Astăzi am citit cu emoţii prima lectură de la sfânta Liturghie: rugăciunea unei inimi zdrobite de suferinţă pentru că nu primise un copil pe care şi-l dorea nespus. Iar rugăciunea ei a fost ascultată: Domnul a privit cu drag la rugăciunea ei şi şi-a amintit de ea.
Da, Domnul binecuvântează şi împlineşte rugăciunile noastre.

Meditând la lectura de la sfânta Liturghie, mi-am amintit de propriile mele rugăciuni făcute în momentele dificile ale vieţii.
Mi-am amintit de cuvintele de mângâiere şi încurajare pe care le-am primit de-a lungul timpului din partea unor preoţi sau credincioşi.
Mi-am amintit de speranţa care-mi inunda inima şi mă umplea de încredere că Dumnezeu mă va asculta, că-şi va aminti de mine şi de cei dragi ai mei.

Şi mai ales mi-am amintit de fericirea ce-mi inunda fiinţa când simţeam că Dumnezeu m-a ascultat, când îmi vedeam rugăciunea împlinită… Tresăltam de bucurie. Ce bun a fost Dumnezeu cu mine în această viaţă. Şi încă este! Şi-i mulţumesc pentru zecile şi sutele de rugăciuni pe care mi le-a inspirat şi mi le-a ascultat!

E atât de bine să te rogi, să întinzi mâna şi să simţi că Dumnezeu te prinde încet şi te ridică!

De asemenea cred că putem învăţa multe şi din atitudinea lui Eli: s-a grăbit să o judece şi să o alunge, însă când şi-a dat seama de greşeala sa, a rostit unul dintre cele mai încurajatoare îndemnuri: mergi, Domnul te va asculta şi-ţi va da ceea ce i-ai cerut. Să învăţăm să nu condamnăm, ci să-i încurajăm pe cei cu inima zdrobită. Cuvintele noastre pot fi alinare pentru cei în suferinţă.

Citire din cartea întâi a lui Samuel 1,9-20
În zilele acelea, ⁹ după ce a luat parte la ospăţul legat de jertfă,

Ana s-a ridicat şi s-a prezentat în faţa Domnului.
Preotul Eli şedea pe scaunul său, la intrarea în sanctuar.
¹⁰ Ana, cu inima plină de amărăciune şi cu ochii în lacrimi,
a început să se roage Domnului.
¹¹ Ea a făcut un legământ zicând:

„Stăpâne al universului,
dacă te vei uita cu bunăvoinţă la nefericirea slujitoarei tale,
dacă îţi vei aminti de mine,
dacă nu mă vei uita şi îmi vei da un fiu,
atunci eu îl voi consacra Domnului pentru toată viaţa,
iar foarfecele nu se va atinge de părul lui”.

¹² În timp ce ea continua să se roage astfel în faţa Domnului,
Eli privea cu atenţie la buzele ei.
¹³ Ana se ruga în inima ei şi îşi mişca numai buzele,
dar glasul nu i se auzea.
De aceea Eli se gândea că este beată ¹⁴ şi i-a spus:
„Până când vei mai sta aici beată? Du-te şi te culcă!”
¹⁵ Ana i-a răspuns:

„Nu, domnul meu, sunt o femeie apăsată de suferinţă;
nu am băut nici vin nici altă băutură ameţitoare,
ci mi-am descărcat inima în faţa Domnului.
¹⁶ Să nu crezi că slujitoarea ta este o femeie dezmăţată;
o mare durere şi amărăciune m-au făcut să mă rog atâta timp”. 

¹⁷ Eli i-a răspuns:
„Mergi în pace, Dumnezeul lui Israel îţi va da ceea ce l-ai rugat”.
¹⁸ Ana i-a spus: „Cuvintele tale sunt o mare mângâiere pentru slujitoarea ta”.
Apoi s-a dus în drumul ei, a început să mănânce şi faţa ei nu mai era cea de mai înainte.
¹⁹ A doua zi Elcana şi ai săi s-au sculat dis-de-dimineaţă;
după ce s-au închinat încă o dată în faţa Domnului,
s-au întors acasă la Rama.
Elcana a cunoscut-o pe Ana, soţia sa,
şi Domnul şi-a amintit de ea.
²⁰ Când i s-a împlinit timpul, Ana a născut un fiu.
Ea i-a pus numele Samuel adică „Dumnezeu ascultă”,
căci zicea: „L-am cerut de la Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului