Prea târziu te-am iubit…

Predică în solemnitatea Cristos, Regele Universului, 21 noiembrie 2010
(Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină – Iaşi, ora 18:00)

CUVÂNTUL DOMNULUI

LECTURA I
L-au uns pe David ca rege peste Israel.

Citire din cartea a doua a lui Samuel 5,1-3
În zilele acelea, ¹ toate triburile lui Israel au venit la David în Hebron şi i-au spus: „Noi suntem din acelaşi sânge cu tine. ² Chiar şi înainte, când Saul era regele nostru, tu conduceai armatele lui Israel la luptă şi Domnul ţi-a spus: «Tu vei fi păstorul poporului meu Israel, tu vei fi conducătorul lui Israel»”. ³ Apoi toţi bătrânii lui Israel au venit la David în Hebron, şi David a încheiat cu ei, în Hebron, o alianţă înaintea Domnului şi l-au uns pe David ca rege peste Israel.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 121,1-2.4-5 (R.: cf. 1)
R.: Vom merge cu bucurie în casa Domnului!
¹ M-am bucurat când mi s-a spus:
„Vom merge în casa Domnului”.
² Iată, picioarele noastre păşesc
prin porţile tale, Ierusalime! R.

⁴ Acolo se urcă seminţiile, seminţiile Domnului.
După Legea lui Israel să laude numele Domnului.
⁵ Căci acolo sunt scaunele de judecată,
tronurile casei lui David. R.

LECTURA A II-A
Dumnezeu ne-a strămutat în împărăţia Fiului său preaiubit.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni 1,12-20
Fraţilor, ¹² să aducem cu bucurie mulţumire lui Dumnezeu Tatăl care ne-a învrednicit să avem parte de moştenirea sfinţilor, care sunt în lumină. ¹³ El ne-a eliberat de puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului său preaiubit, ¹⁴ prin care am fost răscumpăraţi, adică am primit iertarea păcatelor. ¹⁵ Cristos este imaginea Dumnezeului celui nevăzut, primul născut între toate creaturile. ¹⁶ Căci în el au fost create toate: cele din cer şi cele de pe pământ, fiinţele văzute şi cele nevăzute: tronurile, domniile, puterile şi stăpânirile; ¹⁷ toate au fost create prin el şi pentru el. El este înainte de toate şi toate există prin el. ¹⁸ El este capul trupului, adică al Bisericii; el este începutul, primul născut dintre cei morţi; el are întâietate în toate. ¹⁹ Căci Dumnezeu a voit ca toate lucrurile să-şi atingă desăvârşirea în Cristos. ²⁰ Prin el şi pentru el a voit să împace toate, cele din cer şi cele de pe pământ, aducând pace prin sângele său vărsat pe cruce.

Cuvântul Domnului

ALELUIA Mc 11,10
(Aleluia) Preamărit să fie cel care vine în numele Domnului;
binecuvântată să fie împărăţia părintelui nostru David,
împărăţia timpurilor viitoare. (Aleluia)

EVANGHELIA
Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 23,35-43
În acel timp, ³⁵ poporul şi căpeteniile îşi băteau joc de el, zicând: „Pe alţii i-a salvat; să se salveze şi pe sine, dacă este Mesia, alesul lui Dumnezeu!” ³⁶ Îl luau în râs şi soldaţii. Ei se apropiau să-i dea oţet şi ziceau: ³⁷ „Dacă tu eşti regele iudeilor, salvează-te pe tine însuţi!” ³⁸ Deasupra lui, a fost pusă o inscripţie în greceşte, latineşte şi evreieşte: „Acesta este regele iudeilor”. ³⁹ Unul dintre răufăcătorii răstigniţi îl insulta pe Isus, zicându-i: „Nu eşti tu Mesia? Salvează-te pe tine însuţi şi pe noi!” ⁴⁰ Dar celălalt, răspunzând, îl mustră: „Nu te temi de Dumnezeu, tu care eşti condamnat ca şi el? ⁴¹ Pentru noi pedeapsa este meritată, căci primim cele cuvenite pentru faptele noastre; acesta însă n-a făcut nici un rău!” ⁴² Apoi a adăugat: „Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!” ⁴³ Isus i-a răspuns: „Îţi spun adevărul: astăzi vei fi cu mine în paradis!”

