7. După aceste solemnități, trebuie considerate înainte de toate acele celebrări comemorînd evenimente ale mântuirii în care Fecioara a fost strâns legată de Fiul său, ca sărbătorile Nașterii Mariei (8 septembrie), «care este pentru întreaga lume speranța și aurora mântuirii» ⁽¹⁹⁾; a Vizitei la Elisabeta (31 mai), în care liturgia o evocă pe «Fericita Fecioară Maria, care-l purta pe Fiul» lui Dumnezeu ⁽²⁰⁾, care o vizitează pe Elisabeta pentru a-i arăta iubirea de aproapele și pentru a proclama milostivirea lui Dumnezeu Mântuitorul ⁽²¹⁾; sau amintirea Sfintei Fecioare Maria Îndurerată (15 septembrie), minunată ocazie pentru a retrăi un moment decisiv al istoriei mântuirii și pentru a o venera pe Mama, în picioare lângă crucea Fiului său, «părtașă la pătimirea lui» ⁽²²⁾.

Sărbătoarea din 2 februarie, căreia i-a fost înapoiată denumirea «Întâmpinarea Domnului», trebuie și ea să fie prezentă în spirit pentru a-și strânge din ea marea bogăție. Este o comemorare conjugată a Fiului și a Mamei, adică celebrarea misterului mântuirii înfăptuit de Cristos, cu care Fecioara a fost intim unită ca Mamă a Slujitorului suferind al lui Iahve, ca împlinitoare a unei misiuni care aparținea vechiului Israel și ca chip al noului Popor al lui Dumnezeu, încercat continuu de suferință și de persecuție în credința și în speranța sa (cf. Lc 2, 31-35).

8. Dacă Calendarul roman revizuit reliefează mai ales celebrările amintite mai sus, el conține totuși și alte tipuri de comemorări sau de sărbători legate de un temei de cult local, dar care au dobîndit o rezonanță mai vastă (11 februarie: Apariția Sfintei Fecioare Maria la Lourdes; 5 august: Sfințirea bazilicii Sfânta Maria din Roma); altele, celebrate la origine de către familii călugărești aparte, dar care astăzi, datorită răspîndirii lor, pot fi considerate ca fiind cu adevărat bisericești (16 iulie: Sfânta Fecioară Maria de pe muntele Carmel; 7 octombrie: Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului); și încă altele care, dincolo de datele aprocrife, au un conținut cu o înaltă valoare exemplară și prelungesc tradiții venerabile născute mai ales în Orient (21 noiembrie: Prezentarea la Templu a Fericitei Fecioare Maria) sau exprimă orientări ce și-au făcut loc în pietatea contemporană (sâmbăta după solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus: Inima Neprihănită a Mariei).

9. Nu trebuie uitat că Calendarul roman general nu menționează toate celebrările mariale; le revine, într-adevăr, Calendarelor particulare să primească, în deplină fidelitate față de normele liturgice, dar și într-un spirit cordial de primire, sărbătorile mariale proprii diferitelor Biserici locale. Trebuie să menționăm de asemenea posibilitatea unei frecvente comemorări liturgice a Fecioarei recurgînd la comemorarea Sfintei Maria sîmbăta: este o comemorare străveche și discretă devenită foarte la îndemînă și extrem de variată prin suplețea actualului calendar și a numeroaselor formulare din Liturghier.

Va urma…

---

Din același document puteți citi:

1. Dumnezeu a așezat în Biserică, la fel ca în orice cămin familial, figura unei femei…
2. Cristos este punctul de referință indispensabil pentru cultul marian
3. Rolul pe care l-a avut Maria în misterul mântuirii
4. Sărbătoarea lui Cristos și a Fecioarei: sărbătoarea Cuvîntului care se face «Fiul Mariei»
5. Speranța și aurora mântuirii pentru întreaga lume

Textul este preluat din
Exortația apostolică Marialis Cultus
a papei Paul al VI-lea,
în traducerea ARCB,
de pe situl www.magisteriu.ro

---