Zi: 7 iunie 2017

  • Inițial publicat pe Prea târziu te-am iubit…: Alături de toate adevărurile credinţei şi alte teologilor despre existenţa îngerilor, argumentate prin Sfânta Scriptură şi sfânta tradiţie, se face uneori simţită o contestaţie în lumea noastră: este contestată existenţa îngerului păzitor. Pentru o lume care fuge de lumină, care nu face adevărul şi care-l refuză…

  • Cei care s-au rugat și și-au înălțat cu încredere sufletul către Dumnezeu (cf. Ps 24,1), au primit răspuns. Unora Dumnezeu le-a trimis chiar și un înger, așa cum am auzit astăzi din Cartea lui Tobia: „A fost trimis Rafael ca să-i vindece pe cei doi” (Tob 3,17). Însă noi, oameni maturi, nu credem în „poveștile…