Cuvântul Domnului

PREDICA

În vara aceasta, în plină criză, s-a făcut un sondaj: dacă Ceauşescu ar candida la alegerile prezidenţiale, ar fi ales? Răspunsul celor chestionaţi a fost da, Ceauşescu ar câştiga preşedinţia acestei ţări. Dar dacă printre candidaţi – Ceauşescu, Boc, Ponta, Antonescu – ar  fi fost pus şi Isus Cristos? Ar fi fost ales? Sau ar fi stârnit râsul? Nu ştiu, pentru că nimeni nu s-a încumetat la un asemenea sondaj. Oare eu l-aş fi ales? Oare tu l-ai fi votat?

În timp ce în ţară la noi se făceau sondaje, în Polonia, prin septembrie, circa 1000 de persoane au protestat la Varşovia pentru ca Isus Cristos să devină rege al Poloniei. Asta după ce în 2006 un grup de deputaţi catolici au depus in Dieta Poloneza (Parlament) un un proiect de rezoluţie care să-l proclame pe Isus Cristos rege al Poloniei.

Dorinţa lor de a-l avea pe Cristos rege s-a exprimat şi prin faptul că la începutul acestei luni, pe 6 noiembrie, într-un oraş din Polonia au ridicat cea mai înaltă statuie a lui Isus: 33 de m, câte un metru pentru fiecare an din viaţă lui Isus, iar cu platforma şi coroana de pe cap, are 52 de m, mai înaltă decât Cristos de la Concodia (Bolivia) şi decât Isus de la Rio (Brazilia): Cristos regele universului.

Unii îl vor rege şi-şi manifestă această dorinţă prin diferite mijloace. Alţii nu-l vor! Noi? Prin ce am manifestat în viaţa noastră, măcar o dată că am vrea ca Isus Cristos să domnească pe pământ şi în inima noastră? Ne vine în minte măcar un gest?

Nu-l vrem suficient de mult rege şi nu facem nimic în acest sens pentru că nu-l cunoaştem. Nu ştim cine este. De cele mai multe ori avem idei preconcepute despre el şi poruncile lui, el şi fericirile lui, el şi Biserica lui… „Nu”, spun unii, „e de neconceput”. „Treziţi-vă”, strigă alţii, „suntem în mileniul trei. S-a dus creştinismul, singura religie e cea a bunului plac şi a libertăţii!”. Dar oare Cristos e împotriva libertăţii? Prin ce ne îngrădeşte Cristos libertatea?

Oare prin faptul că ne cere adevărul, adică să fim sinceri? Nu sinceritate căutăm cu toţii? Este cineva care iubeşte să fie minţit?

Oare prin faptul că ne cere să ne iubim unii pe alţii? Dar nu asta sperăm şi pentru asta luptăm? Este ceva mai de preţ şi mai căutat decât iubirea?

Oare prin faptul că a murit pentru noi ca să învăţăm şi noi să murim pentru alţii? Care e omul care nu se bucură când cineva îi spune: te iubesc încât aş fi în stare să mor pentru tine?! La spital, „ieri”, a venit un domn, după ce îi dădusem sacramentul ungerii bolnavilor soţiei lui şi mi-a spus: „Părinte, rugaţi-vă ca Domnul să mă ia pe mine şi să o lase pe ea în viaţă. Vreau să trăiască, pentru că eu nu pot trăi fără ea. Vreau să mor eu în locul ei”. Mi-a venit să-i spun că nu pot să mă rog astfel, pentru că probabil nici soţia lui nu ar putea trăi fără el. Mă voi ruga să se facă bine, să se facă voinţa Domnului şi să fie din nou împreună. Să vrei să mori pentru altul! Mulţi vor aceasta pentru că iubesc.

Aşadar, prin ce sau cum ne-ar încurca Cristos?! Spuneţi-mi! Spuneţi-vă! Să ne lămurim astăzi de ce nu-l vrem rege!

Dacă l-am cunoaşte, de aici din Biserică am ieşi cu toţii pe străzi, am merge în faţa primăriei, a prefecturii, a parlamentului, a preşedinţiei şi l-am cere ca rege: el şi numai el să domnească şi să conducă. Ah, dar ce spun?! Acolo se merge doar pentru măriri de salariu şi dispute cu conducerea, jigniri reciproce şi altele. Nu, nu acolo trebuie să mergem: ci acasă la noi, acolo vrea Cristos să fie încoronat prima data, în familia noastră. Dacă cucereşte familiile, apoi va cuceri şi oraşul şi ţara şi omenirea întreagă. Dar şi asta poate fi uneori prea mult pentru că şi în casele noastre rămân unii care nu-l vor: poate soţul sau soţia, fratele sau sora, nepoţii sau verişorii etc. … Nu-l vor pentru că ei au alt rege.

Atunci? Ce-i de făcut? Nimic mai mult decât să-l încoronăm, pentru început, rege peste inima noastră… De acolo începe încoronarea!

Şi am face acest pas, spuneam, dacă l-am cunoaşte mai bine, dacă am ştii mai multe despre cel care vrea să ne fie rege? Şi evanghelia de astăzi ne aruncă o lumină şi ne ajută să-l  cunoaştem mai bine.

Regele nostru e cel care ştie să ne asculte pe toţi: stă în tăcere, pe cruce, şi ascultă. Nu-i scapă nimic. Este înconjurat de vorbe dure, reci, blasfemii şi provocări. Iar el doar ascultă şi tace!

Ce făcea Isus Cristos pe Cruce în tăcere? De ce tăcea?

Când sfântul Augustin a fost întrebat: „Ce făcea Dumnezeu înainte de a crea cerul şi pământul?”, el a răspuns, ironic: „pregătea iadul pentru cei curioşi”.

Unii, tot aşa curioşi, s-au întrebat ce a făcut Isus Cristos cât timp a fost pe cruce, în afara celor 7 „cuvinte” pe care le-a rostit?

Iar unii s-au încumetat să răspundă: făcea bilanţul activităţii sale pământeşti. Fusese totul aşa cum prevăzuse: minunata şi buna mamă Maria, purtarea de grijă a lui Iosif, zecile de învăţături şi minuni, oameni pe care i-a uimit, fascinat şi ajutat; apoi apostolii, ah, ce amintiri: credinţa unora, dificultăţile altora, trădarea lui Iuda, renegarea lui Petru. Dar şi-a amintit şi de omul care l-a surprins prin credinţa sa: un centurion care a cerut vindecarea servitorului său. Notează evanghelistul Matei: „Isus a rămas uimit şi a spus celor care-l urmau: Adevăr vă spun că nu am găsit la nimeni în Israel o astfel de credinţă  (Mt 8,10). Un singur om a reuşit să-l surprindă pe Isus.

Rămânând la această idee a uimirii lui Dumnezeu în faţa credinţei centurionului, vă invit la o paranteză legată de bilanţ: suntem în ultima duminică a anului bisericesc şi vă invit să ne analizăm: l-am surprins noi cu ceva bun pe Isus în acest an? Poate vom reuşi măcar acum, pe ultima sută de metri, să facem ceva uimitor!

Revenind, medităm la bilanţul făcut în suferinţă şi tăcere, printre blasfemii şi batjocuri. Şi iată că în mijlocul acelui tumult, Cristos este scos din gândurile sale şi rupe tăcerea în faţa singurului cuvânt de mângâiere ce i s-a adus pe cruce. Da, Regele nostru nu doar tace, ci şi vorbeşte când este provocat din adâncul sufletului.

Cu siguranţă, acum pe cruce, centurionului i s-a adăugat şi acest tâlhar – numit în mod oximoronic tâlharul cel bun – care l-a surprins pe Mântuitorul nostru.

Aşadar, ca să-l cunoaştem mai bine pe Rege, vorbim despre tâlharii răstigniţi împreună cu el. Tâlharii care-l înconjoară pe Isus – Regele ce domneşte de la înălţimea crucii – mi-au atras atenţia astăzi. Ei reprezintă întreaga omenire aflată sub domnia lui Cristos: cei buni şi cei răi, iubitorii de dreptate şi făptuitorii de fărădelege, cei mântuiţi şi cei osândiţi. Toţi sunt acolo.

Ce ne învaţă ei? Privind la tâlharul „nepocăit”, din atitudinea sa rezultă:

– Fie toţi oamenii merită să fie pe cruce, fie toţi trebuie să fie salvaţi: o singură soartă pentru toţi: „salvează-te pe tine şi pe noi, pe toţi!, a cerut el.

– Moartea nu-i face pe oameni mai buni! Nu-i schimbă automat. Nenorocirea nu e întotdeauna punct de convertire şi de rugăciune, ci deseori motiv de batjocură şi înjurături. Oare nu am întâlnit asta şi în viaţa noastră sau în oamenii de lângă noi? Nu e suficient să suferi ca să devii altul, să fii mai bun.

– Şi nu în ultimul rând, nu e suficient să fii lângă Cristos o oră sau trei pentru ca să te mântuieşti! Şi aici poate e cel mai bine să ne analizăm personal: nu e suficient să stai lângă Cristos o oră duminica (şi, din păcate, se vede că unii stau în biserică ca pe cruce: grăbiţi şi chinuiţi, cu chipul atât de contorsionat de parcă-s răstigniţi) pentru ca să ai pretenţia mântuirii!

Aşadar: o soartă pentru toţi, insuficienţa suferinţei şi a proximităţii, sunt lecţiile tâlharului din stânga.

Dar avem şi lecţia tâlharului convertit: forţa ca în cea mai cumplită suferinţă să te gândeşti la altul şi să-l consolezi. E ceva divin să găseşti în agonie un cuvânt bun pentru cel care suferă în vecinătatea ta! Lecţia sa e lecţia unei vorbe bune.

Părintele Nicolae Steinhardt are în cartea sa Dăruind vei dobândi, o predică întreagă numai despre această vorbă bună a tâlharului. E splendid ce a făcut tâlharul. E singurul care l-a consolat pe regele nostru în acele momente groaznice: tâlharul nu a putut face nimic, dar a putut îmblânzi şi îndulcit atmosfera aceea sufocantă, doldora numai de amoniac, de răutate, de făţărnicie şi venin. L-a mângâiat pe răstignitul nevinovat cu o vorbă bună – ca un balsam tămăduitor. Cuvintele au transformat spaţiul otrăvit de nedreptate într-un colţ de omenie, în anticameră de paradis.

Şi atât de mult i-a plăcut Domnului, i-a ajuns direct la suflet acel cuvânt, încât i-a spus: „Astăzi vei fi cu mine în paradis!”. Astăzi cu mine în rai pentru că şi tu acum, în acest pustiu, ai introdus o picătură de rouă. Pentru că trecând peste propria-ţi suferinţă şi năpastă, m-ai văzut.

Ce învăţam? În suferinţă să privim spre ceilalţi care suferă mai mult decât noi. Indiferent cât suferim, undeva se află cineva care suferă mai mult.

Învăţăm de la acelaşi tâlhar bun să nu spunem niciodată că nu avem nimic de dăruit: oricine are la îndemână măcar o vorbă bună!

Iar răsplata pe care a primit-o ne arată tuturor că Domnul, regele, răsplăteşte îmbelşugat, boiereşte, cu har peste har, imediat: „astăzi”!

Dacă vrem să domnească Cristos în viaţa noastră trebuie să începem prin a ne comporta ca nişte prieteni ai săi: buni faţă de ceilalţi, dispuşi să ascultăm şi să iertăm, dispuşi să oferim măcar o vorbă bună.

Dacă l-am cunoaşte, ne-ar fascina, l-am încorona în inima noastră şi am deveni toţi supuşii lui. Îl cunoaştem prea puţin pentru că nu sunt mulţi cei care ni-l descriu sau prezintă, pentru că nu avem timp de Scriptură, pentru că nu suntem siguri de credinţa noastră etc.

Să ne facem timp pentru a-l cunoaşte pe regele nostru. Vă invit să medităm împreună descrierea făcută regelui nostru, de Shadrach Meshach Lockridge un pastor american, renumit predicator, descriere care circulă pe internet şi se numeşte That’s My King!