Zi: 3 februarie 2011

  • Nu ai cum să auzi Oscar şi să nu te gândeşti la filme. Cine va lua premiul Oscar anul acesta, la sfârşit de februarie?! Habar nu am. Dar iată că eu scriu despre Oscar astăzi, 3 februarie, şi nu mă gândesc la filme, ci la sfântul pe care-l sărbătorim astăzi, chiar dacă e pus un…

  • Ce minune e mai mare: să nu te doară gâtul sau Dumnezeu să se facă om?! Dacă e o simplă zi de joi, lumea nu se îngrămădeşte la Biserică, la sfânta Liturghie. Deloc, pentru că e doar o zi obişnuită, o Liturghie din zi de lucru, spunem cei mai mulţi. Şi totuşi, la acea jertfă,…

  • Din nou, la rubrica Prea târziu! Pentru că Prea târziu apuc să scriu câteva cuvinte despre o sărbătoare care-mi place. De fapt, despre un sărbătorit: sfântul Toma de Aquino, pe care Biserica ni-l readuce înaintea inimii şi a minţii în fiecare an, în 28 ianuarie. A fost un filozof şi un teolog desăvârşit, care merită…