Gloria de a sluji

Crucifix_slujire Mt 20_25_28Biserica știe și ne învață împreună cu sfântul Paul că «unul este Mijlocitorul nostru»: «Unul este Dumnezeu, unul este și mijlocitorul între Dumnezeu și oameni, Omul Isus Cristos, care s-a dat pe sine răscumpărare pentru toți» (1 Tim 2, 5-6). «Rolul de mamă al Mariei față de oameni nu umbrește și nu micșorează în nici un fel această unică mijlocire a lui Cristos, ci îi arată puterea»  (94): este o mijlocire în Cristos.

Biserica știe și ne învață că «orice influență mântuitoare a Sfintei Fecioare asupra oamenilor… decurge din bunul plac al lui Dumnezeu și din belșugul meritelor lui Cristos, se întemeiază pe mijlocirea lui, depinde în întregime de ea și din ea își ia toată puterea; mijlocirea Mariei nu împiedică în nici un fel unirea directă a credincioșilor cu Cristos, ci o înlesnește».  (95) Această influență mântuitoare este susținută de Duhul Sfânt, care, după cum a adumbrit-o cu puterea sa pe Fecioara Maria punând început maternității ei divine, tot astfel îi susține neîncetat grija față de frații Fiului ei.

Într-adevăr, mijlocirea Mariei este strâns legată de maternitatea ei, având un caracter specific matern, prin care se distinge de mijlocirea celorlalte făpturi ce participă, fiecare în felul ei, dar întotdeauna în mod subordonat, la unica mijlocire a lui Cristos; cu toate acestea și mijlocirea ei este prin participare.  (96) Căci «nici o făptură nu poate fi vreodată comparată cu Cuvântul Întrupat și Răscumpărător», dar în același timp «unica mijlocire a Răscumpărătorului nu exclude ci suscită în făpturi o cooperare variată, ce provine de la unicul Izvor»; și astfel «bunătatea unică a lui Dumnezeu este realmente răspândită, în diferite feluri, în făpturi».  (97)

Învățătura Conciliului Vatican II prezintă adevărul despre mijlocirea Mariei ca participare la unicul izvor care este mijlocirea lui Cristos însuși. Într-adevăr, citim: «Acest rol subordonat al Mariei Biserica nu pregetă să îl mărturisească, îl experimentează necontenit și îl recomandă iubirii credincioșilor, pentru ca, sprijiniți de această ocrotire maternă, să se atașeze mai strâns de Mijlocitorul și Mântuitorul lor».  (98) Un astfel de rol este și deosebit și extraordinar. El izvorăște din maternitatea ei divină și poate fi înțeles și trăit numai în credință, pe baza adevărului deplin asupra acestei maternități. Fiind Maria, datorită alegerii divine, Mama Fiului de o ființă cu Tatăl și însoțitoarea de o excepțională generozitate «în opera răscumpărării», ea «ne este Mamă în ordinea harului».  (99) Acest rol constituie o dimensiune reală a prezenței ei în misterul mântuitor al lui Cristos și al Bisericii.

Din acest punct de vedere trebuie să privim din nou evenimentul fundamental din economia mântuirii și anume Întruparea Cuvântului la Bunavestire. Este semnificativ faptul că Maria, recunoscând în cuvântul solului divin voința Celui Preaînalt și supunându-se puterii lui, spune: «Iată slujitoarea Domnului; fie mie după cuvântul tău» (Lc 1, 38). Primul act de supunere față de unica mijlocire «între Dumnezeu și oameni» – aceea a lui Isus Cristos – este acceptarea maternității de către Fecioara din Nazaret. Maria consimte la alegerea făcută de Dumnezeu, pentru a deveni, prin lucrarea Duhului Sfânt, Mama Fiului lui Dumnezeu. Se poate spune că acest consimțământ al ei pentru a fi Mamă este, mai presus de toate, rodul dăruirii ei totale lui Dumnezeu în feciorie. Maria a acceptat alegerea ei ca Mamă a Fiului lui Dumnezeu fiind călăuzită de iubirea de logodnă prin care o persoană umană se «consacră» total lui Dumnezeu. Prin puterea acestei iubiri, Maria a voit să fie pururi și în toate «dăruită lui Dumnezeu», ducându-și viața în feciorie. Cuvintele «Iată slujitoarea Domnului» exprimă faptul că încă de la început ea și-a acceptat și și-a înțeles maternitatea ca o dăruire totală de sine, a persoanei sale, în slujba planurilor de mântuire ale Celui Preaînalt. Și întreaga ei participare maternă la viața lui Isus Cristos, Fiul ei, și-a împlinit-o până la capăt în mod corespunzător chemării ei la feciorie.

