Cinstea adusă Reginei se revarsă asupra Regelui!


Sfanta Fecioara Maria Gradinile Vaticanului 1Se revarsă asupra Regelui cinstea adusă Reginei ca un smerit omagiu!

25. Înainte de toate, se cuvine în cel mai înalt grad ca exercițiile de pietate către Fecioara Maria să exprime clar nota trinitară și cristologică ce le este intrinsecă și esențială. Într-adevăr, cultul creștin este prin natura sa un cult adus Tatălui, Fiului și Duhului Sfînt, sau mai bine, după expresia liturgiei, Tatălui prin Cristos, în Duhul. În această perspectivă, el se întinde în mod legitim, chiar dacă într-un mod substanțial diferit, mai întîi și în mod deosebit către Maica Domnului, apoi către sfinți, căci în ei, care au suferit cu Cristos și cu El împreună au fost preamăriți, Biserica proclamă misterul pascal (68). În Fecioară, totul se raportează la Cristos și totul depinde de El: pentru El Dumnezeu Tatăl, din toată veșnicia, a ales-o ca Mamă sfântă cu desăvîrșire și a împodobit-o cu darurile Duhului neîngăduite nimănui altcuiva. Desigur că pietatea creștină autentică n-a încetat să pună în lumină legătura indisolubilă și referința esențială a Fecioarei la dumnezeiescul Mântuitor (69). Totuși, ni se pare deosebit de conform cu orientarea spirituală a epocii noastre, dominată și absorbită de «problema lui Cristos» (70), ca în modalitățile de exprimare ale cultului Fecioarei să fie reliefat în mod special aspectul cristologic, pentru ca ele să reflecteze planul lui Dumnezeu, care a rînduit dinainte «prin una și aceeași hotărîre originea din Maria și întruparea Înțelepciunii dumnezeiești» (71). Fără îndoială aceasta va contribui la a face mai temeinică pietatea către Mama lui Isus și la a face din ea un instrument eficient pentru a ajunge la «cunoașterea Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvîrșit, a măsura vîrstei deplinătății în Cristos??» (Ef 4, 13); și, pe de altă parte, aceasta va contribui la dezvoltarea cultului datorat lui Cristos însuși, deoarece, în conformitate cu sentimentul permanent al Bisericii, reafirmat cu autoritate în zilele noastre (72), «ceea ce este adresat slujitoarei se raportează Învățătorului; astfel se înalță spre Fiul ceea ce este atribuit Mamei; […] astfel se revarsă asupra Regelui cinstea adusă Reginei ca un smerit omagiu» (73).

Va urma…


Din același document puteți citi:

  1. Dumnezeu a așezat în Biserică, la fel ca în orice cămin familial, figura unei femei…
  2. Cristos este punctul de referință indispensabil pentru cultul marian
  3. Rolul pe care l-a avut Maria în misterul mântuirii
  4. Sărbătoarea lui Cristos și a Fecioarei: sărbătoarea Cuvîntului care se face «Fiul Mariei»
  5. Speranța și aurora mântuirii pentru întreaga lume
  6. Amintim și cinstim înainte de toate pe slăvita pururea Fecioară Maria
  7. Meditînd suferințele Fecioarei Maria…
  8. Texte care conțin Cuvântul lui Dumnezeu, totdeauna viu și eficient
  9. Biserica o invocă pe Mama oricărui har
  10. Locul special ce i se cuvine Mariei în cultul creștin ca Sfîntă / Mamă / Născătoare de Dumnezeu
  11. Fecioara, model al Bisericii în practicarea cultului
  12. Sfânta Fecioară Maria și Biserica
  13. Fecioara care se roagă
  14. Fecioară și mamă
  15. Fecioara care oferă
  16. Maria este învățătoare a vieții spirituale pentru fiecare creștin
  17. Atitudine de credință și de iubire
  18. Pentru reînnoirea pietății mariane
  19. Cinstea adusă Reginei se revarsă asupra Regelui

Textul este preluat din
Exortația apostolică Marialis Cultus
a papei Paul al VI-lea,

în traducerea ARCB,
de pe situl www.magisteriu.ro

 

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Categorii:Diverse, Lecturi, Luna mai, luna sfintei fecioare Maria, Papa Paul VI, Sfânta Fecioară MariaEtichete:, , , , , , , ,

10 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: