Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Magnificat. Iubirea față de cei săraci!

Posted by Paxlaur pe 24/05/2016

The-Nature-of-LoveÎn faza actuală a peregrinării ei, Biserica încearcă așadar să regăsească unitatea celor ce își mărturisesc credința în Cristos, manifestându-și astfel ascultarea față de Domnul, care, înainte de Patimă, s-a rugat pentru această unitate. Ea «își continuă peregrinarea… vestind crucea și moartea Domnului până când va veni».  (87)«Înaintând prin încercări și suferințe, Biserica este susținută de puterea harului divin pe care i l-a făgăduit Domnul, pentru ca, în condițiile slăbiciunii omenești, să nu se abată de la fidelitatea desăvârșită, ci să rămână mireasa vrednică a Domnului său și, sub acțiunea Duhului Sfânt, să se reînnoiască fără încetare până ce, prin Cruce, va ajunge la lumina cea neînserată».  (88)

Fecioara-Mamă este pururi prezentă pe acest drum de credință al Poporului lui Dumnezeu spre lumină. O arată în mod deosebit cântarea «Magnificat», care, izvorâtă din adâncul credinței Mariei în timpul vizitei la Elisabeta, nu încetează să vibreze de veacuri în inima Bisericii. O dovedește repetarea ei zilnică în liturgia Vesperelor și în atâtea alte ocazii ale pietății personale sau comunitare.

«Mărește sufletul meu pe Domnul

și s-a bucurat duhul meu în Dumnezeu, Mântuitorul meu,

că a privit la umilința slujitoarei sale

și iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.

Căci mi-a făcut lucruri mari Cel Puternic

și sfânt e Numele lui

și mila lui din neam în neam

spre cei ce se tem de El.

Arătat-a puterea brațului său,

risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor;

i-a dat jos pe cei puternici de pe tronuri

și a înălțat pe cei smeriți;

pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți

iar pe cei bogați i-a lăsat să plece cu mâinile goale.

Primit-a pe Israel, slujitorul său,

aducându-și aminte de îndurarea sa,

precum a grăit către părinții noștri,

lui Abraham și seminției lui în veac» (Lc 4 1, 46-55).

Când Elisabeta a salutat-o pe tânăra ei rudă de la Nazaret, Maria i-a răspuns cu cântarea Magnificat. În salutul ei, Elisabeta mai întâi o numise pe Maria «binecuvântată» pentru «rodul trupului ei», și apoi «fericită» pentru credința ei (cf. Lc 1, 42. 45). Aceste două binecuvântări se referă nemijlocit la momentul Buneivestiri. Acum, în această vizită, când salutul Elisabetei dă mărturie acelui moment culminant, Maria capătă o nouă conștiință a credinței ei și o exprimă într-un mod nou. Ceea ce la Bunavestire se ascundea în adâncul «ascultării credinței» s-ar spune că acum se eliberează, înălțându-se ca o flacără luminoasă și vie a spiritului. Cuvintele folosite de Maria în pragul casei Elisabetei constituie o inspirată mărturisire a acestei credințe a ei, în care răspunsul la cuvântul revelației se exprimă într-o înălțare spirituală și poetică a întregii sale ființe spre Dumnezeu. Din măreția acelor cuvinte, atât de simple și inspirate în întregime din textele sacre ale poporului lui Israel,  (89) transpare experiența personală a Mariei, extazul inimii ei. Strălucește în ele o rază a misterului lui Dumnezeu, gloria sfințeniei lui negrăite, iubirea eternă care intră în istoria omului ca un dar irevocabil.

Maria este prima căreia îi este împărtășită această nouă revelare a lui Dumnezeu și, în ea, noua «dăruire de sine» a lui Dumnezeu. De aceea exclamă: «Mi-a făcut lucruri mari… și sfânt e numele lui». Aceste cuvinte reflectă bucuria, greu de exprimat, a sufletului ei: «S-a bucurat duhul meu în Dumnezeu, Mântuitorul meu». Pentru că «adevărul profund atât despre Dumnezeu cât și despre mântuirea omului ne-a strălucit în Cristos, care este în același timp mijlocitorul și plinătatea întregii Revelații».  (90) În elanul inimii ei, Maria mărturisește că s-a aflat introdusă în însuși miezul acestei plinătăți a lui Cristos. Este conștientă că în ea se împlinește făgăduința făcută strămoșilor și, în primul rând, «lui Abraham și seminției lui în veac»: deci spre ea, ca Mamă a lui Cristos, converge toată economia mântuirii, în care «din neam în neam» apare Acela care, ca Dumnezeu al Legământului, «și-a adus aminte de îndurarea sa».

Conformându-și de la început drumul său pământesc cu acela al Mamei lui Dumnezeu, Biserica repetă neîncetat după ea cuvintele cântării Magnificat. Din adâncul credinței Fecioarei, manifestate la Bunavestire și la vizita făcută Elisabetei, ea percepe adevărul despre Dumnezeul Legământului: Dumnezeu care este atotputernic și face «lucruri mari» pentru om: «sfânt este numele lui». Cuvintele Magnificat-ului exprimă învingerea în rădăcină a păcatului aflat la începutul istoriei pământești a omului – a bărbatului și a femeii -, păcatul necredinței, al «puținei credințe» în Dumnezeu. Împotriva «bănuielii» pe care «tatăl minciunii» a infiltrat-o în inima Evei, a primei femei, Maria, pe care tradiția obișnuiește să o numească «noua Evă»  (91) și adevărata «Mamă a celor vii»,  (92) proclamă cu putere adevărul neumbrit despre Dumnezeu: Dumnezeul sfânt și atotputernic, care este de la început izvorul oricărei dăruiri, Acela care «a făcut lucruri mari». Creând, Dumnezeu dă existență tuturor lucrurilor. Creându-l pe om, îi conferă demnitatea chipului și asemănării sale într-un mod ce îl deosebește de toate celelalte făpturi pământești. Și deși omul a păcătuit, Dumnezeu nu se oprește în voința sa de dăruire: Se dă pe sine în Fiul: «Așa a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său unul născut» (In 3, 16). Maria este cea dintâi martoră a acestui adevăr minunat, care s-a realizat pe deplin în ceea ce Fiul ei a făcut și a învățat (cf. Fapte 1, 1) și în mod definitiv prin Crucea și Învierea lui.

Biserica, neîncetând să repete cu Maria cuvintele cântării «Magnificat» chiar și «în mijlocul ispitelor și încercărilor», «este întărită» de puterea adevărului despre Dumnezeu, rostit atunci cu o atât de extraordinară simplitate, și, în același timp, dorește să lumineze cu acest adevăr despre Dumnezeu căile dificile și adesea întortocheate ale existenței pământești a oamenilor. Peregrinarea Bisericii, acum când al doilea Mileniu creștin se apropie de sfârșit, implică așadar o nouă angajare în misiunea ei. Urmându-l pe Acela care a spus despre sine «Domnul m-a trimis să binevestesc săracilor» (cf. Lc 4, 18), Biserica a căutat din generație în generație și caută și acum să împlinească aceeași misiune.

Iubirea ei de predilecție față de cei săraci este înscrisă sugestiv în Magnificat-ul Mariei. Dumnezeul Legământului, cântat cu uimire și cu bucuria inimii de Fecioara din Nazaret, este Acela care «îi dă jos pe cei puternici de pe tronuri și îi înalță pe cei smeriți; pe cei flămânzi îi umple de bunătăți, iar pe cei bogați îi lasă să plece cu mâinile goale… risipește pe cei mândri… și mila Lui este asupra celor ce se tem de El». Maria este adânc pătrunsă de spiritul «săracilor lui Iahve», care, în Psalmi, își așteptau mântuirea de la Dumnezeu, punându-și în El toată încrederea (cf. Ps 25; 31; 35; 55). Într-adevăr, ea proclamă apropierea misterului mântuirii, venirea «Mesiei săracilor» (cf. Is 11, 4; 61, 1). Din inima Mariei, din adâncul credinței ei manifestate în cuvintele Magnificat-ului, Biserica își reînnoiește tot mai mult conștiința că adevărul despre Dumnezeu care mântuiește, despre Dumnezeu care este izvorul a tot darul nu poate fi despărțit de această iubire de predilecție pentru cei săraci și smeriți care, celebrată în Magnificat, este apoi manifestată în cuvintele și faptele lui Isus.

Dar Biserica este conștientă – și în vremea noastră această conștiință se întărește în mod cu totul deosebit – nu numai că nu se pot despărți aceste două elemente ale mesajului cuprins în Magnificat, ci și că trebuie păstrată cu grijă însemnătatea pe care «cei săraci» și «preferința pentru cei săraci» o au în cuvântul Dumnezeului celui viu. Aceste probleme decurg în mod organic din sensul creștin al libertății și al eliberării: «Maria, total supusă lui Dumnezeu și în întregime orientată spre El prin elanul credinței, este, împreună cu Fiul său, imaginea desăvârșită a libertății și eliberăriiomenirii și cosmosului. Spre ea trebuie să privească Biserica, pentru care ea este Mamă și model, ca să-și înțeleagă în toată plinătatea sensul propriei misiuni.»  (93)

Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 35-37
(Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine, 25 martie 1987)

Vezi si:

  • (va urma)

Textul este preluat de pe www.magisteriu.ro

Anunțuri

5 răspunsuri to “Magnificat. Iubirea față de cei săraci!”

  1. Sfinta Maria , mama noastra a celor vii ,ajuta-ne ,sa reusim sa rezisatm ispitelor care ne inconjoara si sa stam departe de orice pacat. Amin .
    Multumesc .

    Apreciază

  2. […] Magnificat. Iubirea față de cei săraci! […]

    Apreciază

  3. […] Magnificat. Iubirea… on Drumul Bisericii și unitatea t… […]

    Apreciază

  4. […] Maria în viața Biser… on Magnificat. Iubirea față de ce… […]

    Apreciază

  5. […] Maria în viața Biser… on Magnificat. Iubirea față de ce… […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: