Arhiva pentru iunie 2024

Inima și comoara

Inima și comoara

Zilnic suntem asaltați de avertismente despre ceea ce e bine să consumăm. Cu adevărat este important ceea ce intră în noi și în viața noastră. De aceea, meditând cuvântul Domnului, ne întrebăm: ce lăsăm să intre în noi prin ceea ce privim și facem? Faptele noastre ce atrag: lumină sau întuneric? Ce facem în fața răului? Facem lumină? Acționăm spre bine? Sau facem întuneric: închidem ochii, întoarcem capul în altă parte? Ce avem astăzi în inimă: lumină sau întuneric? Cum este astăzi inima noastră?

Dacă vrei să subjugi o persoană este suficient să pui stăpânire pe inima sa. Este suficient să privim la cei care sunt îndrăgostiți: capacitatea de raționare este mult diminuată și sunt gata oricând să facă ceea ce le poruncește inima. Cunoaștem învățătura lui Blaise Pascal: „Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște”. Inima are modul său de a acționa, de a vedea lucrurile și de a le interpreta. Inima este forța care ne împinge spre cele mai mari realizări, dar care poate să ne arunce și în cele mai întunecate abisuri. Iar trecerea de la o extremă la alta este foarte fragilă.

Isus face această asociere între comoară și inimă: „Acolo unde este comoara ta, acolo este și inima ta”. Aceasta pentru că inima va căuta mereu doar ceea ce este cu adevărat prețios pentru noi, doar ceea ce contează. Iar astăzi ne putem întreba: ce este cu adevărat important în viața noastră? Ba mai mult: cine este cu adevărat important pentru noi? Care sunt persoanele pe care vrem să le avem mereu alături? Care sunt comorile după care inima noastră suspină? Este inima noastră asemenea inimii lui Isus locuință sfântă a lui Dumnezeu?

Poate că inima noastră este însetată de putere și nu ținem cont de nici un principiu sau virtute morală pentru a ajunge la această putere. Și am ascultat în prima lectură mărturia despre Atalia, mama regelui Ahazia. Însă această cale ruinează inima, nu o poartă spre adevăratele comori, ci spre întuneric. Setea de putere întunecă ochii și mintea și nu mai vedem limpede, iar ceea ce urmează este cufundarea în întuneric.

Poate că inima noastră suspină după bunurile acestei lumi. Tentațiile sunt din ce în ce mai puternice, ofertele ne ademenesc: vrem să trăim bine, să ne desfătăm trupul. Vrem să ne bucurăm de viață. Însă Isus ne învață că toate aceste bunuri vor fi distruse și tot ce va rămâne va fi ceea ce am adunat pentru ceruri. Chiar și viața noastră va fi distrusă și din ea va rămâne doar ceea ce am construit pentru împărăția cerurilor.

Poate că inima noastră încă își caută o comoară de care să se lipească, în care să își găsească liniștea. Atunci să ne amintim că nimic nu aduce inimii noastre o liniște mai mare decât prezența lui Cristos. El trebuie să fie comoara noastră. El este singurul pe care Diavolul, molia și hoțul acestei lumi nu-l pot distruge niciodată.

Orice inimă are nevoie de o comoară, de un izvor de forță, de o motivație puternică pentru a trăi luminos într-o lume cuprinsă de întuneric.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 6,19-23
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le distrug şi unde hoţii le sapă şi le fură! 20 Adunaţi-vă comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le distrug şi unde hoţii nu le sapă şi nu le fură! 21 Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. 22 Candela trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină. 23 Însă dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecos. Aşadar, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare va fi întunericul!”

Cuvântul Domnului

Ai un secret cu Dumnezeu? 

Care este secretul tău cu Dumnezeu?
Ceva bun ce știți doar voi doi… 
O faptă de caritate?
O rugăciune?
Un sacrificiu?
Dacă nu avem un secret cu Dumnezeu
încă nu suntem prieteni buni… 

(cf. Mt 6,1-6.16-18)


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 6,1-6.16-18
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri! 2Aşadar, când dai de pomană, nu trâmbiţa înaintea ta, aşa cum fac ipocriţii în sinagogi şi în pieţe, ca să fie lăudaţi de oameni. Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 3 Tu însă, când dai de pomană, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta 4 pentru ca pomana ta să fie în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! 5 Iar când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii, pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile străzilor ca să se arate oamenilor! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 6 Tu însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! 16 Când postiţi, nu fiţi trişti ca ipocriţii, căci ei îşi schimonosesc feţele, ca să arate oamenilor că postesc! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 17 Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, 18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns! Şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.

