Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)

Proiecte Paxlaur

recent posts

  • Dumnezeu chiar vede tot. Absolut tot!

    Doar ceea ce facem de dragul celui care vede tot, adică de dragul  Domnului – și nu de ochii lumii! – are cu adevărat valoare, contează pentru veșnicie. Și ce consolare pentru viața noastră că Dumnezeu chiar vede tot: inima, gândurile, chiar și intențiile care stimulează faptele noastre.

    Faptul că Dumnezeu știe și vede tot ar trebui să ne ajute să eliminăm fariseismul din viața noastră. Mai ales că o viață trăită în fariseism obosește și schimonosește chipul, îmbătrânește inima. 

    Puține sunt lucrurile care ne amărăsc sufletul mai mult decât fățărnicia celui de lângă noi. Fariseismul este atât de nociv încât ne străduim să evităm orice fel de legătură cu cel pe care îl simțim că are un astfel de comportament. Și totuși, există ceva care ne obosește, neliniștește și amărăște și mai mult: propriul fariseism. Ne-am obișnuit să fim atenți la ceilalți, la ceea ce fac și cât de autentici sunt în viața lor, că am uitat să veghem asupra noastră. Și nu de puține ori ne trezim în această stare de amărăciune: am făcut și facem totul doar ca să fim văzuți de oameni, doar ca să fim pe placul celor din jurul nostru. Suntem atât de pricepuți în a fi farisei!

    Cristos ne vorbește astăzi despre trei „acțiuni” indispensabile pentru viața unui creștin: pomana, rugăciunea și postul. Însă subliniază că nu este important doar să le practicăm, ci mai important este cum le îndeplinim în viața noastră: de ochii lumii sau din dragoste față de Dumnezeu? Așteptăm să fim văzuți de oameni și apreciați sau singura răsplată pe care o așteptăm este de la Domnul? Este adevărat că nu găsim mereu ocaziile de a da de pomană fără să fim văzuți; după cum la fel de adevărat este că ne simțim mai bine atunci când ne rugăm în biserică, în casa Tatălui; și iarăși adevărat este că postul ne poate schimba fizionomia și înfățișarea. Însă accentul nu este pus pe aceste aspecte, ci pe intenția cu care facem aceste acte. Nu contează dacă alții ne văd sau nu, ci contează dacă ne dorim să fim văzuți de alții, dacă facem din faptele noastre un mod de a atrage atenția asupra noastră și asupra „calităților” noastre de „buni creștini”.

    „Dacă mă iubește cineva, va păzi cuvântul meu”, spune Domnul. Dacă cu adevărat îl iubim pe Dumnezeu atunci cu siguranță ne vom strădui mai mult să ne eliberăm de orice formă de fariseism. Și după cum o viață trăită în fariseism obosește și schimonosește chipul nostru, la fel o viață trăită în autenticitatea credinței aduce pe chipul nostru lumina Tatălui.

    Cu siguranță ziua aceasta ne va oferi ocazia de a practica pomana, rugăciunea și postul. Care sunt intențiile cu care vrem să păzim și să trăim cuvântul Domnului? Vrem să fim creștini autentici, departe de orice formă de fariseism? Preferăm răsplata care vine de la Domnul sau gloria acestei lumi? Noi suntem cei care alegem.

    Inima lui Isus, preavrednică de toată lauda, să se miluiască de noi și să ne dobândească harul de a face totul doar pentru a merita lauda și răsplata lui Dumnezeu.

    Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 6,1-6.16-18
    În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri! 2Aşadar, când dai de pomană, nu trâmbiţa înaintea ta, aşa cum fac ipocriţii în sinagogi şi în pieţe, ca să fie lăudaţi de oameni. Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 3 Tu însă, când dai de pomană, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta 4 pentru ca pomana ta să fie în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! 5 Iar când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii, pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile străzilor ca să se arate oamenilor! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 6 Tu însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! 16 Când postiţi, nu fiţi trişti ca ipocriţii, căci ei îşi schimonosesc feţele, ca să arate oamenilor că postesc! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 17 Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, 18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns! Şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.

    Cuvântul Domnului

    Dumnezeu chiar vede tot. Absolut tot!

  • Trăirea Evangheliei: drumul exigent spre neprihănire

    Să nu fim ipocriți: nu e ușoară această parte a Evangheliei. Meditând cuvântul Domnului, pătrundem adânc în inima Evanghelie și ne dăm seama cât de departe suntem de perfecțiunea Tatălui, de trăirea Cuvântului, de iubirea necondiționată. Totodată, știm că refugiindu-ne în inima lui Isus, sălașul dreptății și al iubirii, primim tot ajutorul de care avem nevoie pentru a avea și noi o inimă plină de iubire față de toți: gânduri bune, cuvinte de încurajare, gesturi de iubire. Chiar și față de cei care ne sunt dușmani sau persecutori.

    Trăind am învățat că există cuvinte care nu au nevoie de interpretare, după cum există și priviri care nu au nevoie să fie explicate. Pur și simplu te pătrund și simți cum inima își schimbă ritmul bătăilor. Unele cuvinte rămân în mintea noastră pentru totdeauna, după cum unele priviri nu încetează niciodată să ne urmărească. Această stare o putem simți și astăzi după ce lăsăm cuvântul lui Cristos să se așeze în inima noastră: „Iubiți pe dușmanii voștri, rugați-vă pentru cei care vă prigonesc și vă vorbesc de rău”.

    Chemarea o știm bine, însă este greu să găsim calea de a o îndeplini. Nu e ușor, însă atâția și atâția oameni, de la Cristos încoace, ne arată că este greu, dar nu imposibil. Evanghelia e posibilă. Evanghelia a fost scrisă pentru a fi trăită de oameni, nu de îngeri. Evanghelia este grea, dar în sprijinul celor care vor să o trăiască vine harul celui care a adus-o pe pământ. Evanghelia este exigentă, dar cel care a dat-o a fost și primul care a trăit-o până la moartea pe cruce. Și pentru aceasta a fost înălțat mai presus decât orice alt nume și acum în numele lui se pleacă tot genunchiul în cer și pe pământ și în tot locul: el este Cristos, Dumnezeu ca și Tatăl și Duhul Sfânt.

    Trăirea evangheliei și atingerea exigențelor ei aduce o mulțumire greu de imaginat. Aduce glorie lui Dumnezeu și omului pe care el l-a creat și edifică Biserica, o întărește. Mai trist și îngrijorător este că dificultatea nu vine din a ajunge la trăirea Evangheliei. Aceasta reușim măcar din când în când. Greu este să rămânem în această trăire, să fim statornici. Nu este greu să fii neprihănit o dată, ci să fii așa mereu, să fii neprihănit pe orice cale, în orice zi. Cred că acesta a fost și simțământul psalmistului atunci când a simțit nevoia să spună: „O, de ar fi căile mele statornice în a păzi poruncile tale” (Ps 118,5). Vechea problemă, probabil și veșnică, este statornicia, nu cucerirea idealurilor. Toți ne pricepem să ajungem pe munte, dar puțin sunt cei care reușesc să supraviețuiască acolo. Puțini sunt cei care știu cum este să rămâi mereu sus, aproape de Dumnezeu, trăind zi de zi Evanghelia. Aceasta e greu, dar nu imposibil: cel care ne-a chemat, ne dă și puterea de a îndeplini lucrarea sa.

    Totul, în afară de păcat, este greu și cere efort. Trăirea evangheliei este grea, dar tot ce are nevoie pentru a deveni viața noastră este mai mult timp oferit și mai multă energie canalizată spre ea.

    Trăirea Evangheliei: drumul exigent spre neprihănire

  • Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte? Sau iertare și iubire?