Maternitatea Mariei, străbătută total de iubirea de logodnă a «slujitoarei Domnului», este prima și fundamentala dimensiune a acelei mijlociri pe care Biserica o mărturisește și o proclamă cu privire la ea și o «recomandă» neîncetat «iubirii credincioșilor»,  (100) punându-și într-însa multă încredere. De fapt trebuie să recunoaștem că Dumnezeu însuși, Părintele veșnic, a fost cel dintâi care a avut încredere în Fecioara din Nazaret, dându-i-l pe Fiul său în misterul Întrupării. Această alegere a ei la suprema menire și demnitate de Mamă a Fiului lui Dumnezeu se referă, pe plan ontologic, la realitatea unirii celor două naturi în Persoana Cuvântului (unirea ipostatică). Faptul fundamental de a fi Mama Fiului lui Dumnezeu implică de la început o totală deschidere de suflet față de Persoana lui Cristos, față de întreaga lui lucrare, de întreaga lui misiune. Cuvintele «Iată slujitoarea Domnului» manifestă deschiderea spirituală a Mariei, care unește în mod desăvârșit iubirea specific feciorelnică și iubirea specific maternă, legate și, într-un fel, contopite.

De aceea Maria a devenit nu numai «Mama care l-a născut și l-a crescut» pe Fiul omului, ci și «însoțitoarea de o excepțională generozitate»  (101) a lui Mesia Răscumpărătorul. După cum am spus, ea a înaintat în peregrinarea credinței și într-un astfel de drum până la picioarele Crucii s-a realizat și colaborarea ei maternă la întreaga misiune a Mântuitorului, prin toate faptele și suferințele ei. Pe această cale a colaborării la opera Fiului Răscumpărător, însăși maternitatea Mariei a cunoscut o transformare deosebită, umplându-se tot mai mult de «iubire aprinsă» față de toți aceia spre care se îndrepta misiunea lui Cristos. Prin această «iubire aprinsă», având drept țintă ca, în unire cu Cristos, «să redea sufletelor viața supranaturală»,  (102)Maria a intrat într-un mod cu totul personal în unica mijlocire «între Dumnezeu și oameni», mijlocirea Omului Cristos Isus. Fiind prima care a experimentat efectele supranaturale ale acestei unice mijlociri – deja la Bunavestire a fost salutată ca «plină de har», – trebuie să spunem că prin această plinătate de har și de viață supranaturală a fost pregătită în mod deosebit pentru colaborarea cu Cristos, unicul Mijlocitor al mântuirii omului. O astfel de colaborare este tocmai această mijlocire subordonată mijlocirii lui Cristos.

În cazul Mariei este vorba despre o mijlocire deosebită și extraordinară, bazată pe «plinătatea ei de har», care se traduce în totala disponibilitate a «slujitoarei Domnului». Ca răspuns la această disponibilitate interioară a Mamei sale, Isus Cristos a pregătit-o din ce în ce mai mult să devină pentru oameni «Mamă în ordinea harului». Acest lucru reiese, cel puțin indirect, din anumite amănunte notate de Sinoptici (cf. Lc 11, 28; 8, 20-21; Mc 3, 32-35; Mt 12, 47-50) și mai ales de Evanghelia după Ioan (cf. 2, 1-12; 19, 25-27), pe care le-am pus în lumină mai înainte. Deosebit de grăitoare sunt, în această privință, cuvintele rostite de Isus pe Cruce, referitor la Maria și la Ioan.

După evenimentele Învierii și Înălțării, intrând cu Apostolii în cenacol în așteptarea Rusaliilor, Maria era între ei ca Maică a Domnului glorificat. Ea era nu numai aceea care «a înaintat în peregrinarea credinței» și și-a păstrat cu fidelitate unirea cu Fiul său «până sub Cruce», ci și «slujitoarea Domnului», lăsată de Fiul său ca Mamă în mijlocul Bisericii ce tocmai se năștea: «Iată Mama ta». Astfel a început să se formeze o legătură deosebită între această Mamă și Biserică. Într-adevăr, Biserica ce se năștea era rodul Crucii și Învierii Fiului ei. Maria, care încă de la început se dăruise fără rezervă Persoanei și operei Fiului, nu putea să nu-și reverse, încă de la început, această dăruire maternă asupra Bisericii. După plecarea Fiului, maternitatea ei rămâne în Biserică sub forma mijlocirii materne: intervenind pentru toți fiii săi, Mama colaborează la acțiunea mântuitoare a Fiului Răscumpărător al lumii. Într-adevăr, Conciliul afirmă: «Maternitatea Mariei dăinuie neîncetat în economia harului… până la încununarea veșnică a tuturor celor aleși».  (103) Prin moartea răscumpărătoare a Fiului său, mijlocirea maternă a Slujitoarei Domnului și-a atins dimensiunea universală, căci opera Răscumpărării îmbrățișează pe toți oamenii. Astfel se manifestă în chip deosebit eficacitatea unică și universală a mijlocirii lui Cristos «între Dumnezeu și oameni». Colaborarea Mariei participă, în modalitatea ei subordonată, la universalitatea mijlocirii Răscumpărătorului, a unicului Mijlocitor. Conciliul arată limpede acest lucru în cuvintele citate mai sus.

Citim de asemenea: «Într-adevăr, ridicată la cer, ea nu a părăsit această misiune mântuitoare, ci prin mijlocirea ei multiformă continuă să ne obțină darurile mântuirii veșnice».  (104) Cu acest caracter de «întrepunere», care s-a manifestat prima dată în Cana Galileii, mijlocirea Mariei continuă în istoria Bisericii și a lumii. Maria, «în iubirea ei maternă, are grijă de frații Fiului său care sînt încă pe cale și amenințați de primejdii și strâmtorări, până ce vor fi duși în Patria fericită».  (105)Astfel maternitatea Mariei dăinuie în Biserică neîncetat ca mijlocire de rugăciune, iar Biserica își exprimă credința în acest adevăr invocând-o pe Maria «sub titlurile de Apărătoare, Sprijinitoare, Ajutătoare, Mijlocitoare».  (106)

Prin mijlocirea ei subordonată mijlocirii Răscumpărătorului, Maria contribuie în mod deosebit la unirea Bisericii peregrine de pe pământ cu realitatea eshatologică și cerească a împărtășirii sfinților, de vreme ce ea este deja «ridicată la cer».  (107)Adevărul despre ridicarea ei la cer, definit de Pius al XII-lea, a fost reafirmat de Conciliul Vatican II, care a exprimat astfel credința Bisericii: «În sfârșit, Fecioara Neprihănită, păstrată neatinsă de orice pată a păcatului strămoșesc, la capătul vieții sale pământești a fost ridicată cu trupul și cu sufletul în gloria cerească și a fost înălțată de Domnul ca Regină a universului pentru a fi mai pe deplin asemenea Fiului ei, Domnul domnilor (cf. Apoc 19, 16) și învingător asupra păcatului și a morții».  (108) Prin această învățătură Pius al XII-lea a urmat Tradiția care a fost exprimată în multe feluri în istoria Bisericii, atât în Orient cât și în Occident.