Cuvântul Domnului

Tăticul nostru

Când vrem cu adevărat să ne rugăm, însuși Dumnezeu ne învață rugăciunea. Prima și cea mai frumoasă rugăciune este: „Doamne, învață-ne să ne rugăm”. Omul rugăciunii are nevoie Dumnezeu, de prezența și inspirația lui. Milostivirea Tatălui, harul Fiului și lumina Duhului Sfânt sunt izvoarele rugăciunii.

Cei care se roagă știu că omul care trăiește tot ce spune în rugăciunea Tatăl nostru este sfânt. În puține cuvinte este cuprinsă toată învățătura de care avem nevoie pentru a fi sfinți. 

Inima care-i spune lui Dumnezeu Tată este incompatibilă cu inima neiertătoare. Dacă îndrăznim să ne rugăm „Tatăl nostru”, atunci trebuie să avem și curajul de a ierta. Totul! Din toată inima. Ca Tatăl! Iertarea este componentă indispensabilă a vieții, întocmai ca iubirea, prietenia. Iertarea este necesară pentru ca ceea ce trăim să fie adevărată viață. Dăruind și primind iertare, iubire, prietenie ne umplem deja de Veșnicie.

Rugăciunea aceasta trebuie să ne modelează inima după inima lui Isus în care Tatăl a binevoit. Dacă nu ne modelează inima, rugăciunea noastră nu este ceea ce trebuie să fie, nu ne rugăm așa cum ne-a învățat Domnul. Sau ne rugăm doar cu buzele, în timp ce inima, gândurile și intențiile noastre nu sunt modelate de învățătura lui Cristos.

Iartă-ne, Doamne, că te numim tată fără să trăim ca fii! Iartă-ne că-ți spunem „Tăticule” fără să vedem în aproapele un „frățior”, o „surioară”.

Învață-ne, Doamne, ca atunci când spunem „Tatăl nostru” să ne simțim cu adevărat fiii lui Dumnezeu și frați cu toți oamenii. Cu toți, nu doar cei care ne plac sau cu cei care sunt de acord cu ideile noastre. Să fim frați mai mari pentru cei care întind mâinile spre noi, fără a uita să trăim ca frați mai mici, bucuroși să fim luați în brațe și ajutați de frații mai mari. 

Învață-ne, Doamne, ca atunci când spunem „Tatăl nostru care ești în ceruri” să trăim cu adevărat pentru cer. Să visăm cerul, să-l iubim și să-l așteptăm. Să muncim pământul în așa fel încât să producem roade și pentru cer. Să pășim printre oameni cu fapte pline de milostivire, fapte care indică o singură direcție, o singură speranță, un singur dor: cerul!

Învață-ne, Doamne, ca atunci când spunem „Tatăl nostru… sfințească-se numele tău”, gândurile, cuvintele și faptele noastre să fie cu adevărat sfinte. Numele tău e sfânt: fă-ne să-l rostim cu venerație. Numele tău e sfânt: fă-ne să renunțăm la orice înjurătură sau cuvânt care umbrește strălucirea acestui nume. Pune, Tată, în inima și pe buzele noastre numele tău cel de trei ori sfânt, căci ești sfânt împreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt. Învață-ne ca atunci când spunem „Tatăl nostru… iartă-ne greșelile, precum și noi iertăm greșiților noștri” să nu avem în inima noastră nicio urmă de dușmănie. Oare ce s-ar alege de noi dacă ne-ai ierta așa cum iertăm noi celor care ne greșesc?! Ajută-ne să oferim cu adevărat iertare și să trăim convinși că și noi suntem iubiți și iertați. Să simțim mereu această mângâietoare atingere a iertării.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 6,7-15
În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii care cred că vor fi ascultaţi pentru vorbăria lor! 8 Aşadar, să nu vă asemănaţi cu ei, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie înainte ca să-i cereţi! 9 Voi deci aşa să vă rugaţi: «Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău! 10 Vie împărăţia ta! Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ! 11Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi 12 şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri! 13 Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de Cel Rău!» 14 Căci dacă voi iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru ceresc vă va ierta, 15 însă, dacă nu-i veţi ierta pe oameni, nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre”.

Cuvântul Domnului