Arhiva pentru iunie 2024

Cât de bine este să îți știi locul în această lume

La început de săptămână cuvântul Domnului vine și ne motivează să creștem în trăirea vieții de credință și să dăm roade prin vocația noastră. Îndemnul apostolului Petru ne încurajează „să ne dăm silința” să creștem în credință, virtute, cunoaștere, stăpânire de sine, statornicie, evlavie, iubire de aproapele, dragoste. Toate acestea ne-ar ajuta să ne trăim vocația și să dăm rod bun la timpul potrivit. Însă credem noi cu adevărat că avem o vocație? Credem că Dumnezeu a rânduit fiecărui om o menire?

Toți oamenii au primit talanți, slujiri, misiuni. Domnul este mereu generos, inima sa preasfântă este darnică față de toți cei care îl cheamă. Ne amintește astăzi apostolul Petru: „Puterea lui dumnezeiască ne-a dăruit toate cele necesare spre viață și evlavie”. Împreună cu vocația, Dumnezeu ne dă și toate harurile de care avem nevoie pentru a ne împlini slujirea, pentru a ne trăi vocația. Dumnezeu a făcut totul pentru noi, via sa. Însă viața noastră, modul nostru de a trăi, comportamentul, cuvintele, gândurile, ne ajută să rodim? Simțim noi că ne împlinim vocația prin ceea ce facem? Faptele noastre de astăzi sunt de folos vocației noastre, comunității noastre, familiei noastre?

Pentru a da rod bun și a ne împlini vocația este esențial să știm care este menirea noastră și să o acceptăm ca pe un dar. Așadar, ce formă are via pe care ne-a încredințat-o Domnul? Ce roade așteaptă Domnul de la noi săptămâna aceasta? Ziua culesului este mai aproape decât pare. Dumnezeu vine, ne caută. Ce vom rodi?

Nu suntem singuri. Dumnezeu a pus în jurul nostru oameni care vor să ne ajute să rodim și să ne împlinim vocația. Îi vedem? Cum îi tratăm? Ne lăsăm ajutați? Când respingem ajutorul oamenilor, să ne amintim cuvântul lui Isus și să ne plecăm fruntea rușinați: „Mai avea încă unul, pe fiul său iubit; în cele din urmă, l-a trimis pe acesta la ei”. Deși nevrednici, însuși Fiul vine să caute rod în viața noastră. Dorind să ne împace cu Dumnezeu și cu oamenii, dorind să ne vadă rodind, Isus vine zilnic la noi. Cum îl tratăm? Ce facem cu prezența lui Cristos în mijlocul nostru, în Biserică, în aproapele, în casa noastră?

Să invocăm ajutorul Domnului: Inimă a lui Isus, darnică față de toți cei care te cheamă, îndură-te de noi. Eliberează-ne de nerecunoștință față de darurile primite. Eliberează-ne de comportamentul de proprietari ai vocației, ai viei, ai vieții, ai familiei, ai Bisericii. Ajută-ne să acceptăm cu dragoste înflăcărată că tu singur ești arhitectul, constructorul și proprietarul. Noi suntem doar simpli slujitori. Iar de fiecare dată, Doamne, când ne-am uitat locul în această lume, am încercat schimbări necorespunzătoare, am greșit considerând că avem idei mai bune decât planurile și operele tale. Am uitat că tu singur, Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, conduci și reformezi Biserica și lumea. Tu, Doamne, nu noi, nu omul!

Preasfântă Inimă a lui Isus, miluiește-ne, iartă-ne și ajută-ne să dăm rod bun la timpul potrivit.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 12,1-12
În acel timp, Isus a început să le vorbească în parabole: „Un om a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn. Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. ² La timpul cuvenit, a trimis un servitor la viticultori ca să primească de la viticultori din roadele viei. ³ Dar ei, prinzându-l, l-au bătut şi l-au trimis cu mâinile goale. ⁴ Din nou a trimis un alt servitor la ei, dar ei i-au spart capul şi l-au necinstit. ⁵ A trimis un altul, dar pe acela l-au ucis; apoi mulţi alţii, dar pe unii i-au bătut, pe alţii i-au ucis. ⁶ Mai avea încă unul, pe fiul său iubit; în cele din urmă, l-a trimis pe acesta la ei, zicându-şi: «De fiul meu se vor ruşina». ⁷ Însă viticultorii aceia şi-au spus între ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem şi moştenirea va fi a noastră!» ⁸ Şi, prinzându-l, l-au ucis şi l-au aruncat afară din vie. ⁹ Ce va face oare stăpânul viei? Va veni şi-i va ucide pe viticultori, iar via o va da altora. ¹⁰ N-aţi citit niciodată textul acesta: «Piatra pe care au dispreţuit-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară; ¹¹ Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri»?” ¹² Însă ei căutau să-l prindă, dar se temeau de mulţime. De fapt, îşi dăduseră seama că spusese parabola aceasta pentru ei. Şi, lăsându-l, au plecat.

Cuvântul Domnului

acum 4 săptămâni 0 1

Nu (mai) am timp, îmi pare rău. Nici măcar duminica…

„Nu am timp” este refrenul zilelor noastre. „Nu am timp” este scuza pe care o considerăm universal valabilă și o folosim atât pentru cele sfinte: nu am timp să merg la biserică, nu am timp să mă rog, nu am timp să mă spovedesc, nu am timp să vorbesc cu duhovnicul, nu am timp să dau de pomană, nu am timp să-i vizitez pe cei săraci, bolnavi, închiși, uitați, singuri etc.; cât și pentru cele lumești: nu am timp să-mi vizitez părinții sau bunici, nu am timp să vorbesc cu frații, nu am timp să mă împac cu vecinul, nu am timp să-mi fac bine munca, nu am timp să-mi fac temele, nu am timp să fac ordine în viața și în casa mea. Nu mai avem timp pentru nimic sfânt, pentru nimic bun. Și totuși, ce facem cu cele 24 de ore? Ce facem cu cele șapte zile ale săptămânii? Cât timp dăm Domnului? Cât timp dăm omului, aproapelui, familiei? Cât timp pierdem?

Nu cumva duminica există tocmai pentru ca noi să avem timp? Nu cumva duminica este ziua în care putem face binele pe care n-am apucat să-l facem în timpul săptămânii? Nu cumva duminica este ziua în care trebuie să dăm timp Domnului și aproapelui? Este însuși cuvântul Domnului care ne amintește că trebuie să sfințim ziua Domnului: să facem binele și să salvăm vieți, adică să folosim mai bine timpul pe care Dumnezeu ni-l oferă cu generozitate.

De aceea, dincolo de toate pasiunile noastre și de toate recomandările societății pentru a ne petrece duminica, pentru cel care crede în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, duminica rămâne „Ziua Domnului”, un timp de har pe care creștinul îl sfințește prin participarea la sfânta Liturghie și prin întâlnirea directă cu Isus prezent în sfânta Euharistie și în cuvântul Scripturii. Pentru cel care l-a cunoscut și întâlnit cu adevărat pe Cristos, duminica nu poate trece fără rugăciune și fără a dedica timp familiei, comunității, prietenilor.

Dacă în această lună contemplăm și iubim inima lui Isus plină de bunătate și de dragoste, să ne facem și noi timp pentru a fi plini de bunătate și de dragoste față de aproapele. Să învățăm de la Isus bunătatea. Nu suntem creștini adevărați dacă nu pășim smeriți și flămânzi, însetați de dreptate, pe urmele Domnului. Dacă nu oferim timp de calitate lui Dumnezeu și aproapelui, mai devreme sau mai târziu, vom simți și noi cum Isus „ne privește cu mânie, întristat din cauza împietririi inimii noastre”. Să folosim bine timpul. Să nu ne conformăm lumii acesteia, ci să ne salvăm sufletul sfințind ziua Domnului și renunțând la noi înșine în favoarea fraților noștri: să-i vizităm pe cei singuri, să-i alinăm pe cei bolnavi, să-i mângâiem pe cei triști, să-i ridicăm pe cei căzuți, să redăm speranța celor deznădăjduiți. Să privim la Cristos și să ridicăm privirile oamenilor spre Cristos. Să facem din Cristos centrul vieții noastre, centrul duminicii noastre, centrul comunității noastre, centrul casei noastre. Abia atunci vom cunoaște bucuria adevărată, fericirea unei zile de duminică.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 2,23-3,6
Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printre lanuri de grâu. Pe drum, discipolii săi au început să rupă spice. ²⁴ Atunci fariseii i-au spus: „Uite-i! De ce fac ce nu este permis în zi de sâmbătă?” ²⁵ Iar el le-a spus: „Nu aţi citit niciodată ce a făcut David când ducea lipsă şi i-a fost foame lui şi celor care erau cu el, ²⁶ cum a intrat în casa lui Dumnezeu pe vremea marelui preot Abiatar şi a mâncat pâinile punerii înainte care nu era permis să le mănânce decât preoţii, şi a dat şi celor care erau cu el?” ²⁷ Şi le-a spus: „Sâmbăta a fost făcută pentru om, şi nu omul pentru sâmbătă; ²⁸ pentru că Fiul Omului este stăpân şi al sâmbetei”. ^3,1 A intrat din nou în sinagogă. Acolo era un om care avea mâna paralizată. ²Şi îl urmăreau dacă îl va vindeca în zi de sâmbătă ca să-l poată acuza. ³ El i-a spus omului cu mâna paralizată: „Ridică-te în mijloc!” ⁴ Apoi le-a spus: „Este permis sâmbăta să faci bine sau să faci rău, să salvezi o viaţă sau să o pierzi?” Dar ei tăceau. ⁵ Atunci, privindu-i cu mânie de jur împrejur, întristat din cauza împietririi inimii lor, i-a spus omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o şi mâna lui s-a vindecat. ⁶ Atunci, fariseii, ieşind îndată, au ţinut sfat cu irodienii împotriva lui ca să-l dea la moarte.

