Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)

Lună: aprilie 2022

  • În principiu, ea a spus: Voi, băieţi, vă uitaţi prea mult la televizor. De acum înainte vă puteţi uita doar la trei emisiuni pe săptămână. În timpul liber, vă veţi duce la … Ben Carson a spus despre el însuşi: „Eram cel mai nepregătit elev de clasa a V-a din toată clasa mea”. Într-o zi,…

  • Inițial publicat pe Prea târziu te-am iubit…: Sfântul Ioan Paul al II-lea a fost invitat la o conferință în cadrul căreia trebuia să dialogheze cu tinerii. Unul dintre ei, cu un puternic iz de nemulțumire și pretinsă atotștiință, i-a spus papei: „Eu m-am săturat de Biserica asta de păcătoși, în care se minte,…

  • Inițial publicat pe Prea târziu te-am iubit…: Rugăciunea aceasta ar trebui să răsune zilnic în Biserică și în inima noastră: „Doamne, îngăduie servitorilor tăi să vestească cuvântul tău cu toată îndrăzneala şi întinde-ţi mâna ca să se facă vindecări, semne şi minuni prin numele slujitorului tău sfânt, Isus!” (Fap 4,29-30). Vestirea cuvântului cu…