Cristos este fascinant! Ne spune simplu și clar: nimic mai presus de iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui. Și nu orice fel de iubire, ci cu toată ființa: inima, sufletul, cugetul și puterea. Totul este atât de clar, dar nu mereu ușor. Și aceasta și pentru că uneori avem impresia că legea supremă este curajul de a spune adevărul. Însă nu este așa. Legea supremă este iubirea, dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele. Adevărul creștinului are forma iubirii. Iar această iubire față de Dumnezeu și față de aproapele este clădită pe adevăr și este inseparabilă de el.

Sfântul Augustin, în Tratatul asupra Evangheliei după sfântul Ioan, ne învață: „Gândiţi-vă întotdeauna şi în toate că trebuie să-l iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele: Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuți (Mt 22,37.39). La acestea trebuie să ne gândim întotdeauna, să le medităm, să le reținem, să le împlinim. Iubirea de Dumnezeu este prima în ordinea poruncilor, însă iubirea de aproapele este prima în ordinea practicii. Căci cel care ţi-a prescris această iubire în două porunci nu ţi l-a recomandat mai întâi pe aproapele şi apoi pe Dumnezeu, ci pe Dumnezeu mai întâi şi pe aproapele după aceea. Tu însă pentru că nu-l vezi încă pe Dumnezeu, iubindu-l pe aproapele, vei merita să-l vezi pe Dumnezeu; iubindu-l pe aproapele, îţi vei purifica ochiul ca să-l vezi pe Dumnezeu. Este ceea ce spune clar Ioan: Dacă nu-l iubeşti pe fratele tău pe care îl vezi, cum vei putea să-l iubeşti pe Dumnezeu pe care nu-l vezi? (1In4,20)”.

Dacă vrem să schimbăm în bine lumea aceasta încercată de dezbinări, conflicte, păcate etc., punctul de plecare este să-l iubim pe Dumnezeu cu toată inima și pe aproapele ca pe noi înșine. Făcând acestea, totul va fi altfel: noi, aproapele și omenirea. Începutul oricărei schimbări în bine sunt aceste două iubiri autentice și inseparabile. 

Să fim convinși că în această poruncă Dumnezeu nu ne cere lucruri imposibile sau lucruri care ar putea să ne împovăreze viața. Dimpotrivă. Domnul ne cere doar ceea ce ne împlinește și ne înfrumusețează viața. Prin ceea ce poruncește, Dumnezeu se manifestă ca adevăratul iubitor de oameni. Nu ne cere lucruri grele sau rele, ci realitatea cea mai frumoasă: să-l iubim pe el și să ne iubim unii pe alții. Să încercăm în această zi, privind și meditând la Inima lui Isus care este focar arzător al dragostei, să creștem în această iubire față de Dumnezeu și față de aproapele. Să fim atenți la prezența lui Dumnezeu și a aproapelui în viața noastră. Să nu uităm: aproapele nu este doar cel care ne caută și ne cere ajutorul, ci este omul pe care-l întâlnim zilnic. Să fim mai atenți la cel de lângă noi, la cel din casa, din familia, din comunitatea noastră. Să fim atenți la fiecare om întâlnit și să fim milostivi cu toți. Doar așa inima noastră va fi ca inima lui Isus: focar arzător al dragostei.