Doar câteva zile ne despart de sărbătoarea Duhului Sfânt. Rugăciunile de la Sfânta Liturghie şi din Breviar ne invită să ne pregătim cât mai bine pentru această solemnitate. Mi-a plăcut să citesc şi să meditez această învăţătură a Conciliului al II-lea din Vatican despre Duhul Sfânt, de la Oficiul Lecturilor de astăzi.
Trebuie să redescoperim valoarea Duhului Sfânt în viaţa noastră şi în viaţa Bisericii pentru că el este cel care ne întinereşte, ne reînnoieşte fără încetare şi ne duce la unirea desăvârşită cu Mirele nostru, Cristos.
Iată învăţătura Magisteriului:
Misiunea Duhului Sfânt în Biserică
Odată împlinită lucrarea pe care Tatăl a încredinţat-o Fiului pe pământ (cf. In 17,4), în ziua Rusaliilor a fost trimis Duhul Sfânt, ca să sfinţească necontenit Biserica, şi astfel, cei care cred să poată ajunge la Tatăl, prin Cristos, într-un singur Duh (cf. Ef 2,18). El este Duhul vieţii, izvorul apei care ţâşneşte spre viaţa veşnică (cf. In 4,14; 7,38-39), prin care Tatăl dă viaţă oamenilor morţi prin păcat, până când va învia în Cristos trupurile lor muritoare (cf. Rom 8,10-11).
Duhul locuieşte în Biserică şi în inimile credincioşilor ca într-un templu (cf. 1Cor 3,16; 6,19) şi în ei se roagă şi dă mărturie despre înfiere (cf. Gal 4,6; Rom 8,15-16.26). El călăuzeşte Biserica spre tot adevărul (cf. In 16,13), o uneşte în comuniune şi slujire, o înzestrează şi o conduce cu diferite daruri ierarhice şi carismatice şi o împodobeşte cu roadele sale (cf. Ef 4,11-12; 1Cor 12,4; Gal 5,22).
Prin puterea evangheliei, el întinereşte Biserica, o reînnoieşte fără încetare şi o duce la unirea desăvârşită cu Mirele ei. Căci Duhul şi Mireasa spun Domnului Isus: Vino! (cf. Ap 22,17).
Astfel, Biserica universală se înfăţişează ca popor adunat în comuniunea Tatălui, şi a Fiului, şi a Duhului Sfânt.
Totalitatea credincioşilor care au primit ungerea Celui Sfânt (cf. 1In 2,20.27) nu se poate înşela în credinţă şi manifestă această prerogativă prin simţământul supranatural de credinţă al întregului popor atunci când, de la episcopi şi până la ultimii credincioşi laici, îşi exprimă consensul universal în materie de credinţă şi moravuri.
Prin acest simţământ al credinţei, insuflat şi susţinut de Duhul adevărului, poporul lui Dumnezeu, sub îndrumarea magisteriului sacru, căruia i se supune cu fidelitate, primeşte nu cuvântul oamenilor, ci adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu, aderă neclintit la credinţa transmisă sfinţilor o dată pentru totdeauna (Iuda 3; cf. 1Tes 2,13), o pătrunde mai adânc prin judecată dreaptă şi o aplică mai deplin în viaţă.
Pe lângă aceasta, acelaşi Duh Sfânt sfinţeşte, conduce şi împodobeşte cu virtuţi poporul lui Dumnezeu nu numai prin sacramente şi slujiri, ci împărţind fiecăruia darurile după cum voieşte (1Cor 12,11), el dăruieşte credincioşilor de toate categoriile haruri speciale, prin care îi face capabili şi dispuşi să primească diferite activităţi şi servicii folositoare pentru reînnoirea şi creşterea Bisericii, după cuvântul sfântului Paul: Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele tuturor (1Cor 12,7).
Aceste carisme, fie extraordinare, fie mai simple şi mai răspândite, fiind deosebit de adecvate şi folositoare pentru nevoile Bisericii, trebuie primite cu recunoştinţă şi bucurie.
Din constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium a Conciliului al II-lea din Vatican
(Nr. 4 şi 12)
Prea târziu te-am iubit... 
