Pătimirea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cris­tos este garanție sigură de glorie și, în același timp, învățătură a răbdării.
    Ce mai trebuie să aștepte inimile credincioșilor de la harul lui Dumnezeu? Într-adevăr, Fiul unul-născut al lui Dumnezeu, împreună veșnic cu Tatăl, părându-i-se prea puțin să se nască om între oameni, a voit să meargă până acolo încât să moară ca om și chiar prin mâna acelor oameni pe care el însuși i-a creat.
    Este lucru mare ceea ce ne este promis de Domnul pentru viitor, dar este mult mai mare ceea ce celebrăm amintind ceea ce deja s-a împlinit pentru noi. Unde erau și ce erau oamenii atunci când Cristos a murit pentru păcătoși? Cum se poate îndoi cineva că el va da credincioșilor săi viața sa de vreme ce el nu a ezitat să-și dea și moartea sa pentru ei? De ce oamenii cred așa de greu că într-o zi vor trăi cu Dumnezeu?
    Deja s-a verificat un fapt mai de necrezut, că Dum­nezeu a murit pentru oameni.
    De fapt, cine este Cristos? Este cel despre care se spune: La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dum­nezeu și Cuvântul era Dumnezeu (In 1,1). Acest Cuvânt al lui Dumnezeu s-a făcut trup și a locuit între noi (In 1,14). El nu ar fi avut nimic în sine ca să poată muri pentru noi, dacă nu ar fi luat de la noi un trup muritor. În felul acesta, el, cel nemuritor, a putut să moară, voind să-și dea viața pentru cei muritori. I-a făcut părtași de viața sa pe cei a căror moarte a împărtășit-o. Într-adevăr, noi nu aveam nimic din care să avem viața, așa cum el nu avea nimic de la care să primească moartea. De aici schimbul uimitor: și-a însușit moartea noastră și ne-a dat viața sa. Deci, nu rușine, ci încredere nelimitată și laudă imensă în moar­tea lui Cristos.
    A luat asupra sa moartea pe care a găsit-o în noi, și astfel, a asigurat acea viață care nu putea să vină de la noi. Ceea ce noi, păcătoșii, am meritat pentru păcat, a plătit cel care era fără păcat. Și cum nu ne va da acum ceea ce merităm pentru dreptate, el, care este cel care îndreptățește? Cum să nu dea răsplata sfinților, el, cel fidel adevărului, care fără vină a suportat pedeapsa celor răi?
    De aceea, fraților, să mărturisim fără frică, ba chiar să proclamăm că pentru noi a fost răstignit Cristos. Să o spunem nu cu frică, ci cu bucurie, nu cu jenă, ci cu demnitate.
    Apostolul Paul a înțeles bine acest lucru și l-a făcut ca un titlu de glorie. Putea să celebreze cele mai mari și fascinante realizări ale lui Cristos. Putea să se laude amintind de prerogativele înalte ale lui Cristos, pre­zen­tându-l drept creator al lumii, deoarece este Dumnezeu împreună cu Tatăl, și ca stăpân al lumii, deoarece este om asemenea nouă. Totuși, nu a spus altceva decât aceasta: În ce mă privește, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos (Gal 6,14).

Din Predicile sfântului Augustin, episcop
(Pred. Guelferbytanus 3: PLS 2, 545-546:
Să ne lăudăm și noi cu crucea Domnului)