Prea târziu te-am iubit…
Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)
Zi: 23 iunie 2012
-
A fost pregătit şi prezentat logoul care va marca toate evenimentele din acest An. El reprezintă o barcă, imagine a Bisericii, în navigaţie pe valuri. Catargul mare este o cruce care înalţă velele, care la rândul lor, cu semne dinamice, realizează grupul de trei litere ale lui Cristos (IHS). Pe fundalul velelor este reprezentat soarele care, asociat la…
-
Nu numai pentru monahi Este un fapt că prea mult timp noi creştinii am considerat sfaturile evanghelice ca apanaj privat al vieţii călugăreşti consacrate. Se spunea: „Sunt frumoase sfaturile evanghelice, dar pentru călugări; pentru noi creştinii – sau preoţii diecezani – care trăim în lume, e nevoie de un alt stil, de o altă spiritualitate”.…
-
Joi, 21 iunie 2012, în Aula Ioan Paul al II-lea a Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc conferinţa de presă pentru prezentarea Anului Credinţei (11 octombrie 2012 – 24 noiembrie 2013). În cursul întâlnirii a fost prezentat calendarul marilor evenimente care vor avea loc la Roma în cadrul Anului Credinţei şi s-a trecut şi la prezentarea…