Biserica, în duh și adevăr (cf. In 4, 24),
îl adoră pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfînt,
«o venerează cu o iubire deosebită
pe Fericita Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu»
și cinstește cu respect religios
memoria martirilor și a celorlalți sfinți.
Pentru luna mai, lună dedicată sfintei Fecioare Maria, vă propun să recitim și să medităm zilnic fragmente din Exortația apostolică Marialis Cultus, a papei Paul al VI-lea:
(Introducere.
Prilejul și scopul îndemnului. Împărțirea documentului)
Venerabili Frați, salutare și binecuvîntare apostolică
De cînd am fost ridicat la scaunul lui Petru, ne-am străduit fără încetare să intensificăm CULTUL MARIAN, nu numai pentru a răspunde sentimentului Bisericii și înclinației noastre personale, ci și pentru că acest cult, după cum se știe, deține un loc deosebit de nobil în ansamblul cultului sacru, în care se întîlnesc culmile înțelepciunii și ale religiei (1) și care constituie așadar o îndatorire primordială a Poporului lui Dumnezeu.
Tocmai în vederea unei astfel de îndatoriri am ajutat și am încurajat neîncetat marea lucrare a reformei liturgice promovată de Conciliul Ecumenic Vatican II: cu siguranță că nu fără un plan deosebit al Providenței divine primul document conciliar pe care, în unire cu venerabilii Părinți, l-am aprobat și semnat «în Duhul Sfînt» a fost Constituția Sacrosanctum Concilium, care își propunea tocmai să restaureze și să dezvolte liturgia, făcînd mai rodnică participarea credincioșilor la tainele dumnezeiești (2). De atunci, numeroase acte ale pontificatului nostru au avut ca scop îmbunătățirea cultului adus lui Dumnezeu, așa cum o arată promulgarea în ultimii ani a numeroase cărți ale Ritului roman, revizuite după principiile și normele aceluiași conciliu. Pentru aceasta îi mulțumim din suflet Domnului, dătătorul a tot binele și sîntem recunoscători Conferințelor episcopale și fiecărui episcop care, în diferite feluri, au colaborat cu noi la pregătirea acestor cărți.
Considerînd cu bucurie și recunoștință munca realizată și primele rezultate pozitive ale reînnoirii liturgice, care sînt destinate să se înmulțească pe măsură ce reforma va fi mai bine înțeleasă în motivațiile sale profunde și va fi corect aplicată, grija noastră atentă nu încetează să se îndrepte spre tot ceea ce poate contribui la orînduirea și revizuirea cultului prin care Biserica, în duh și adevăr (cf. In 4, 24), îl adoră pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfînt, «o venerează cu o iubire deosebită pe Fericita Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu» (3) și cinstește cu respect religios memoria martirilor și a celorlalți sfinți.
Dorita dezvoltarea a devoțiunii către Fecioara Maria, devoțiune care, după cum am spus, se inserează în centrul cultului unic numit pe drept cuvînt creștin căci de la Cristos își trage originea și eficiența, în Cristos își găsește deplina expresie și prin Cristos, în Duhul Sfînt, duce la Tatăl, este unul din elementele ce califică pietatea autentică a Bisericii. Într-adevăr, prin necesitate intimă, aceasta reflectă în practica cultului planul răscumpărător al lui Dumnezeu: locului cu totul special pe care l-a avut Maria în acest plan îi corespunde un cult cu totul deosebit către ea (4); la fel, oricărei dezvoltări autentice a cultului creștin îi urmează în mod necesar o sporire corespunzătoare a venerației față de Maica Domnului. De altfel, istoria pietății arată cum «diferitele forme de pietate față de Născătoarea de Dumnezeu, pe care Biserica le-a aprobat păstrîndu-le în limitele învățăturii adevărate» (5), se dezvoltă într-o subordonare armonioasă față de cultul lui Cristos și gravitează în jurul lui ca în jurul punctului lor de referință firesc și necesar. La fel se întîmplă și în epoca noastră. Reflecția Bisericii contemporane asupra misterului lui Cristos și asupra propriei naturi a făcut-o să afle la rădăcina misterului lui Cristos și ca o încununare a naturii ei, același chip de femeie: Fecioara Maria, Maica lui Cristos și Maica Bisericii. Și cunoașterea sporită a misiunii Mariei s-a transformat în venerație plină de bucurie față de ea și în respect plin de adorație față de planul înțelept al lui Dumnezeu, care a așezat în familia sa Biserica, la fel ca în orice cămin familial, figura unei femei care, cu discreție și în spirit de slujire, veghează asupra ei și «îi călăuzește pașii cu bunătate pînă cînd ziua Domnului va veni în slavă» (6).
În vremurile noastre, schimbările survenite în obiceiuri, în sensibilitatea popoarelor, în modalitățile de expresie ale literaturii și ale artelor, în formele de comunicare socială, au influențat și manifestările sentimentului religios. Unele practici de cult, care, nu demult încă, se dovedeau apte să exprime sentimentul religios al indivizilor și al comunităților creștine, par astăzi insuficiente sau nepotrivite, legate fiind de scheme socio-culturale ale trecutului, în timp ce în multe părți se caută noi forme de expresie a relației imuabile a creaturilor cu Creatorul lor, a fiilor cu Tatăl lor. Acest lucru îi poate determina pe unii să fie pe moment dezorientați: dar dacă, în spirit de încredere în Dumnezeu, cugetăm asupra unor astfel de fenomene, descoperim că numeroase tendințe ale pietății contemporane de exemplu interiorizarea sentimentului religios sînt chemate să contribuie la dezvoltarea pietății creștine în general și a pietății față de Fecioara Maria în special. În acest fel epoca noastră, fidelă în ascultarea tradiției și atentă la progresul teologiei și al științelor, își va aduce contribuția la lauda celei pe care, chiar după cuvintele ei profetice, toate neamurile o vor numi fericită (cf. Lc 1, 48).
Considerăm așadar că este de resortul slujirii noastre apostolice să tratăm, ca într-un dialog cu voi, venerabili Frați, cîteva teme referitoare la locul pe care Fericita Fecioară îl ocupă în cultul Bisericii. Aceste teme au fost deja abordate în parte de către Conciliul Vatican II (7) și de către noi înșine (8); dar nu este inutil să revenim asupra lor pentru a risipi îndoieli și, mai ales, pentru a favoriza dezvoltarea acestei devoțiuni față de Fecioara Maria care, în Biserică, își găsește motivațiile în cuvîntul lui Dumnezeu și se exercită în Duhul lui Cristos.
Prin urmare, am vrea să ne oprim asupra cîtorva probleme privind raporturile dintre liturgie și cultul Fecioarei (I); să propunem considerații și directive apte să favorizeze legitima dezvoltare a acestui cult (II); în sfîrșit, să sugerăm cîteva reflecții pentru o reluare viguroasă și mai conștientă a recitării Rozariului, a cărui practică a fost recomandată cu insistență de către Predecesorii noștri și s-a răspîndit atît de mult în poporul creștin (III)…
Va urma…
Textul este preluat din
Exortația apostolică Marialis Cultus
a papei Paul al VI-lea,
în traducerea ARCB,
de pe situl www.magisteriu.ro
SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!
Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță
€4,00
Lasă un comentariu