Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)
Proiecte Paxlaur
„Dumnezeule,
tu le arăţi celor rătăciţi lumina adevărului,
ca să se poată întoarce pe calea ta;
dă tuturor acelora care poartă numele de creştin
tăria de a înlătura tot ceea ce se împotriveşte acestui nume
şi de a îndeplini ceea ce îi corespunde.
Prin Cristos Domnul nostru.
Amin”.
S-a apropiat împărăția cerurilor.
Să ne eliberăm
inima de ură,
mintea de planuri diabolice,
mâinile de arme,
ochii de mânie,
gura de răutate.
Prezența Domnului să ne umple
inima,
mintea,
mâinile,
ochii,
gura.
(cfr. Mt 10,1-7)
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,1-7
În acel timp, chemându-i pe cei doisprezece discipoli ai săi, Isus le-a dat putere asupra duhurilor necurate, ca să le alunge şi să vindece orice boală şi orice neputinţă. 2 Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: cel dintâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacob, fiul lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui; 3 Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacob, fiul lui Alfeu, şi Tadeu; 4Simon Canaaneanul şi Iuda Iscarioteanul, cel care l-a trădat. 5 Isus i-a trimis pe aceştia doisprezece, poruncindu-le: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în cetatea samaritenilor! 6 Mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel! 7 Mergând, predicaţi, spunând: «S-a apropiat împărăţia cerurilor»”!
Cuvântul Domnului
Toma, unul dintre cei doisprezece, numit și Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus (In 20,24). Numai acest ucenic era absent. Atunci când s-a întors, a auzit relatarea faptelor întâmplate, dar a refuzat să creadă în ceea ce a auzit. Domnul a venit din nou și i-a dat ucenicului necredincios să atingă coasta, i-a arătat mâinile și, indicând cicatricele rănilor sale, a vindecat rana necredinței lui. Fraților preaiubiți, ce anume vedeți în toate acestea? Oare credeți că este o simplă întâmplare faptul că acel ucenic ales de Domnul a fost absent, că, venind, a auzit faptul petrecut, că, auzind, el s-a îndoit, că, îndoindu-se, el a atins și că, atingând, el a crezut?
Nu, acestea nu au fost o simplă întâmplare, ci s-au petrecut din dispoziție divină. Blândețea Domnului a acționat în mod minunat, deoarece acel ucenic, cu îndoielile sale, în timp ce atingea rănile trupului învățătorului el vindeca în noi rănile necredinței. Necredința lui Toma a folosit mai mult pentru credința noastră decât pentru credința celorlalți ucenici. De fapt, în timp ce el este condus din nou la credință prin atingere, sufletul nostru este consolidat în credință prin depășirea oricărei îndoieli. Astfel, ucenicul care s-a îndoit și a atins a devenit martor al adevărului învierii.
El a atins și a exclamat: Domnul meu și Dumnezeul meu! Isus i-a zis: Pentru că m-ai văzut, Toma, ai crezut (In 20,28-29). Și cum apostolul Paul a spus: Credința este garanția realităților sperate, dovada realităților care nu se văd (Evr 11,1), este clar că credința este dovada acelor lucruri care nu se pot vedea. Lucrurile care se văd nu mai cer credința, dar sunt obiect al cunoașterii. Dar dacă Toma a văzut și a atins, cum de se spune: Pentru că m-ai văzut, ai crezut? De fapt, el a văzut ceva și a crezut altceva. Divinitatea nu poate fi văzută de omul muritor. Așadar, el a văzut un om și l-a mărturisit pe Dumnezeu, spunând: Domnul meu și Dumnezeul meu! El a crezut văzând. A văzut un om adevărat și a spus că era acel Dumnezeu pe care nu-l putea vedea.
Ne provoacă mare bucurie ceea ce urmează: Fericiți sunt cei care cred fără să fi văzut (In 20,28). Fără îndoială, cu aceste cuvinte suntem indicați în special noi, cei care credem în cel pe care nu l-am văzut cu simțurile noastre. Am fost desemnați noi, cu condiția însă ca să facem ca faptele noastre să urmeze credinței. Crede cu adevărat cel care pune în practică, prin viața sa, adevărul în care crede. Sfântul Paul spune despre cei care zic doar, prin vorbe, că au credință: Ei declară că îl cunosc pe Dumnezeu, dar îl tăgăduiesc prin fapte (Tit 1,16). Iar Iacob scrie: Credința fără fapte este moartă (Iac 2,26).
Din Omiliile asupra Evangheliilor de sfântul Grigore cel Mare, papă
(Omil. 26, 7-9: PL 76, 1201-1202)
Domnul meu și Dumnezeul meu
Prea târziu te-am iubit... 