Imediat după relatarea Buneivestiri, evanghelistul Luca ne poartă pe urmele Fecioarei din Nazaret spre «o cetate din Iuda» (Lc 1, 39). După părerea învățaților, această cetate pare a fi așezarea Ain-Karim de astăzi, situată în munți, nu departe de Ierusalim. Acolo a venit Maria «cu grabă» pentru a o vizita pe Elisabeta, ruda sa. Motivul vizitei trebuie căutat și în faptul că, la Bunavestire, Gabriel vorbise în mod semnificativ despre Elisabeta, care, fiind în vârstă, zămislise prin puterea lui Dumnezeu un fiu de la soțul ei, Zaharia: «Elisabeta, ruda ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe, și acum este în luna a șasea, ea, care era numită stearpă, căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputință» (Lc 1, 36-37). Solul divin se referea la evenimentul petrecut cu Elisabeta pentru a răspunde la întrebarea Mariei: «Cum va fi aceasta, de vreme ce nu cunosc bărbat?» (Lc 1, 34). Iată, aceasta se va întâmpla prin «puterea Celui Preaînalt», ca la Elisabeta și mai mult decât la ea.
Așadar Maria, îndemnată de caritate, se duce acasă la ruda sa. Când intră, Elisabeta, răspunzându-i la salut, simțind cum îi tresaltă pruncul în pântece, «plină de Duhul Sfânt», o salută pe Maria cu glas puternic: «Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău» (Lc 1, 40-42). Această strigare de laudă a Elisabetei avea să intre apoi în rugăciunea Bucură-te, Marie, ca o continuare a salutării îngerului, devenind astfel una din cele mai frecvente rugăciuni ale Bisericii. Dar și mai semnificative sînt cuvintele Elisabetei din întrebarea ce urmează: «De unde mie aceasta ca Maica Domnului meu să vină la mine?» (Lc 1, 43). Elisabeta dă mărturie despre Maria: recunoaște și proclamă că o are în față pe Maica Domnului, pe Mama lui Mesia. La această mărturie participă și fiul pe care Elisabeta îl poartă în pântece: «A tresăltat de bucurie pruncul în sânul meu» (Lc 1, 44). Pruncul este viitorul Ioan Botezătorul, care, la Iordan, avea să-l arate pe Isus ca Mesia.
Fiecare cuvânt din salutul Elisabetei e plin de înțeles și totuși de cea mai mare importanță pare a fi ceea ce spune la urmă: «Fericită cea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul» (Lc 1, 45). (28) Aceste cuvinte pot fi puse alături de apelativul «plină de har» din salutul îngerului. Ambele texte dezvăluie un conținut mariologic esențial și anume adevărul despre Maria, care a devenit realmente prezentă în misterul lui Cristos tocmai pentru că «a crezut». Plinătatea de har, vestită de înger, semnifică darul lui Dumnezeu însuși; credința Mariei, proclamată de Elisabeta în salutul ei, arată în ce fel Fecioara din Nazaret a răspuns la acest dar.
Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 12
(Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine, 25 martie 1987)
Vezi si:
- https://paxlaur.com/2016/05/02/femeia-din-care-s-a-nascut-rascumparatorul/
- https://paxlaur.com/2016/05/03/adevarul-intruparii-nu-poate-fi-gandit-fara-referire-la-maria/
- https://paxlaur.com/2016/05/04/plina-de-har-binecuvantata-intre-femei/
- https://paxlaur.com/2016/05/06/o-alegere-mai-puternica-decat-orice-experienta-a-raului-si-a-pacatului/
- (va urma)
Textul este preluat de pe www.magisteriu.ro
Lasă un comentariu