Plină de har – binecuvântată între femei

De Paxlaur04/05/2016 ( 18 )

20120827_135834 Buna-vestire_mozaic 7. «Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu toată binecuvântarea spirituală, în ceruri, în Cristos» (Ef 1, 3). Aceste cuvinte ale Scrisorii către Efeseni dezvăluie planul veșnic al lui Dumnezeu Tatăl, hotărârea lui de mântuire a oamenilor prin Cristos. Este un Plan universal, care îi privește pe toți oamenii creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1, 26). După cum toți, «la început» sînt cuprinși în opera creatoare a lui Dumnezeu, tot astfel sunt, din veșnicie, cuprinși în planul divin al mântuirii, care urmează să se dezvăluie integral la «plinirea timpului», prin venirea lui Cristos. Într-adevăr, acel Dumnezeu care este «Tatăl Domnului nostru Isus Cristos» – continuă cuvintele aceleiași Scrisori – «ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și neprihăniți în fața sa, în iubire dinainte rânduindu-ne spre înfiere prin Isus Cristos, după bunul plac al voinței sale, spre lauda gloriei harului său, cu care ne-a dăruit pe noi în Fiul său iubit, în care avem răscumpărarea prin Sângele lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului său» (Ef 1, 4-7).

Planul divin al mântuirii, care ne-a fost dezvăluit pe de-plin prin venirea lui Cristos, este veșnic. El este de asemenea, după învățătura Scrisorii către Efeseni precum și a celorlalte Scrisori ale Sfântului Paul (cf. Col 1, 12, 14; Rom 3, 24; Gal 3, 13; 2 Cor 5, 18-19) – legat din veșnicie de Cristos. El îmbrățișează pe toți oamenii, dar rezervă un loc deosebit «femeii» care este Mama aceluia căruia Tatăl i-a încredințat opera mântuirii. (19) Ea, după cum scrie Conciliul Vatican II, «este deja schițată profetic în făgăduința făcută protopărinților noștri căzuți în păcat» – conform Cărții Genezei (cf. 3, 15); «de asemenea, ea este Fecioara care va zămisli și va naște un fiu al cărui nume va fi Emmanuel» – după cuvintele lui Isaia (cf. 7, 14). (20). Astfel Vechiul Testament pregătește acea «plinire a timpului», în care Dumnezeu «l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie,… ca să primim înfierea». Venirea Fiului lui Dumnezeu în lume este evenimentul relatat în primele capitole ale Evangheliilor după Luca și Matei.

8. Maria este inserată definitiv în misterul lui Cristos prin evenimentul vestirii îngerului; aceasta se petrece la Nazaret, în împrejurări concrete ale istoriei lui Israel, a poporului căruia cel dintâi i-au fost destinate făgăduințele lui Dumnezeu. Solul divin îi spune Fecioarei: «Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine» (Lc 1, 28). Maria «s-a tulburat și se întreba ce fel de salutare este aceasta» (Lc 1, 29): ce puteau să însemne acele cuvinte neobișnuite și mai ales expresia «plină de har» (kecharitoméne). (21)

Dacă voim să medităm împreună cu Maria aceste cuvinte, și mai ales expresia «plină de har», putem găsi o corespondență semnificativă chiar în pasajul citat mai sus din Scrisoarea către Efeseni. Și dacă după vestirea solului ceresc Fecioara din Nazaret este numită și «binecuvântată între femei» (cf. Lc 1, 42), aceasta se explică prin binecuvântarea cu care «Dumnezeu Tatăl» ne-a dăruit «în ceruri, în Cristos». Este o binecuvântare spirituală care se referă la toți oamenii și conține plinătatea și universalitatea («toată binecuvântarea») izvorâtă din iubirea care unește cu Tatăl, în Duhul Sfânt, pe Fiul cel de o Ființă cu El. În același timp este o binecuvântare revărsată prin Isus Cristos în istoria omenirii până la sfârșit: asupra tuturor oamenilor. Dar această binecuvântare se referă, într-o măsură deosebită și unică, la Maria. Într-adevăr, Elisabeta o salută ca «binecuvântată între femei».

Temeiul dublei salutări este faptul că în sufletul acestei «fiice a Sionului» s-a manifestat, într-un fel, întreaga «glorie a harului» cu care «Tatăl… ne-a dăruit în Fiul său preaiubit». Solul o salută, într-adevăr, pe Maria ca «plină de har»: îi spune astfel ca și cum acesta ar fi adevăratul ei nume. Vorbind cu ea, nu i se adresează cu numele sub care era cunoscută de oameni: Miryam (=Maria), ci cu acest nume nou: «plină de har». Ce înseamnă numele acesta? De ce o numește astfel arhanghelul pe Fecioara din Nazaret?

În limbajul biblic «har» înseamnă un dar deosebit care, conform Noului Testament, își are izvorul în viața treimică a lui Dumnezeu însuși, a lui Dumnezeu care este iubire (cf. 1 In 4, 8). Rod al acestei iubiri este alegerea, despre care vorbește Scrisoarea către Efeseni. Din partea lui Dumnezeu această alegere este voința eternă de a-l mântui pe om prin participarea la viața lui (cf. 2 Pt 1, 4) în Cristos: este mântuirea prin participarea la viața supranaturală. Efectul acestui dar veșnic, al acestui har al alegerii omului de către Dumnezeu este ca o sămânță de sfințenie, ca un izvor care țâșnește în sufletul omului ca dar al lui Dumnezeu însuși, care prin har îi sfințește pe cei aleși și le dă viață. În acest fel se împlinește, devine realitate, acea binecuvântare a omului «cu toată binecuvântarea spirituală», acea «înfiere în Cristos», în Acela care, din veșnicie, este «Fiul iubit» al Tatălui.

Când citim că solul îi spune Mariei «plină de har», contextul evanghelic, punct de confluență al vechilor revelații și făgăduințe, ne îngăduie să înțelegem că este vorba aici de o binecuvântare deosebită între toate «binecuvântările spirituale în Cristos». În misterul lui Cristos Maria este deja prezentă «înainte de întemeierea lumii», ca aceea pe care Tatăl «a ales-o» ca Mamă a Fiului său în întrupare – și împreună cu Tatăl a ales-o Fiul, încredințând-o din veșnicie Duhului sfințeniei. Ea este într-un mod cu totul deosebit și extraordinar unită cu Cristos și este de asemenea iubită din veșnicie în acest Fiu iubit, în acest Fiu de o ființă cu Tatăl, în care sălășluiește toată «gloria harului». În același timp, sufletul ei este deschis pe deplin la «darul de sus» (cf. Iac 1, 17). După cum ne învață Conciliul, Maria «se află în fruntea celor smeriți și săraci ai Domnului, care speră cu încredere de la El mântuirea și o primesc». (22)

Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 7-9
(Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine, 25 martie 1987)

Vezi si:

Textul este preluat de pe www.magisteriu.ro