Către toţi preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii diecezei noastre
Conciliul Vatican II, în constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, care vorbeşte despre realităţile vieţii contemporane şi despre situaţia în care se află societatea şi Biserica, schiţează încă din primele rânduri tabloul pozitiv, dar şi preocupant al vieţii în care trăim: „Bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa oamenilor de azi, mai ales ale săracilor şi ale tuturor celor care suferă, sunt şi bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa ucenicilor lui Cristos, şi nu există nimic cu adevărat omenesc care să nu aibă ecou în inimile lor” (GS 1).
Acelaşi document, după ce vorbeşte despre demnitatea omului şi despre activitatea umană în lume, se opreşte cu viu interes asupra câtorva probleme mai urgente ale societăţii şi ale vieţii.
Dintre acestea pe primul loc este aşezată demnitatea căsătoriei şi a familiei, precum şi promovarea ei.
Este firesc să scoată în evidenţă acest lucru, întrucât de instituţia divină a familiei şi a căsătoriei depinde bunul mers al întregii societăţi şi viitorul omenirii: „Binele persoanei şi al societăţii umane şi creştine este strâns legat de bunul mers al comunităţii conjugale şi familiale”, afirmă documentul conciliar (GS 47).
Aceste gânduri răsună puternic şi în sufletele creştinilor din Dieceza de Iaşi.
Avem atâtea bucurii şi atâta speranţă în cadrul poporului credincios, speranţă deschisă prin momentul eliberării de sub tirania dictaturii comuniste, atâtea lucruri noi şi îmbucurătoare, avem spaţiu de lucru în atâtea domenii şi direcţii, avem libertate, ca un dar atât de mult aşteptat, dar avem şi atâtea tulburări, atâta tristeţe şi angoasă, care s-au năpustit asupra Bisericii din România şi, desigur, şi asupra Bisericii noastre locale.
Aşadar, dintre toate încercările şi preocupările, care privesc viaţa spirituală a poporului nostru credincios, dincolo de confuzia care s-a abătut asupra tuturor categoriilor de persoane, dincolo de neliniştile tranziţiei şi a pericolului unei noi forme de sărăcie, dincolo de marea de probleme ce a invadat ţara şi dieceza noastră, durerea durerilor şi problema problemelor este familia şi căsătoria.
Rememorând tradiţia noastră şi moştenirea lăsată de înaintaşi, făcând un bilanţ serios asupra numărului naşterilor şi a botezurilor, privind la Bisericile noastre în care rar se mai văd bărbaţii tineri şi mamele de altă dată, care veneau cu copiii la cateheze şi la biserică, analizând fenomenul devastator al emigrării, al separărilor de familie şi de părinţi, văzând atâţia tineri care au luat calea pribegiei pentru a găsi un loc mai bun şi un mijloc de câştig pentru viaţă, constatând lacrimile bunicilor, precum şi ale gospodinelor şi mamelor rămase singure, dar mai ales auzind strigătul tulburător al copiilor şi văzând lacrimile multora dintre cei rămaşi pe drumuri, ne întrebăm:
Ce se întâmplă? Unde mergem? Până când? Ce se va întâmpla cu ţara noastră, cu Biserica noastră şi ce este de făcut?!
Toate acestea ne obligă la o analiză profundă şi la o mobilizare generală.
În ultimii ani, în programul nostru pastoral, ne-am îndreptat spre cuvântul divin, spre Sfânta Scriptură şi, mai recent, spre viaţa preoţilor şi misiunea lor, cu rezultate mulţumitoare şi mângâietoare.
A sosit timpul să ne oprim şi să ne îndreptăm spre instituţia sacră a familiei, spre sacramentul sfânt al căsătoriei şi spre toţi părinţii şi copiii Bisericii noastre.
Aşadar, reluând o dorinţă exprimată în mai multe rânduri, în cadrul întâlnirilor noastre din Consiliul Prezbiteral şi din Consiliul Pastoral Diecezan, şi primind încurajarea tuturor preoţilor şi surorilor din viaţa consacrată, precum şi a structurilor noastre academice, asociative şi caritative, anunţăm că viitorul nostru timp şi program pastoral îl dedicăm Familiei şi Căsătoriei.
În Consiliul Prezbiteral, ce s-a desfăşurat în această toamnă, la 18 octombrie, ca şi în Consiliul Pastoral din 25 octombrie, am avut ca principală discuţie tema familiei şi a căsătoriei, cu proiectele care privesc toată Biserica noastră şi toate structurile diecezane.
Oficiul pentru Pastoraţia Laicilor şi a Familiilor şi Oficiul pentru Cateheză vor prelua rezultatul discuţiilor din cele două consilii şi vor propune şi coordona tot materialul recerut şi necesar pentru un asemenea program.
Aşezând toate iniţiativele noastre sub ocrotirea Maicii Domnului, regina familiilor, dispunem ca un delegat special al nostru, în colaborare cu rectorul sanctuarului din Cacica, să pregătească acest eveniment unic în dieceză prin vizita icoanei Maicii Domnului de la Cacica în bisericile şi comunităţile noastre.
Pe parcursul acestui timp destinat familiei şi căsătoriei, vom exprima încrederea şi speranţa noastră, prin rugăciuni speciale, cateheze, conferinţe, simpozioane ce le vom îndrepta spre Domnul prin Maica Sfântă şi le vom pregăti şi susţine în programul nostru pastoral.
Constatând împreună cu sfântul Conciliu şi cu marii noştri papi, Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea şi cu actualul Sfânt Părinte prin ce momente trece Biserica şi lumea, prin ce greutăţi se aventurează familia şi căsătoria, gândul nostru ne determină să ne mobilizăm pentru a găsi drumul cel mai bun pentru a păstra şi a transmite generaţiilor viitoare tezaurul credinţei şi valoarea cea mai de preţ, după demnitatea omului: familia gândită şi voită de Dumnezeu pentru viitorul omenirii.
Ne doare când vedem că demnitatea acestei instituţii nu se bucură pretutindeni de aceeaşi strălucire. Ea este întunecată de poligamie, de plaga divorţului, de aşa-zisa dragoste liberă şi de alte deformări. Mai mult, iubirea conjugală este prea adesea pângărită de egoism, de hedonism şi de practici ilicite împotriva procreării. Pe lângă aceasta (şi acest lucru se verifică mai ales la noi), condiţiile economice, socio-psihologice şi politice de astăzi provoacă şi în familie (şi mai ales în familie) perturbări deloc neglijabile. Toate acestea neliniştesc conştiinţele.
Dar, în acelaşi timp (şi aceasta trebuie să ne încurajeze), tăria şi soliditatea instituţiei matrimoniale şi familiale se manifestă tocmai prin faptul că transformările profunde ale societăţii de astăzi, în ciuda dificultăţilor ce izbucnesc de aici, fac să apară, foarte adesea şi în diferite feluri, adevărata natură a acestei instituţii (cf. GS 47).
Cu această speranţă în suflete exprimată de Conciliu şi cu încrederea în planul lui Dumnezeu, care rămâne veşnic valabil, cu speranţa că Maica Sfântă, ocrotitoarea noastră, va rămâne mereu alături de familiile noastre, vrem „să înaintăm în larg”, cum ne cheamă Sinodul nostru diecezan, şi să oferim acestei instituţii divine cea mai mare preţuire, consideraţie şi sprijin, în anul pastoral dedicat familiei şi căsătoriei creştine.
Cu dorinţe de binecuvântare şi de preţuire pentru familiile diecezei noastre şi pentru tot poporul creştin.
Har şi pace de la Domnul nostru Isus Cristos şi ocrotire prin mijlocirea Maicii Domnului, patroana diecezei noastre.
Iaşi, 25 octombrie 2010
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
Prea târziu te-am iubit... 