În misterul ridicării la Cer și-au atins plinătatea definitivă în Maria toate efectele mijlocirii unice a lui Cristos Răscumpărătorul lumii și Domnul înviat: «… cu toții vor primi viața în Cristos. Fiecare, însă, la rândul lui: mai întâi, ca pârgă, Cristos; apoi, la venirea lui, cei care sînt ai lui Cristos» (1 Cor 15, 22-23). În misterul ridicării la Cer se exprimă credința Bisericii după care Maria este «unită cu Cristos printr-o legătură strânsă și indisolubilă» deoarece, dacă Mama-Fecioară a fost unită cu El în mod deosebit la prima lui venire, prin continua ei colaborare cu El îi este unită și în așteptarea celei de a doua veniri; «răscumpărată într-un mod deosebit în vederea meritelor Fiului ei»,  (109) ea, ca Mamă, are și rolul de mijlocitoare a îndurării la venirea definitivă, când toți aceia care sînt ai lui Cristos vor fi treziți la viață și «ultimul dușman care va fi nimicit va fi moartea» (1 Cor 15, 26).  (110)

De această înălțare a «strălucitei fiice a Sionului»  (111) prin ridicarea la Cer este legat misterul slavei ei veșnice. Într-adevăr, Mama lui Cristos este glorificată ca «Regina universului».  (112) Aceea care la Bunavestire s-a numit pe sine «slujitoarea Domnului» a rămas credincioasă până la sfârșit semnificației acestui nume, dovedind astfel că este o adevărată «ucenică» a lui Cristos, a Aceluia care a subliniat cu tărie caracterul de slujire al misiunii sale: Fiul Omului «nu a venit să fie slujit, ci să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți» (Mt 20, 28). Astfel Maria a devenit prima dintre aceia care «slujindu-l pe Cristos și în alții, îi duc pe frații lor, cu umilință și răbdare, la Regele căruia a-i sluji înseamnă a domni»  (113) și a câștigat pe deplin acea «stare de libertate regească» proprie ucenicilor lui Cristos: a sluji înseamnă a domni!

«Cristos, care s-a făcut ascultător până la moarte și de aceea a fost înălțat de Tatăl (cf. Fil 2, 8-9), a intrat în slava Împărăției sale; lui îi sînt supuse toate până când El însuși se va supune pe sine, și toată făptura, Tatălui, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toate (cf. 1 Cor 15, 27-28)».  (114) Maria, slujitoarea Domnului, participă la această Domnie a Fiului.  (115) Gloria de a sluji nu încetează să-i constituie strălucirea regală: ridicată la Cer, ea nu își încetează slujirea mântuitoare, în care se exprimă mijlocirea ei maternă, «până la încununarea veșnică a tuturor celor aleși».  (116) Astfel aceea care pe pământ «și-a păstrat cu fidelitate unirea cu Fiul său până la picioarele Crucii» continuă să rămână unită cu El, acum când «toate i-au fost supuse, până când El însuși se va supune pe sine și toată făptura Tatălui care i-a supus lui toate» (cf. 1 Cor 15, 28). Astfel, în ridicarea ei la Cer, Maria este învăluită în întreaga realitate a împărtășirii sfinților și însăși unirea ei cu Fiul în glorie este toată îndreptată spre plinătatea definitivă a Împărăției când «Dumnezeu va fi totul în toate».

Și în această fază mijlocirea maternă a Mariei continuă să fie subordonată Aceluia care este unicul Mijlocitor, până la realizarea definitivă a «plinirii timpului», când «toate lucrurile vor fi adunate iarăși în Cristos» (Ef 1, 10).

Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 38-41
(Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine, 25 martie 1987)

Vezi si:

  • (va urma)

Textul este preluat de pe www.magisteriu.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: