În Vinerea Mare şi Sfântă, după ce se proclamă şi se retrăieşte patima Domnului, răsună pentru fiecare creştin acest îndemn: „Veniţi să ne închinăm!”. În faţa cui să ne închinăm? Cine este cel care ne priveşte de la înălţimea crucii? De ce ne atrage? De ce ne cheamă?…sau poate nici nu ne atrage şi nici nu ne cheamă, pentru că nu-l cunoaştem!
După cum în timpul vieţii sale pământeşti, Isus i-a întrebat pe ucenici „Cine spune lumea că sunt eu?…Dar voi cine spuneţi că sunt?” astăzi ne întreabă pe toţi cei care-l privim răstignit: cine sunt eu pentru tine? Pe cine recunoşti în mine? Un om? Un rege? Un Dumnezeu? Un străin? Pe cine?
A răsunat şi mai răsună şi astăzi strigătul lui Pilat „Iată Omul!” (In 19,5). Şi într-adevăr de la înălţimea crucii suntem priviţi de un om. Iată omul! Priviţi la cel răstignit, să privim la cel răstignit şi să vedem omul. Un om real, care suferă, sângerează, moare! Dar nu e doar un om…este mai mult!
„Pilat l-a întrebat din nou: Aşadar, tu eşti rege? Isus i-a răspuns: Da, sunt rege!”(In 18,37). De la înălţimea crucii ne priveşte astăzi şi în fiecare zi un om care este rege. Când stăm în faţa celui răstignit nu suntem în faţa unui simplu om, ci a unui rege şi trebuie să fim atenţi la atitudinea noastră: în faţa unui rege nu te prezinţi oricum, nu stai oricum, nu spui orice!
Iar mărturia sutaşului din evanghelia pe care am ascultat-o duminica trecută ne atrage atenţia că suntem în faţa unui om care e mai mult decât un rege, este Dumnezeu: „Acest om era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu” (Mc 15,39).
Trebuie să învăţăm să-l cunoaştem pe cel care s-a urcat de bunăvoie pe cruce pentru noi! Să-l cunoaştem şi să-l recunoaştem ca om, ca rege şi ca Dumnezeu! Numai cunoscându-l putem înţelege ceva mai mult din marele mister al pătimirii, morţii şi învierii sale! Numai apropiindu-ne de el fără teamă, aşa cum te apropii de un om ce-ţi este egal, nu zădărnicim crucea lui Cristos (cf. 1Cor 1,17); numai apropiindu-ne de el cu respect, aşa cum te apropii de un rege, nu zădărnicim crucea şi suferinţele sale; numai apropiindu-ne de el în adoraţie, aşa cum te apropii de Dumnezeu, nu zădărnicim crucea şi primim roadele mântuirii!
Să ştii că de la înălţimea crucii te priveşte un om care te cunoaşte aşa cum eşti, îţi dă curaj! Acolo nu se află cineva străin de noi şi de ceea ce suntem, ci este un om care a cunoscut mizeria umană, care a experimentat în propriul trup tot ce înseamnă să fii om – în afară de păcat. De pe cruce, spre fiecare dintre noi, în această seară, îşi întinde braţele un om şi ne cheamă să ne ridicăm: „Curaj! Eu am biruit lumea! Curaj! Eu te cunosc! Curaj! Ridică-te, omule!”. Dumnezeu ne vorbeşte ca de la om la om, aşa cum numai cel mai bun prieten ne poate vorbi şi ne poate ajuta!
Dar poate că prea adesea spunem: „Dar ce, de un om am eu nevoie?! Nu-s sătul de oamenii care mă înconjoară şi mă plictisesc, mă enervează? Şi acesta mai e şi un om răstignit! Chiar nu am nevoie!”. Atunci să privim puţin mai departe şi să vedem în acest om un rege! Da, un rege care atrage şi conduce de la înălţimea crucii: „Când voi fi înălţat de la pământ îi voi atrage pe toţi la mine” (In 12,32). Pe toţi! Acum el este înălţat de la pământ şi-i atrage pe toţi: de ce te împotriveşti? Crezi că vei rezista? Nu te împotrivi unui rege atât de puternic, pentru ca nu cumva să te trezeşti sclavul altcuiva! Mai bine, vino şi domneşte împreună cu el! Să ne lăsăm fascinaţi de tronul său: sfânta Cruce! De la înălţimea crucii lumea se vede mult mai bine şi se conduce cel mai bine spre mântuire.
Şi totuşi pentru mulţi nu e convingător nici un om răstignit, nici un rege ce are ca tron crucea. Pot fi aceştia, un om, un rege salvarea noastră din această criză pe care o trăim? Nu o criză economică, ci una spirituală, criză a valorilor şi virtuţilor, criză a speranţei şi a credinţei! Pot? Cu siguranţă că da, dar noi nu credem. Vrem mai mult! Şi ni se oferă mai mult: acest om şi rege este şi Dumnezeu, iar „pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil” (Lc 1,37). El poate şi face totul pentru noi. El este cel care astăzi, aici, acum face toate lucrurile noi (cf. Ap 21,5). Nu face lucruri noi, ci le înnoieşte pe cele deja existente! Ne înnoieşte, vrea să ne înnoiască pe noi toţi? Vrem? Ne lăsăm transformaţi? Ne apropiem?
Să privim la cel răstignit! Să privim omul care ne cunoaşte, regele care ne conduce şi Dumnezeul care ne mântuieşte! Să ne apropiem! De aici, de la sfânta cruce ne va veni salvarea şi numai acceptând-o nu vom zădărnici crucea lui Cristos!
Nu zădărniciţi crucea, ci îmbrăţişaţi-o!
Prea târziu te-am iubit... 