Cuvântul Domnului

acum 4 săptămâni 1 6

Cine te crezi?

Este o binecuvântare să trăiești lângă persoane care se impun prin prezența lor: tot ceea ce fac, tot comportamentul lor denotă o moralitate copleșitoare și fascinantă. Viața lor e uimitoare și provocatoare. Astfel de oameni stârnesc admirație, întrebări, crize existențiale.

Așa era Isus. Așa ne dorim să fie creștinii. Așa ar trebui să fim noi: comportamentul nostru, manierele noastre să fie îmbibate de învățătura, exemplu și iubirea lui Cristos. Doar atunci vom avea autoritate în fața răului. Însă cum suntem noi cu adevărat? Cum suntem în familia sau în comunitatea noastră? Avem autoritate? Atragem? Convingem? Sau trebuie să țipăm și să batem cu pumnul în masă? Cum sunt cei care ne conduc? Au ei autoritate? Ce ne inspiră prezența lor? De fapt, ce înseamnă pentru noi autoritatea?

Vedem tot mai mult că omenirii îi lipsesc liderii: lipsesc oameni de caracter care să atragă și să inspire încredere tocmai prin moralitatea lor. În locul lor sunt oameni care, folosind forța, insuflă teamă. Cine mai îndrăznește astăzi să rostească această întrebare: „Cine te crezi?”. Într-o lume în care oricine poate face orice în numele unor libertăți nemăsurate, se pare că nimeni nu mai are dreptul să întrebe „Cu ce autoritate faci acestea? Sau cine ţi-a dat această autoritate ca să le faci?”. Fiecare face ce vrea în familie, la școală, la serviciu, în societate, ba chiar și în Biserică. De fapt, fiecare crede că poate face ce vrea. Pentru că, în realitate, nu putem face tot ce vrem. Suntem limitați de alții: autorități, legi, superiori etc. Dar mai ales suntem limitați de capacitățile și fricile noastre.

Nu tot așa se întâmplă cu Cristos. El are autoritate. El este Autoritatea! În Evanghelia de astăzi Isus este fascinant. Modul lui de a răspunde răului și răilor copleșește inima noastră, cuprinde întreaga ființă a omului bun. Prin doar câteva cuvinte ne amintește că în el, că în inima sa, sunt toate comorile înțelepciunii și ale științei. Dar mai ales că inima sa este blândă și smerită, iar noi ne dorim ca inima noastră să fie asemenea cu inima sa, ca el să ne facă părtași de înțelepciunea și de știința sa.

Meditând sfânta Evanghelie și admirând autoritatea Domnului plină de înțelepciune, ne întărim în convingerea că oamenii care nu-l cunosc și nu-l iubesc pe Cristos pierd nu doar un Dumnezeu mântuitor, ci pierd și un om extraordinar.

În luna inimii Preasfinte, să primim cu smerenie în inima noastră îndemnurile apostolului Iuda: să ne clădim și să ne întărim zi de zi credința rugându-ne în Duhul Sfânt. Prin meditarea Scripturii și prin fapte de caritate să ne păstrăm în iubirea lui Dumnezeu așteptând îndurarea Domnului spre viața veșnică. Și nu în ultimul rând, să avem milă de cei care se îndoiesc, de cei șovăielnici în credința lor. Să ne rugăm pentru ei și să-i salvăm „smulgându-i din foc”.