Este o binecuvântare să trăiești lângă persoane care se impun prin prezența lor: tot ceea ce fac, tot comportamentul lor denotă o moralitate copleșitoare și fascinantă. Viața lor e uimitoare și provocatoare. Astfel de oameni stârnesc admirație, întrebări, crize existențiale. 

Așa era Isus. Așa ne dorim să fie creștinii. Așa ar trebui să fim noi: comportamentul nostru, manierele noastre să fie îmbibate de învățătura, exemplu și iubirea lui Cristos. Doar atunci vom avea autoritate în fața răului. Însă cum suntem noi cu adevărat? Cum suntem în familia sau în comunitatea noastră? Avem autoritate? Atragem? Convingem? Sau trebuie să țipăm și să batem cu pumnul în masă? Cum sunt cei care ne conduc? Au ei autoritate? Ce ne inspiră prezența lor? De fapt, ce înseamnă pentru noi autoritatea?

Vedem tot mai mult că omenirii îi lipsesc liderii: lipsesc oameni de caracter care să atragă și să inspire încredere tocmai prin moralitatea lor. În locul lor sunt oameni care, folosind forța, insuflă teamă. Cine mai îndrăznește astăzi să rostească această întrebare: „Cine te crezi?”. Într-o lume în care oricine poate face orice în numele unor libertăți nemăsurate, se pare că nimeni nu mai are dreptul să întrebe „Cu ce autoritate faci acestea? Sau cine ţi-a dat această autoritate ca să le faci?”. Fiecare face ce vrea în familie, la școală, la serviciu, în societate, ba chiar și în Biserică. De fapt, fiecare crede că poate face ce vrea. Pentru că, în realitate, nu putem face tot ce vrem. Suntem limitați de alții: autorități, legi, superiori etc. Dar mai ales suntem limitați de capacitățile și fricile noastre.

Nu tot așa se întâmplă cu Cristos. El are autoritate. El este Autoritatea! În Evanghelia de astăzi Isus este fascinant. Modul lui de a răspunde răului și răilor copleșește inima noastră, cuprinde întreaga ființă a omului bun. Prin doar câteva cuvinte ne amintește că în el, că în inima sa, sunt toate comorile înțelepciunii și ale științei. Dar mai ales că inima sa este blândă și smerită, iar noi ne dorim ca inima noastră să fie asemenea cu inima sa, ca el să ne facă părtași de înțelepciunea și de știința sa. 

Meditând sfânta Evanghelie și admirând autoritatea Domnului plină de înțelepciune, ne întărim în convingerea că oamenii care nu-l cunosc și nu-l iubesc pe Cristos pierd nu doar un Dumnezeu mântuitor, ci pierd și un om extraordinar.

În luna inimii Preasfinte, să primim cu smerenie în inima noastră îndemnurile apostolului Iuda: să ne clădim și să ne întărim zi de zi credința rugându-ne în Duhul Sfânt. Prin meditarea Scripturii și prin fapte de caritate să ne păstrăm în iubirea lui Dumnezeu așteptând îndurarea Domnului spre viața veșnică. Și nu în ultimul rând, să avem milă de cei care se îndoiesc, de cei șovăielnici în credința lor. Să ne rugăm pentru ei și să-i salvăm  „smulgându-i din foc”.

Inima lui Isus, în care sunt toate comorile înțelepciunii și ale științei, îndură-te de noi și fă-ne părtași de înțelepciunea și știința ta.