Atunci, Petru s‑a apropiat de Isus şi i‑a zis: „Doamne, de câte ori să‑l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” Isus i‑a spus: „Nu‑ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte.
De aceea împărăţia cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie contul cu servitorii săi. Când a început să ceară conturile, i‑a fost prezentat unul care îi datora zece mii de talanţi. Întrucât nu putea să‑i restituie, stăpânul a poruncit ca să fie vândut el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite datoria. Atunci servitorul a căzut în genunchi implorându‑l: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi‑ţi voi restitui totul!» Stăpânului i s‑a făcut milă de servitorul acela, l‑a lăsat să plece şi i‑a iertat datoria.
Dar ieşind, servitorul acela s‑a întâlnit cu unul care era servitor împreună cu el şi care îi datora o sută de dinari. Înşfăcându‑l, îl strângea de gât spunându‑i: «Dă‑mi ceea ce îmi eşti dator!» Căzând în genunchi, cel care era servitor împreună cu el îl ruga stăruitor: «Ai răbdare cu mine şi îţi voi restitui!». Dar el nu a vrut; dimpotrivă, a mers şi l‑a aruncat în închisoare până când îi va fi plătit datoria.
Văzând deci ceilalţi servitori cele petrecute s‑au întristat foarte mult şi, venind, au povestit stăpânului toate cele întâmplate. Atunci stăpânul l‑a chemat şi i‑a zis: «Servitor rău, ţi‑am iertat toată datoria aceea pentru că m‑ai rugat. Nu trebuia să te înduri de cel care este servitor ca şi tine aşa cum eu m‑am îndurat de tine?» Şi mâniindu‑se, stăpânul l‑a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria.
Tot aşa vă va face şi Tatăl meu care este în ceruri, dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă”. (Mt 18,21-35)
Preasfântă şi dumnezeiască Treime, ne-ai adunat iarăşi înaintea preasfântului sacrament şi îngenunchiaţi înaintea prezenţei divine îţi mulţumim pentru acest mare dar. Te preamărim Tată atotputernic, prin Cristos şi în unire cu Duhul Sfânt, pentru că ne-ai ajutat să răspundem glasului Fiului tău care ne strigă continuu: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine, căci sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea este uşoară” (Mt 11,28-30).
Ne amintim Isuse că în viaţa noastră de cele mai multe ori am îngenuncheat înaintea ta pentru aţi cere ceva: iertare, ajutor, ocrotire, însănătoşire, rezolvarea problemelor, îndepărtarea răului. Indiferent de vârsta noastră, tineri sau bătrâni, indiferenţi de ocupaţiile noastre, elevi, studenţi, muncitori, indiferent de statului nostru: preoţi, persoane consacrate, părinţi sau copii, toţi avem cereri către tine, pe care le înălţăm zi de zi. Şi imediat după ce ne ajuţi să depăşim o situaţie grea sau să rezolvăm o problemă dificilă, venim înaintea ta cu alte şi alte cereri. Te ştim şi te simţim ca pe un izvor nesecat de daruri şi haruri, ca pe o sursă inepuizabilă de ajutor şi binefacere.
Şi în această seară, împreună cu lauda şi mulţumirea ce ţi le aducem, înălţăm noi cereri: pentru cei dragi ai noştri, pentru cei de aproape, cât şi pentru cei de departe, pentru părinţi şi fraţi, pentru prietenii şi rudele noastre, pentru cei bolnavi , dar şi pentru cei sănătoşi, pentru cei vii, dar şi pentru cei răposaţi şi, nu în ultimul rând, pentru noi înşine.
Poate prea adesea te-am obosit, Doamne, cu cererile noastre… Astăzi am vrea să le simplificăm. Acum, îngenunchiaţi, am vrea să-ţi cerem doar …iertare!
Să ne ierţi, Isuse, pentru zilele în care nu am ştiut să-ţi mulţumim că ne-ai purtat de grijă: acele zile în care am văzut numai rău şi nimic bun.
Să ne ierţi pentru că i-am exclus pe unii din viaţa noastră şi mai ales să ne ierţi pentru atunci când am întors spatele celui care-şi întindea mâna spre noi după ajutor.
Iartă-ne pentru ziua în care nu am ştiut să iubim aşa cum ne-ai învăţat tu.
Iartă-ne pentru clipa în care nu am ştiut să iertăm aşa cum ne-ai iertat tu.
Iartă-ne pentru momentele în care nu am ştiut să fim răbdători asemenea ţie.
Iartă-ne acel timp când ne-am răzvrătit şi am vrut să nu ne mai purtăm crucea pe care ai rânduit-o pentru noi şi pe care ne-ai dat exemplu cum trebuie să o purtăm: până la moarte, şi încă moartea pe cruce.
Iartă-ne pentru că am plâns mai mult decât ne-am rugat, pentru că ne-am descurajat mai mult decât am sperat, pentru că am implorat răzbunarea în locul iertării.
Iartă-ne că i-am judecat pe alţii, dar cu noi am fost foarte îngăduitori.
Iartă-ne fiecare moment în care te-am jignit în fraţii tăi mai mici sau nu te-am slujit în prezenţa lor şi astfel n-am ţinut cont de cuvântul tău: „Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut”.
Iartă-ne făgăduinţele şi promisiunile neîmplinite, hotărârile nerespectate, dezamăgirile provocate.
Iartă-ne păcatele săvârşite cu gândul, cuvântul, fapta şi omisiunea…
Iartă-ne şi acele fapte de care uităm să ne acuzăm.
Iubire milostivă să ne ierţi pentru că nu i-am cuprins pe toţi în rugăciunile noastre, ci i-am exclus pe unii din cauza indiferenţei, a antipatiilor, a duşmăniilor.
Iartă-ne, Dumnezeul nostru milostiv şi purifică-ne inima.
Iartă-ne şi totodată învaţă-ne să ne iertăm şi noi unii pe alţii, după exemplul şi îndemnul tău.
Iartă-ne Mântuitorule preabun căci numai a ta este mila şi îndurarea şi ţie, iubitorule de oameni, îţi aducem slavă, cinste şi adoraţie în vecii vecilor. Amin.
Prea târziu te-am iubit... 