Cine participă astăzi la sfânta Liturghie își însușește această rugăciune potrivită pentru timpurile noastre agitate: „Te rugăm, Doamne, ca nicio tulburare din lumea aceasta să nu ne poată zdruncina, de vreme ce tu ne-ai întemeiat pe stânca mărturisirii de credință a sfântului apostol Petru”. Nimeni și nimic nu trebuie să ne tulbure, dimpotrivă trebuie să stăm uniți în rugăciune în jurul Domnului care repetă și astăzi: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui”. Cristos, privind spre Petru, vede în el și în apostoli mulțimea tuturor celor care, secol după secol, vor trăi în Biserică și pentru Biserică. Privirea și cuvintele lui Cristos au ajuns până la noi, cei care astăzi împreună cu Sfântul Părinte papa Francisc, cu episcopii și preoții, cu persoanele consacrate și cu laicii formăm Biserica pe care o mărturisim în Crez ca una, sfântă, catolică și apostolică.

Conciliul al II-lea din Vatican ne învață: „Isus Cristos, Păstorul veșnic, a întemeiat sfânta Biserică, trimițându-i pe apostoli așa cum el însuși a fost trimis de Tatăl, și a voit ca urmașii lor, adică episcopii, să fie până la sfârșitul veacurilor păstori în Biserica sa. Iar pentru ca episcopatul însuși să fie unul și indivizibil, a așezat în fruntea celorlalți apostoli pe sfântul Petru și a stabilit în el principiul și fundamentul veșnic și vizibil al unității credinței și comuniunii. Conciliul pune din nou în fața tuturor credincioșilor, pentru a fi crezută cu tărie, această învățătură despre instituirea, perpetuitatea, puterea și rostul primatului sacru al pontifului roman și despre magisteriul lui infailibil și, mergând pe aceeași linie, a hotărât să mărturisească și să proclame în fața tuturor învățătura despre episcopi, urmașii apostolilor, care, împreună cu urmașul lui Petru, vicarul lui Cristos și capul văzut al întregii Biserici, conduc casa Dumnezeului celui viu” (LG, 18).

Ce înseamnă pentru noi faptul că facem parte din „casa Dumnezeului celui viu”? Și care este contribuția noastră în lupta Bisericii cu „porțile iadului”? Simțim noi că Biserica este familia noastră și că trebuie să ne implicăm în viața și activitățile ei? Slujim noi Biserica cu darurile primite (1Pt 4,10)?

Să slujim fraților noștri și plini de Duhul Sfânt să strigăm: „Dumnezeu e viu. Domnul trăiește și este prezent în Biserica sa. Nicio tulburare din lumea aceasta nu ne poate zdruncina”. Să nu lăsăm Biserica să fie un „club de pensionari”, de oameni obosiți și plictisiți care nu fac altceva decât să-și aștepte sfârșitul. Să redăm Bisericii tinerețea unui Dumnezeu veșnic viu, să redăm Bisericii chipul tânărului care îl așteaptă pe Cristos. Sub călăuzirea Duhului Sfânt, noi suntem chipul și forța pe care Biserica o are în cel de-al treilea mileniu, pe care nu puțini îl numesc cu îngrijorare ultimul. Adevărul e că nimeni nu știe dacă va fi ultimul, dar cu siguranță pentru noi este singurul în care putem da mărturie despre Cristos și Biserica sa.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 16,13-19
În acel timp, venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe discipolii săi, zicând: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” ¹⁴ Ei i-au spus: „Unii, «Ioan Botezătorul», alţii, «Ilie», alţii, «Ieremia sau unul dintre profeţi»”. ¹⁵ El le-a spus: „Dar voi cine spuneţi că sunt?” ¹⁶ Atunci Simon Petru a luat cuvântul şi a zis: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!” ¹⁷ Isus, luând cuvântul, a spus: „Fericit eşti Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. ¹⁸ Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. ¹⁹ Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”.

Cuvântul Domnului