Când ne simțim descurajați, cuvântul lui Cristos este cel mai bun remediu. Parabolele pe care le medităm astăzi ne ajută atunci când avem impresia că micul nostru bine – făcut din toată inima, dar totuși mic, aproape invizibil! – n-are sens și nu aduce roade. Ar trebui să le recitim și să le medităm iar și iar atunci când, încercați și dezamăgiți, vrem să renunțăm la a face binele. Să ne întipărim în minte cuvântul Domnului: micul nostru bine va rodi, întocmai ca grăuntele de muștar.

Să nu ne descurajăm în a face gesturi mici de tandrețe, de gingășie: ele sunt iubite și așteptate de toți. Nu cred că există vârstă la care să fie prea devreme pentru ele. Se spune că până și pruncii din sânul mamelor tresaltă atunci când li se spun vorbe gingașe, atunci când pântecele este mângâiat cu delicatețe. De asemenea, nu există o vârstă la care să nu mai avem nevoie de astfel de gesturi. Cât de pătrunzătoare sunt lacrimile unor bătrâni atunci când sunt îmbrățișați, iubiți, sprijiniți!

Avem nevoie de o lume mai gingașă, mai sensibilă. Avem nevoie de o lume plină de gesturi de tandrețe. Avem nevoie să fim mai generoși în a ne sprijini, mângâia, îmbrățișa unii pe alții. În mijlocul atâtor conflicte, neajunsuri, dușmănii interpersonale și interstatale, răsună vocea Domnului plină de speranță: „Voi rupe din vârful ramurilor sale o ramură fragedă şi o voi planta pe un munte înalt şi măreţ. Pe un munte înalt din Israel o voi planta: va face ramuri şi va da rod şi va deveni un cedru frumos”.

De multe ori însă, ne pierdem încrederea, ne descurajăm și spunem: ce poate însemna o îmbrățișare, un zâmbet, un ajutor în comparație cu răutatea din jur? Oare poate o îmbrățișare să oprească un război?! Oare poate un zâmbet să elimine ura?! Oare poate o singură inimă să reverse iubirea în atâtea inimi pline de dușmănie?! Oare poate un grăunte de muștar, atât de mic și neînsemnat, să devină un arbore cu ramuri atât de mari încât păsările cerului să poată locui la umbra lui? Da, poate! Tocmai ne-a spus Isus: ceea ce pare neînsemnat poate deveni plin de rod. Îmbrățișarea noastră, zâmbetul nostru, inima noastră pot aduce roade care să ne poarte spre o lume mai bună. 

Aceasta și pentru că nu suntem singuri. Dumnezeu este cu noi și lucrează în noi și prin noi. El ne ține de mână în tot binele pe care vrem să-l facem. Acum. Aici. Chiar în momentul când ne simțim abandonați, singuri, neputincioși, cuprinși de disperare, el, un Dumnezeu atât de mare, ne prinde cu gingășie de mână și ne conduce cu iubire pe cărarea vieții. Să nu ne zbatem să fugim din îmbrățișarea lui. Să nu ne împotrivim iubirii sale. Să nu zădărnicim Crucea și iubirea sa pentru noi. Să strigăm din toată inima în această zi: Inima lui Isus, mântuirea celor ce nădăjduiesc în tine, miluiește-ne pe noi. O, Marie, Maica lui Cristos și Maica Bisericii, te rugăm mijlocește-ne harul de a nu ne îndoi de prezența Domnului și de forța cu care el poate valorifica până și cel mai mic gest de iubire.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,26-34
În acel timp, Isus spunea: „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânţa în pământ ²⁷ şi, fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum. ²⁸ Pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin în spic. ²⁹ Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera, pentru că a venit timpul secerişului”. ³⁰ Apoi le-a spus: „Cu ce să asemănăm împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce parabolă să o reprezentăm? ³¹ Este ca un grăunte de muştar care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, ³² dar, după ce a fost semănat, creşte şi devine mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari aşa încât păsările cerului pot locui la umbra lui”. ³³ Şi cu multe astfel de parabole le vestea cuvântul după cum erau în stare să înţeleagă. ³⁴ Nu le vorbea fără parabole, dar explica totul discipolilor săi aparte.

Cuvântul Domnului