    Noi ce facem concret zilele acestea pentru o lume mai bună, mai pacifică, mai prietenoasă? Desăvârșirea propusă de Isus Cristos este suficientă pentru o lume mai bună. Însă cât din această perfecțiune Evanghelică face parte din viața noastră? Cât iubim? Cât iertăm? Cât dăruim? Cât spațiu oferim celuilalt?

    Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea învăța: „Pentru orice om este valabilă chemarea lui Cristos la convertirea de la un comportament dăunător și de la violența pe care o simte mereu în trupul său. Nu există nici un om care să nu aibă nevoie să fie eliberat de Cristos, deoarece nu există nici unul care să nu fie, într-o formă mai mică sau mai mare, prizonierul pasiunilor sale”.

    Suntem prizonieri ai pornirilor noastre și din cauză că nu stă în firea noastră să punem iubirea mai presus de dreptate, evanghelia mai presus de legea talionului. Reușim cu greu să ne controlăm pentru a nu ne lăsa pradă răzbunării, impulsului de a-l „lovi” pe cel care ne „lovește”. Iertarea sau, și mai mult, „întoarcerea celuilalt obraz” nu este un gest pe care îl facem cu ușurință, spontan. Dimpotrivă, de cele mai multe ori suntem tentați să întoarcem răul celor care ne fac rău. Este suficient să ne revizuim viața din ultimul timp pentru a vedea de câte ori am reușit să întoarcem și celălalt obraz și de câte ori ne-am lăsat pradă impulsului de răzbunare. Reușim noi să punem iubirea mai presus de dreptate, iertarea mai presus de răzbunare, generozitatea mai presus de avariție? Cât și cum reușim noi să trăim evanghelia?

    De fapt, prin fragmentul evanghelic de astăzi Cristos ne invită să trăim un mod de viață care ne poartă spre desăvârșire, un mod contrar nedreptății săvârșite de regina Isabela. Ispita puterii și a dispunerii de celălalt care este mai slab decât noi persistă în viața noastră. Demonul minciunii și al răutății nu își găsește tihnă până nu ne seduce și nu ne atrage în mrejele sale. Trebuie să fim conștienți că atât timp cât vom trăi pe acest pământ, Diavolul va continua să ne întindă curse pentru a ne ridica împotriva fratelui nostru creat după chipul și asemănarea Domnului. Iar Isus tocmai asupra acestui punct ne atrage atenția: trebuie să-i tratăm pe ceilalți – fie că sunt săraci, fie că sunt violenți, fie că sunt în orice mod posibil – ca pe frații noștri, ca pe fii ai aceluiași Tată ceresc. Așa cum Domnul se îngrijește de noi cu bunătate și nu ne pedepsește după fărădelegile noastre, deși ne comportăm rău cu el, la fel și noi trebuie să fim plini de iubire față de frații noștri.Inima lui Isus, răbdătoare și de mare milă, miluiește-ne pe noi. Îndură-te de noi și ajută-ne să înțelegem că a fi creștin înseamnă: să te apropii de celălalt cu inima deschisă, chiar și atunci când el nu vrea să se apropie de tine sau nu știe cum să se apropie; să fii bun cu cel care este rău cu tine și te persecută; să iubești chiar și atunci când nu ești iubit; să fii răbdător și milostiv cu toți oamenii, așa cum Dumnezeu este cu tine.

    Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,38-42
    În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Aţi auzit că s-a spus: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte!» 39 Eu însă vă spun: să nu vă împotriviţi celui rău; ba, mai mult, dacă cineva te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt! 40 Celui care vrea să te judece şi să-ţi ia tunica, lasă-i şi mantia, 41 iar dacă cineva te-ar constrânge să faci o mie de paşi, mergi cu el două! 42 Celui care îţi cere dă-i şi celui care vrea să împrumute de la tine nu-i întoarce spatele!”

    Cuvântul Domnului

    Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte? Sau iertare și iubire?
ianuarie 2026
D L M M J V S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031