Zi: 1 iunie 2011

  • Biserica îl comemorează astăzi pe sfântul Iustin, filozof şi martir al secolului al II-lea. Modul sfântului Iustin de a îmbina credinţa şi raţiunea, forţa sufletului cu cea a minţii, este şi acum, după aproape 2000 de ani, o provocare.  Sau cred că trebuie să formulăm altfel: mai este pentru cineva viaţa sfântului Iustin o provocare?…

  • Este 1 iunie şi e ziua copilului! „Ştii tu ce înseamnă să fii copil? Înseamnă să crezi în dragoste, Să crezi în frumuseţe, Să crezi în credinţă. Înseamnă să fii atât de mic, încât spiriduşii să ajungă să-ţi şoptească la ureche, Înseamnă să transformi bostanii în caleşti şi şoriceii în telegari, Josnicia în nobleţe şi…

  • După ce în luna mai ne-am îndreptat atenţia spre sfânta Fecioară Maria,  luna florilor fiind cunoscuta ca Luna Maicii Domnului, iată-ne la începutul lunii iunie, lună pe care Biserica o dedică Inimii Preasfinte a lui Isus. Ne încredinţăm acestei Inimi, pe noi înşine şi pe toţi cei dragi ai noştri: Inimă Preasfântă a lui Isus,…