O plagă a timpului nostru este singurătatea: să nu cauți și să nu fii căutat de nimeni, să nu intereseze pe nimeni dacă ești singur, dacă ești pierdut, dacă lipsești de acasă, de la program, de la serviciu. În sfânta Evanghelie însă vedem trecerea de la îngrijorarea căutării la bucuria regăsirii. Vedem cum bucuria părinților de a-și regăsi copilul se conjugă cu uimirea, dar și bucuria Domnului de a fi căutat și găsit: a plecat cu ei și a rămas supus lor. Inima lui Isus, plăsmuită de Duhul Sfânt în sânul Mamei pururea fecioară, simțea inima mamei în care se păstrau toate aceste neliniști și bucurii.

Astăzi omul uitat, pierdut, singur, ne așteaptă pe noi să-l căutăm, să-l găsim, să-l (a)ducem acasă. Astăzi trebuie să fim și noi oameni care-i caută și-i găsesc pe cei pierduți. Ca Iosif și Maria. În mod deosebit astăzi privim spre inima Mariei, spre cea căreia zilnic îi spunem cât de mult ne dorim să fie alături de noi, mai ales la finalul vieții noastre: „roagă-te pentru noi păcătoșii, acum și în ceasul morții noastre”. Pe ea o vrem alături mereu, ca orice copil care are nevoie de mama sa. Nu se spune oare că „mama” este deseori ultimul cuvânt al muribunzilor? 

O vrem cu noi acum și pentru că ea, ca orice mamă bună, este și modelul nostru de fiecare zi. De la ea învățăm disponibilitatea de a-l primi pe Dumnezeu atunci când vine la noi, atunci când are nevoie de noi: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38).

De la ea învățăm să-l purtăm pe Dumnezeu oamenilor: „Ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ținutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta” (Lc 1,39-40). Și a făcut asta în grabă, ca să învățăm și noi să nu ezităm atunci când trebuie să-l purtăm pe Dumnezeu oamenilor. Da, în grabă, fără să ezităm, pentru că harul Duhului Sfânt nu-i ajută pe cei lenți, harul nu-i cunoaște pe cei înceți, harul ignoră încetineala, cum spunea sfântul Ambroziu comentând Evanghelia după sfântul Luca. Iar sfânta fecioară Maria nu doar că ne învață să mergem în grabă să-i vizităm pe cei în nevoi, ci ne arată că trebuie să rămânem cu ei și să-i slujim: Maria a rămas trei luni cu Elisabeta (cf. Lc 1,56). 

De la ea învățăm să-i vorbim Domnului despre oameni și în favoarea oamenilor: „Nu mai au vin” (In 2,3). Cuvântul ei salvează sărbătorile și momentele noastre importante. 

De la ea învățăm să stăm mereu fermi, hotărâți, cu Dumnezeu și de partea lui, chiar și atunci când pare un Domn falimentar. Așa a rămas ea lângă crucea lui Isus răstignit (cf. In 19,25-27).

De la ea învățăm să rămânem în Biserică și de partea Bisericii, chiar și atunci când e asaltată de rău, de teamă, de slăbiciunile oamenilor, de neliniște. Să stăm în Biserică cu ea și, în rugăciune, să implorăm noi Rusalii pentru fiecare creștin (cf. Fap 1,12-14).

De la ea învățăm să-i căutăm pe cei singuri, pe cei pierduți și mai ales să nu părăsim niciodată omul, Biserica și pe Dumnezeu.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,41-51
Părinţii lui Isus mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştelui. ⁴² Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. ⁴³ Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau. ⁴⁴ Socotind însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. ⁴⁵ Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim căutându-l. ⁴⁶ După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. ⁴⁷ Toţi cei care îl ascultau se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui. ⁴⁸ Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!” ⁴⁹ El însă le-a spus: „De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” ⁵⁰ Însă ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese. ⁵¹ Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei.

Cuvântul Domnului