ea «strălucește acum ca un semn de speranță sigură și de mângâiere pentru poporul peregrin al lui Dumnezeu», «este o mare bucurie și mângâiere pentru Sfântul Conciliu că nu lipsesc nici printre frații despărțiți oameni care aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului și a Mântuitorului, mai ales la Orientali».  (74)

Creștinii știu că își vor regăsi cu adevărat unitatea numai dacă ea se va întemeia pe unitatea credinței. Ei au de rezolvat grave diferențe în învățătura despre misterul și slujirea Bisericii precum, uneori, și despre rolul Mariei în opera mântuirii.  (75)Dialogurile începute de Biserica catolică cu Bisericile și Comunitățile ecleziale din Occident  (76) se concentrează tot mai mult asupra acestor două aspecte inseparabileale aceluiași mister al mântuirii. Dacă misterul Cuvântului întrupat ne face să întrevedem misterul maternității divine și dacă, la rândul ei, contemplarea Maicii lui Dumnezeu ne duce la o înțelegere mai profundă a misterului Întrupării, același lucru trebuie spus despre misterul Bisericii și despre rolul Mariei în opera mântuirii. Aprofundându-le pe amândouă, luminându-l pe unul cu ajutorul celuilalt, creștinii, dornici să facă – după cum le recomandă Mama lor – ceea ce le spune Isus (cf. In 2, 5), vor putea înainta împreună în «peregrinarea de credință» al cărei exemplu continuă să fie Maria, pentru a ajunge la unitatea voită de unicul lor Domn și atât de dorită de toți aceia care ascultă cu atenție ceea ce astăzi «Duhul spune Bisericilor» (Ap 2, 7.11.17).

Este totuși de bun augur faptul că aceste Biserici și Comunități bisericești concordă cu Biserica Catolică în puncte esențiale ale credinței, chiar și în ce o privește pe Fecioara Maria. Într-adevăr, ele o recunosc ca Maică a Domnului și socotesc că acest lucru face parte din credința noastră în Cristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Ei privesc la aceea care, la picioarele Crucii, l-a primit drept fiu pe ucenicul iubit, care la rândul lui a primit-o pe ea drept Mamă.

De ce, atunci, să nu o privim cu toții ca pe Mama noastră comună, care se roagă pentru unitatea Familiei lui Dumnezeu și care «merge înaintea» tuturor, în fruntea lungii cete de martori ai credinței în unicul Domn, Fiul lui Dumnezeu, zămislit de la Duhul Sfânt în sânul ei feciorelnic?

Doresc, pe de altă parte, să subliniez cât de strâns se simt legate prin iubirea și cinstirea lor față de Theotókos, Născătoarea de Dumnezeu, Biserica catolică, Biserica ortodoxă și vechile Biserici orientale. Nu numai că «dogmele fundamentale ale credinței creștine, despre Treime și despre Cuvântul lui Dumnezeu întrupat din Fecioara Maria, au fost definite în Concilii ecumenice ținute în Orient»,  (77) ci și în cultul lor liturgic «Orientalii preamăresc în imnuri minunate pe Maria, pururea Fecioara… Preasfânta Născătoare de Dumnezeu».  (78)

Frații din aceste Biserici au trecut prin multe încercări, însă mereu istoria lor a fost străbătută de o dorință vie de angajare creștină și de iradiere apostolică, chiar dacă adesea a fost marcată de persecuții sângeroase. Este o istorie a fidelității față de Domnul, o adevărată «peregrinare de credință» prin locuri și timpuri în care creștinii orientali au privit întotdeauna cu nemărginită încredere spre Maica Domnului, au cinstit-o cu laude și au invocat-o cu rugăciuni neîncetate. În clipele grele ale încercatei lor existențe creștine, aceștia «au alergat sub ocrotirea ei»,  (79) știind că au în ea un ajutor puternic. Bisericile care mărturisesc învățătura Conciliului din Efes o numesc pe Fecioară «cu adevărat Născătoare de Dumnezeu», pentru că «Domnul nostru Isus Cristos, născut înainte de veci din Tatăl ca Dumnezeu, în vremurile din urmă, pentru noi și pentru a noastră mântuire, s-a născut ca om din Maria Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu».  (80) Părinții greci și tradiția bizantină, privind-o pe Fecioară în lumina Cuvântului Întrupat, s-au străduit să pătrundă adâncimea acelei legături ce o unește pe Maria, ca Mamă a lui Dumnezeu, cu Cristos și cu Biserica: Fecioara rămâne pururi prezentă în toată desfășurarea misterului mântuirii.

Tradițiile copte și etiopiene au fost introduse într-o astfel de contemplare a misterului Mariei de către Sfântul Ciril din Alexandria și, la rândul lor, l-au celebrat printr-o bogată producție poetică.  (81) Geniul poetic al sfântului Efrem Sirul, supranumit «liră a Duhului Sfânt», a cântat-o neobosit pe Maria, lăsând până astăzi o amprentă vie în toată tradiția Bisericii siriace.  (82) În elogiul său adresat Născătoarei de Dumnezeu, sfântul Grigore din Narek, una din cele mai strălucite glorii ale Armeniei, adâncește cu o puternică inspirație poetică diferitele aspecte ale misterului Întrupării și fiecare dintre ele îi este prilej de a cânta și de a lăuda extraordinara măreție și minunata frumusețe a Fecioarei Maria, Mama Cuvântului întrupat.  (83)

Nu e de mirare, așadar, că Maria deține un loc privilegiat în cultul vechilor Biserici orientale, cu o neasemuită bogăție de sărbători și de imnuri.

