Doamne, vino la noi în inimă, în casă, în biserică, să vezi cum umblăm cârpociți. Am umplut de petice sufletul, haina nouă primită de la tine prin Botez, prin Spovadă, prin sacramente. Iartă-ne!
(cfr. Mt 9,14-17)
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 9,14-17 În acel timp, s-au apropiat de el discipolii lui Ioan şi i-au spus: „De ce noi şi fariseii postim mult, iar discipolii tăi nu postesc?” 15 Isus le-a spus: „Pot oare nuntaşii să plângă atât timp cât mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti. 16 Nimeni nu pune un petic dintr-o stofă nouă la o haină veche; căci peticul trage din haină şi ruptura devine mai mare. 17 Nici nu se toarnă vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile se sparg: vinul se varsă, iar burdufurile se strică. Ci vinul nou se pune în burdufuri noi: astfel, amândouă se păstrează”.
Vrem să ne schimbăm viața, adică să o îmbunătățim, dar ne împotrivim Domnului și modului său de a ne ajuta, purifica. Să practicăm ce spune Domnul și vom fi mai buni, mai bine.
(cfr. Mt 9,9-13)
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 9,9-13 În acel timp, plecând Isus de acolo, a văzut un om numit Matei stând la postul de vamă şi i-a spus: „Urmează-mă!” Ridicându-se, el l-a urmat. 10 Şi, pe când stătea la masă în casă, iată că mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi s-au aşezat la masă cu Isus şi cu discipolii lui! 11 Văzând aceasta, fariseii le-au spus discipolilor lui: „De ce mănâncă învăţătorul vostru împreună cu vameşii şi păcătoşii?” 12Auzindu-i, el le-a spus: „Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii. 13 Aşadar, mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă: «Îndurare vreau şi nu jertfă», căci nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi”.