„Iubirea până la sfârşit” (In 13,1) conferă jertfei lui Cristos valoarea de răscumpărare şi de reparare, de ispăşire şi de îndestulare. El ne-a cunoscut şi ne-a iubit pe toţi în oferirea vieţii sale (Cfr. Gal 2,20; Ef 5,2.25.). „Dragostea lui Cristos nu ne dă răgaz la gândul că, dacă unul a murit pentru toţi, atunci toţi au murit” (2Cor 5,14). Nici un om, oricât de sfânt, nu ar fi fost în măsură să ia asupra sa păcatele tuturor oamenilor şi să se ofere ca jertfă pentru toţi. Existenţa în Cristos a Persoanei dumnezeieşti a Fiului, care întrece şi, în acelaşi timp, îmbrăţişează toate persoanele umane, şi care îl constituie drept Capul întregii omeniri, face posibilă jertfa sa răscumpărătoare pentru toţi…
Prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om” (Evr 2, 9). În planul său de mântuire, Dumnezeu a hotărât nu numai ca Fiul său „să moară pentru păcatele noastre” (1Cor 15, 3), ci şi „să guste moartea”, adică să cunoască starea de moarte, starea de despărţire între suflet şi trup, în timpul cuprins între momentul în care şi-a dat ultima suflare pe Cruce şi momentul în care a înviat. Această stare de moarte a lui Cristos este misterul mormântului şi al coborârii în iad. Acesta este misterul Sâmbetei Sfinte, în care Cristos aşezat în mormânt (Cfr. In 19,42) manifestă marea odihnă sabatică a lui Dumnezeu după împlinirea mântuirii oamenilor, ce instaurează pacea în Univers (cfr. Evr 4,4-9; In 19,30; Col 1, 18-20 ).
(CBC, nn. 616, 624)
Prea târziu te-am iubit... 