Suferința atrage. Dumnezeu și oamenii sunt atrași de patul suferinței, de cel bolnav. Suferința este forța cu care sufletul îndeamnă omul să ierte, să îmbrățișeze, să creadă, să se roage, să spere. Apoi vine vindecarea!

Cristos face și astăzi aceleași minuni. Ba chiar mai mari. Dar le face doar acolo unde întâlnește credință. Exact ca acum două mii de ani. Dacă astăzi ne lipsesc miracolele, trebuie să ne verificăm credința. 

Isus din Nazaret învinge suferința și readuce bucuria în cer și pe pământ. Inima lui Isus, jertfa păcătoșilor, potolește setea de tămăduire și de viață, acea sete pe care o simțim în jurul nostru. S-ar părea că nicicând omenirea nu a cunoscut o asemenea dorință arzătoare de eliberare. Zbuciumată și rătăcită asemenea femeii care suferea de hemoragie, omenirea caută vindecarea. 

Isus este atât de fascinant, nobil, măreț: chiar și când este îmbulzit sau luat în râs, el rămâne calm și sigur pe el. Știe că a fost atins, știe ce putere a ieșit din el și că tocmai s-a „furat” o minune. Domnul știe că fetița nu a murit, ci doarme. Și mai ales el știe cine sunt cei care cred și se roagă: „Ascultă-mă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, fii tu ajutorul meu”. El știe! Și rugăciunea lor nu este zadarnică. Dumnezeu le răspunde într-un mod minunat: se lasă înconjurat de „o mare mulțime” de oameni și se lasă atins pentru a vindeca. Ba chiar mai mult, ne ia de mână și ne trezește la viață, ne conduce la viață. Acesta este Dumnezeul nostru, acesta este cu adevărat Cuvântul făcut trup.

Minunile Evangheliei evidențiază motivul și credința cu care oamenii se apropie de Isus: atunci apostolii și marea mulțime de oameni, acum noi. Să ne gândim la modul în care ne-am apropiat astăzi de Dumnezeu. Ce ne motivează cu adevărat să căutăm prezența Domnului și să ascultăm cuvântul său? Cu ce credință stăm în preajma Domnului? De fapt, ce credem noi despre Cristos? Cine este el pentru noi? Chiar credem că este Dumnezeu atotputernic împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt?

Modul nostru de a ne ruga, de a-l adora și de a-l atinge în sfânta Euharistie spune că doar uneori credem în Cristos și în puterea lui. De multe ori însă mergem să ne rugăm pentru ploaie fără să ne luăm umbrela. Nu credem cuvântul lui Isus: „Tot ceea ce veți cere în rugăciune, credeți că ați primit deja și vi se va da” (Mc 11,24).

Spre deosebire de noi, femeia care suferea de hemoragie și Iair s-au apropiat de Isus plini de credință. Erau convinși – deși nu-l cunoșteau pe Cristos înviat! –  că puterea lui este atât de mare încât va fi suficient să se atingă de hainele lui sau el să-și pună mâna peste fetița bolnavă și minunea vindecării se va împlini. Pentru ei orice gest, orice cuvânt ar fi fost suficient. Însă noi – deși ne numărăm printre „martorii învierii”, printre cei care-l mărturisim ca Mesia! – cum îi vorbim, cum îl ascultăm? Ce bine ar fi să începem să ne rugăm cu convingerea ca am primit deja și să nu mai venim la rugăciunea pentru ploaie fără umbrelă.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 5,21-43
În acel timp, după ce Isus a trecut din nou cu barca pe ţărmul celălalt, o mare mulţime s-a adunat la el, iar el stătea lângă mare. ²² Atunci a venit unul dintre conducătorii sinagogii, cu numele de Iair, şi, văzându-l, a căzut la picioarele lui ²³ şi l-a rugat stăruitor, spunând: „Fetiţa mea e pe moarte. Vino şi pune-ţi mâinile peste ea ca să fie vindecată şi să trăiască!” ²⁴ A plecat cu el. O mare mulţime îl urma şi îl îmbulzea. ²⁵ Iar o femeie care avea hemoragie de doisprezece ani ²⁶ şi care suferise multe de la mulţi medici şi îşi cheltuise toată averea, dar nu-i folosise la nimic, dimpotrivă, ajunsese mult mai rău, ²⁷ auzind despre Isus şi venind din spate prin mulţime, i-a atins haina; ²⁸ căci îşi zicea: „De voi atinge chiar şi numai hainele lui, mă voi vindeca”. ²⁹ Îndată, hemoragia ei s-a oprit şi a ştiut în trup că a fost vindecată de boală. ³⁰ Isus şi-a dat seama îndată că o putere ieşise din el şi, întorcându-se către mulţime, a spus: „Cine mi-a atins hainele?” ³¹ Dar discipolii i-au zis: „Vezi că mulţimea te îmbulzeşte şi tu spui «Cine m-a atins?»” ³² Privea de jur împrejur s-o vadă pe cea care făcuse aceasta. ³³Femeia, cuprinsă de frică şi tremurând, ştiind ce i se întâmplase, a venit şi a căzut în faţa lui şi i-a spus tot adevărul. ³⁴ Atunci el i-a spus: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace şi fii vindecată de suferinţa ta!” ³⁵ Pe când mai vorbea încă, au venit de la conducătorul sinagogii, spunând: „Fiica ta a murit, de ce îl mai deranjezi pe învăţătorul?” ³⁶ Dar Isus, neţinând seama de cuvântul spus, i-a zis conducătorului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!” ³⁷ Şi nu a permis nimănui să-l urmeze în afară de Petru, Iacob şi Ioan, fratele lui Iacob. ³⁸ Când au venit la casa conducătorului sinagogii, a văzut frământare şi pe cei care plângeau şi boceau mult. ³⁹ Intrând, le-a spus: „De ce vă agitaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme”. ⁴⁰ Dar ei îl luau în râs. Însă el, dându-i afară pe toţi, a luat cu sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei care erau cu el şi a intrat acolo unde era copila. ⁴¹ Atunci, prinzând copila de mână, i-a spus: „Talitha qum!”, ceea ce tradus înseamnă: „Fetiţă, îţi spun scoală-te!” ⁴²Fetiţa s-a ridicat îndată şi a început să umble. Ea avea doisprezece ani. Iar ei erau uimiţi peste măsură. ⁴³ El le-a poruncit cu insistenţă ca nimeni să nu afle aceasta şi le-a spus să i se dea să mănânce.

Cuvântul Domnului