În liturgia bizantină, la toate ceasurile Oficiului divin, lauda Mariei este unită cu lauda Fiului și cu lauda care, prin Fiul, este înălțată către Tatăl în Duhul Sfânt. În anafora sau rugăciunea euharistică a Sfântului Ioan Gură-de-Aur, îndată după epicleză, comunitatea întrunită o cântă pe Maica Domnului astfel: «Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, pe cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul l-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim».

Aceste laude, aduse Mariei la fiecare celebrare a liturgiei euharistice, au făurit credința, pietatea și rugăciunea credincioșilor. În decursul veacurilor, le-au impregnat întreaga atitudine spirituală, trezind în ei o adâncă evlavie față de «Preasfânta Născătoare de Dumnezeu».

Anul acesta are loc aniversarea a 1200 de ani de al doilea Conciliu Ecumenic de la Niceea (787) în care, pentru a încheia cunoscuta controversă asupra cinstirii icoanelor, s-a definit, după învățătura Sfinților Părinți și după tradiția universală a Bisericii, că, împreună cu Crucea, este îngăduit a se oferi cinstirii credincioșilor și icoanele Maicii Domnului, ale îngerilor și ale sfinților, atât în biserici cât și în case și pe străzi.  (84)Acest obicei este păstrat în tot Orientul ca și în Occident: icoanele Fecioarei au un loc de cinste în biserici și în case. Maria este reprezentată ca tron al lui Dumnezeu, care îl poartă pe Domnul și îl dăruiește oamenilor (Theotókos), sau ca drum ce duce la Cristos și îl arată (Odigitria), sau ca rugătoare în atitudine de implorare și ca semn al prezenței divine pe drumul credincioșilor, până în ziua Domnului (Deisis), sau ca apărătoare care își întinde mantia peste popoare (Pokrov), sau ca Fecioara îndurătoare și duioasă (Eleousa). Ea este înfățișată de obicei împreună cu Fiul său, copilul Isus, în brațe: această relație cu Fiul este cea care o preamărește pe Mamă. Uneori îl îmbrățișează cu dragoste gingașă (Glykofilousa); alteori, hieratică, pare absorbită cu totul în contemplarea Aceluia care este Stăpânul istoriei (cf. Apoc 5, 9-14).  (85)

Se cuvine să amintim și Icoana Maicii Domnului de la Vladimir, care a însoțit mereu peregrinarea de credință a popoarelor vechii Rus’. Se apropie aniversarea unui mileniu de când acele nobile ținuturi s-au convertit la creștinism: leagăn de oameni smeriți, de gânditori și de sfinți. Icoanele sînt cinstite și acum sub diferite titluri în Ucraina, în Bielorusia și în Rusia: sînt icoane ce atestă credința și spiritul de rugăciune al poporului, care simte prezența și ocrotirea Născătoarei de Dumnezeu. În ele Fecioara strălucește ca o imagine a frumuseții divine, lăcaș al veșnicei Înțelepciuni, chipul de rugătoare, modelul contemplației, icoana slavei: aceea care încă din viața de pe pământ, având știința spirituală inaccesibilă speculațiilor omenești, a ajuns prin credință la cunoașterea cea mai înaltă. Mai amintesc și Icoana Fecioarei rugându-se în cenacol cu Apostolii în așteptarea Duhului: nu ar putea constitui ea oare semnul speranței pentru toți aceia care, în dialogul frățesc, doresc să își adâncească ascultarea credinței?

O asemenea bogăție de laude, adunată din diferitele forme ale marii tradiții a Bisericii, ne poate ajuta să facem în așa fel încât Biserica să respire din nou din plin, cu «amândoi plămânii»: Orientul și Occidentul. După cum am accentuat adesea, acest lucru este astăzi mai necesar ca oricând. Ar fi de mare ajutor pentru progresul dialogului ce se desfășoară în prezent între Biserica catolică și Bisericile și comunitățile bisericești din Occident.  (86) Ar fi pentru Biserica peregrină și calea de a cânta și trăi în mod mai perfect cântarea «Magnificat».

Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 29-34
(Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine, 25 martie 1987)

Vezi si:

  • (va urma)

Textul este preluat de pe www.magisteriu.ro

Anunțuri

7 răspunsuri to “Drumul Bisericii și unitatea tuturor creștinilor”

  1. Sfinta Maria ,mama noastra comuna fie-ti mila de noi care cerem zilnic ajutorul tau. Amin .
    Multumesc!

  2. […] Drumul Bisericii și unitatea tuturor creștinilor […]

  3. […] Drumul Bisericii și unitatea tuturor creștinilor […]

  4. […] Laurentiu on Drumul Bisericii și unitatea t… […]

  5. […] Maria în viața Biser… on Drumul Bisericii și unitatea t… […]

  6. […] Maria în viața Biser… on Drumul Bisericii și unitatea t… […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: