Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)

Proiecte Paxlaur

recent posts

  • Fapte de milostenie

    Cei care încearcă să se angajeze sau să înceapă o colaborare cu o instituție trebuie să răspundă, printre altele, și la această întrebare: „Cine vă recomandă?”. Altfel spus, avem nevoie de scrisori de recomandare pentru a fi primiți în anumite posturi. Putem transfera acest cadru al interviului pentru angajare, la un cadru pe care îl vom trăi toți: momentul prezentării la judecata finală. În acel moment vom avea nevoie de o „scrisoare de recomandare” pentru a fi primiți în împărăția Tatălui. Iar scrisorile noastre de recomandare sunt faptele pe care le-am făcut, roadele pe care le-am adus în această lume: „După roadele lor îi veți recunoaște”. Ce spun roadele noastre despre noi? Când ne-am analizat ultima dată în mod serios asupra faptelor pe care le săvârșim ca să vedem dacă într-adevăr suntem pe calea cea bună?

    „După roadele lor îi veţi recunoaşte”, atât pe cei buni, cât și pe cei răi, atât pe cei sfinți, cât și pe profeţii falşi care vin la noi în haine de oi, dar înăuntru sunt lupi răpitori. Noi înșine suntem catalogați în funcție de roadele pe care le purtăm în mijlocul oamenilor și în Biserică. Ce fel de „pom” suntem: bun sau rău? Aducem roade bune sau vom fi „tăiați şi aruncați în foc”? 

    Plecând de la învățătura Domnului, Biserica ne cere să avem mereu în viața noastră atât faptele de milostenie trupească, precum și faptele de milostenie sufletească. Mulți dintre noi nici nu ne mai amintim de la catehism aceste fapte. Avem astăzi ocazia să le recapitulăm și să vedem în ce măsură ele sunt prezente în viața noastră și totodată ce fel de roade producem noi.

    Faptele de milostenie sufletească sunt cele care se îndreaptă către sufletul aproapelui nostru. Acestea sunt: a sfătui pe cei ce sunt în îndoială; a învăța pe cei neștiutori; a dojeni pe cei păcătoși; a mângâia pe cei mâhniți; a ierta celor ce ne-au supărat; a suferi cu răbdare nedreptatea; a ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii și pentru cei morți. Faptele de milostenie trupească sunt cele pe care le săvârșim față de aproapele, atunci când îl ajutăm în suferințele sau nevoile sale trupești. Acestea sunt: a da de mâncare celor flămânzi; a da de băut celor însetați; a îmbrăca pe cei goi; a adăposti pe străini; a vizita pe cei bolnavi; a vizita pe cei închiși; a îngropa pe cei morți. Acestea sunt faptele care aduc adevărate roade și după care putem fi recunoscuți ca adevărați creștini. Fac ele parte din viața noastră?

    Dacă am primit cuvântul Domnului, dacă l-am ascultat și l-am meditat, însă când ne cercetăm cugetul nu găsim în viața noastră aceste fapte și roadele lor, atunci ne aflăm printre cei pe care Domnul îi numește profeți falși „care vin îmbrăcați în piei de oaie, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori”. 

    „Un pom bun nu poate să facă fructe rele, niciun pom rău să facă fructe bune”. Ce fel de pom suntem? Ce roade producem?

    Inima lui Isus, jertfa păcătoșilor, îndură-te de noi și fă din inima noastră un pom roditor de speranță!

    Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 7,15-20
    În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Feriţi-vă de profeţii falşi care vin la voi în haine de oi, dar înăuntru sunt lupi răpitori! 16 După roadele lor îi veţi recunoaşte. Oare se culeg struguri din mărăcini sau smochine din ciulini? 17 La fel, tot pomul bun face fructe bune, iar pomul rău face fructe rele. 18Un pom bun nu poate să facă fructe rele, niciun pom rău să facă fructe bune. 19 Orice pom care nu face fructe bune este tăiat şi aruncat în foc. 20 Aşadar, după roadele lor îi veţi recunoaşte”.

    Cuvântul Domnului

    Michelangelo Merisi da Caravaggio - Sette opere di Misericordia (1606-1607)
    Michelangelo Merisi da Caravaggio – Sette opere di Misericordia (1606-1607)

  • Nu e suficient să fii bun, trebuie să faci binele bine.

    Putem spune că astăzi sfânta Evanghelie ne oferă soluția pentru o lume mai bună: „Tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei”. Iar noi, creștinii, trebuie să fim primii care aplică această soluție. Da, noi cei care calculăm cu precizie diferența dintre cât cerem și cât primim, însă uităm diferența dintre cât am primit și cât am dăruit. În timp ce Dumnezeu ne tratează ca fii, dăruindu-ne totul, noi cum ne tratăm semenii?

    A fost o vreme când auzeam destul de des: „Ceea ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!”. Părea începutul unei educații sănătoase. Aceste cuvinte se găsesc chiar şi în Sfânta Scriptură, în Vechiul Testament, în Cartea lui Tobia (4,15). Însă ele ne par fragile şi bune doar pentru începători, pentru cei care sunt la începutul inițierii lor umane, morale și creștine. Este prea puţin să te mulţumeşti cu „să nu faci răul”. Evanghelia vine şi pune într-o altă lumină aceste cuvinte, ajutându-ne să facem un pas în față în credinţa şi viaţa noastră.

    Isus a venit şi a spus că nu e suficient să nu faci răul, ci trebuie să faci binele. Oamenii care ascultă Evanghelia şi vor să o trăiască sunt chemaţi să acţioneze, să iasă din indiferenţă şi să facă binele. Să fim atenţi la diferenţa dintre Tobia şi Cristos. Primul spune: „Ceea ce urăști tu, ceea ce ţie nu-ţi place, nu fă nimănui”, adică nu fă ceea ce este rău. Cristos însă vine şi spune: „Tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei”. Altfel spus: faceţi binele! Acest cuvânt izvorât din inima lui Isus, în care locuiește toată plinătatea dumnezeirii, să-și facă loc în ființa noastră și să ne motiveze să acționăm.

    Să ne amintim acest adevăr: „Tot ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca răul să câştige este ca oamenii buni să nu facă nimic”. Dacă oamenii buni nu fac nimic, nu acţionează, răul iese triumfător, câştigă teren. Oamenii buni, creştinii buni, trebuie să acţioneze, să facă binele. Este o necesitate! Trebuie să cerem harul de a face binele şi-l vom primi. Trebuie să căutăm modalitatea de a fi buni şi o vom găsi. Trebuie să învăţăm să batem la acele uşi care ni se vor deschide şi ne vor lumina spre o viaţă plină de credinţă, o credinţă plină de fapte, nu de cuvinte.

    În această luptă pentru ieşirea din pasivitate şi înfăptuirea binelui, Cristos ne este alături şi ne asigură că vom primi de la Tatăl ceresc orice har ne va fi necesar pentru a înfăptui binele. Trebuie să cerem, să căutăm, să batem la poarta milostivirii şi a harului pentru ca răul să nu iasă victorios, ci binele, bunătatea, omul bun. Vai nouă dacă suntem oameni buni, dar nu facem nimic. Vai nouă dacă nu ieşim din indiferenţă, vai nouă dacă am primit Evanghelia, credința, sacramentele și nu le folosim. Vai nouă dacă „dăm cele sfinte câinilor şi arucăm mărgăritarele în faţa porcilor”.

    Creştinismul, credinţa noastră, nu este religia lui „nu fă răul”, ci religia lui „fă binele”. Cum ne trăim credința? Ce bine ne-am propus să facem astăzi?

    Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 7,6.12-14
    În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Nu daţi cele sfinte câinilor şi nu aruncaţi mărgăritarele în faţa porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie! 12 Deci, tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei, căci aceasta este Legea şi Profeţii. 13 Intraţi pe poarta strâmtă, pentru că largă este poarta şi lată calea ce duce spre pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea! 14 Dar cât de strâmtă este poarta şi cât de îngustă calea care duce la viaţă! Şi puţini sunt cei care o găsesc”.

    Cuvântul Domnului

  • Vrei tu să fii astăzi Ioan? 

    Cât de mult ne-ar trebui astăzi un Ioan Botezătorul care să strige pentru noi atunci când suntem de partea adevărului şi împotriva noastră atunci când călcăm în picioare dreptatea! Pământul are nevoie din nou de oameni nepătați care să îndrăznească să strige împotriva nedreptății şi a minciunii.

    Cât de mult ne-ar trebui astăzi un Ioan Botezătorul care în prezenţa Mântuitorului Isus Cristos, a sacramentelor sale, a cuvintelor sale, a Mamei sale, să tresalte de bucurie aşa cum s-a întâmplat şi ne-a povestit mama înainte-mergătorului: „Când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu” (Lc 1,44)… Un cuvânt şi a tresăltat. Astăzi e atât de multă indiferenţă. Fă, Doamne, să se mai nască măcar din când în când un astfel de Ioan.

    Cât de mult ne-ar trebui astăzi un Ioan Botezătorul care să strige celor nedrepţi, falşi: „Pui de vipere! Cine v-a învăţat să fugiţi de mânia care vine? Faceţi roade vrednice de pocăinţă!” (Lc 3,7). Fă, Doamne, să răsune şi astăzi vocea celor curajoşi şi drepţi şi să cheme la pocăinţă!

    Cât de mult ne-ar trebui astăzi un Ioan Botezătorul care să ne amintească tuturor: „Cel care are două haine, să împartă cu cel care nu are, iar cine are de mâncare să facă la fel” (Lc 3,11). Ne trebuie un om care să strige: „Nu maltrataţi şi nu acuzaţi pe nimeni pe nedrept şi fiţi mulţumiţi cu solda voastră” (Lc3,14). Fă, Doamne, să avem lângă noi oameni care să trezească în noi simţul dreptăţii şi al milostivirii.

    Cât de mult ne-ar trebui astăzi un Ioan Botezătorul care să ne reamintească ce înseamnă umilinţa şi prietenia: „Eu vă botez cu apă, spre convertire, însă cel care vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea” (Mt 3,11). Fă, Doamne, ca oamenii simpli şi umili, oamenii care preţuiesc prietenia să fie mai prezenţi în viaţa noastră, să-i vedem, să-i simţim, să-i imităm.

    Cât de mult ne-ar trebui astăzi un Ioan Botezătorul care să apere căsătoria şi familia, chiar cu riscul morţii, şi care să poată striga tuturor: „Nu ai dreptul!”, aşa cum i-a strigat lui Irod: „N-ai dreptul s-o iei în căsătorie pe soţia fratelui tău” (Mc 6,18). Fă, Doamne, să rodească în familiile noastre oameni care să preia acest strigăt al lui Ioan şi strigătul tău să răsune convingător: „Oricine îşi lasă femeia şi se însoară cu alta, comite adulter. Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se mărită cu altul, comite adulter!” (Mc 10,11-12). Fă, Doamne, ca oamenii să apere şi să preţuiască din nou familia, iubirea, copiii, viața.

    Noi trebuie să fim toți acești oameni pe care-i cerem în rugăciune: oameni care să tresalte de bucurie în prezenţa Domnului, oameni curajoşi, drepţi, plini de milostivire faţă de cei necăjiţi şi săraci, oameni simpli, umili, prietenoşi, oameni care să strige şi să apere familia, căsătoria, iubirea, viața! Inima lui Isus, viața și învierea noastră, miluiește-ne pe noi și ajută-ne să pregătim calea Domnului care vine la noi.

    Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,57-66.80
    Când s-a împlinit timpul pentru Elisabeta ca să nască, a născut un fiu. Când vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul şi-a arătat marea îndurare faţă de ea, se bucurau împreună cu ea. 59 În ziua a opta au venit pentru circumcizia copilului şi voiau să-i pună numele Zaharia, ca al tatălui său. 60 Însă, luând cuvântul, mama lui a spus: „Nu, ci se va numi Ioan”. 61 Dar ei i-au zis: „Nu este nimeni dintre rudele tale care să poarte numele acesta”. 62 I-au făcut semne tatălui său cum ar vrea să fie numit. 63 Cerând o tăbliţă, a scris: „Ioan este numele lui”. Şi toţi s-au mirat. 64 Îndată i s-a deschis gura şi i s-a dezlegat limba, iar el vorbea binecuvântându-l pe Dumnezeu. 65 I-a cuprins frica pe toţi vecinii şi în tot ţinutul muntos al Iudeii se povesteau toate aceste lucruri. 66 Toţi cei care le auzeau le păstrau în inima lor, spunând: „Ce va fi oare acest copil?”, pentru că mâna Domnului era cu el. 80 Copilul creştea şi se întărea în duh; el a rămas în pustiu până în ziua arătării lui înaintea lui Israel. 

    Cuvântul Domnului

ianuarie 2026
D L M M J V S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031