Arhivă etichetă pentru ‘petru’

Cât de bine este să îți știi locul în această lume

La început de săptămână cuvântul Domnului vine și ne motivează să creștem în trăirea vieții de credință și să dăm roade prin vocația noastră. Îndemnul apostolului Petru ne încurajează „să ne dăm silința” să creștem în credință, virtute, cunoaștere, stăpânire de sine, statornicie, evlavie, iubire de aproapele, dragoste. Toate acestea ne-ar ajuta să ne trăim vocația și să dăm rod bun la timpul potrivit. Însă credem noi cu adevărat că avem o vocație? Credem că Dumnezeu a rânduit fiecărui om o menire?

Toți oamenii au primit talanți, slujiri, misiuni. Domnul este mereu generos, inima sa preasfântă este darnică față de toți cei care îl cheamă. Ne amintește astăzi apostolul Petru: „Puterea lui dumnezeiască ne-a dăruit toate cele necesare spre viață și evlavie”. Împreună cu vocația, Dumnezeu ne dă și toate harurile de care avem nevoie pentru a ne împlini slujirea, pentru a ne trăi vocația. Dumnezeu a făcut totul pentru noi, via sa. Însă viața noastră, modul nostru de a trăi, comportamentul, cuvintele, gândurile, ne ajută să rodim? Simțim noi că ne împlinim vocația prin ceea ce facem? Faptele noastre de astăzi sunt de folos vocației noastre, comunității noastre, familiei noastre?

Pentru a da rod bun și a ne împlini vocația este esențial să știm care este menirea noastră și să o acceptăm ca pe un dar. Așadar, ce formă are via pe care ne-a încredințat-o Domnul? Ce roade așteaptă Domnul de la noi săptămâna aceasta? Ziua culesului este mai aproape decât pare. Dumnezeu vine, ne caută. Ce vom rodi?

Nu suntem singuri. Dumnezeu a pus în jurul nostru oameni care vor să ne ajute să rodim și să ne împlinim vocația. Îi vedem? Cum îi tratăm? Ne lăsăm ajutați? Când respingem ajutorul oamenilor, să ne amintim cuvântul lui Isus și să ne plecăm fruntea rușinați: „Mai avea încă unul, pe fiul său iubit; în cele din urmă, l-a trimis pe acesta la ei”. Deși nevrednici, însuși Fiul vine să caute rod în viața noastră. Dorind să ne împace cu Dumnezeu și cu oamenii, dorind să ne vadă rodind, Isus vine zilnic la noi. Cum îl tratăm? Ce facem cu prezența lui Cristos în mijlocul nostru, în Biserică, în aproapele, în casa noastră?

Să invocăm ajutorul Domnului: Inimă a lui Isus, darnică față de toți cei care te cheamă, îndură-te de noi. Eliberează-ne de nerecunoștință față de darurile primite. Eliberează-ne de comportamentul de proprietari ai vocației, ai viei, ai vieții, ai familiei, ai Bisericii. Ajută-ne să acceptăm cu dragoste înflăcărată că tu singur ești arhitectul, constructorul și proprietarul. Noi suntem doar simpli slujitori. Iar de fiecare dată, Doamne, când ne-am uitat locul în această lume, am încercat schimbări necorespunzătoare, am greșit considerând că avem idei mai bune decât planurile și operele tale. Am uitat că tu singur, Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, conduci și reformezi Biserica și lumea. Tu, Doamne, nu noi, nu omul! 

Preasfântă Inimă a lui Isus, miluiește-ne, iartă-ne și ajută-ne să dăm rod bun la timpul potrivit.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 12,1-12
În acel timp, Isus a început să le vorbească în parabole: „Un om a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn. Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. 2 La timpul cuvenit, a trimis un servitor la viticultori ca să primească de la viticultori din roadele viei. 3 Dar ei, prinzându-l, l-au bătut şi l-au trimis cu mâinile goale. 4 Din nou a trimis un alt servitor la ei, dar ei i-au spart capul şi l-au necinstit. 5 A trimis un altul, dar pe acela l-au ucis; apoi mulţi alţii, dar pe unii i-au bătut, pe alţii i-au ucis. 6 Mai avea încă unul, pe fiul său iubit; în cele din urmă, l-a trimis pe acesta la ei, zicându-şi: «De fiul meu se vor ruşina». 7 Însă viticultorii aceia şi-au spus între ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem şi moştenirea va fi a noastră!» 8 Şi, prinzându-l, l-au ucis şi l-au aruncat afară din vie. 9 Ce va face oare stăpânul viei? Va veni şi-i va ucide pe viticultori, iar via o va da altora. 10 N-aţi citit niciodată textul acesta: «Piatra pe care au dispreţuit-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară; 11 Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri»?” 12 Însă ei căutau să-l prindă, dar se temeau de mulţime. De fapt, îşi dăduseră seama că spusese parabola aceasta pentru ei. Şi, lăsându-l, au plecat.

Cuvântul Domnului

Recompensă

„Iată, 
noi am lăsat toate şi te-am urmat! 

Deci care va fi partea noastră?”
(Mt 19,27).

Să-l slujești pe Dumnezeu este deja o recompensă. 

Să iubești necondiționat este deja o recompensă.

Să ai puterea de a ierta tuturor totul este deja o recompensă. 

Să trăiești în pace cu toți este deja o recompensă. 

Mai mult, să fii făcător de pace este deja o recompensă.

Să faci bine tuturor este deja o recompensă.

Să fii sărac de dragul lui Cristos, care deși bogat s-a făcut sărac pentru noi, este deja o recompensă.

Să crezi în Dumnezeu este deja o recompensă.

Să te rogi fără să te descurajezi este deja o recompensă.

Să trăiești în pace cu toți este deja o recompensă.

Să iubești adevărul și să-l slujești este deja o recompensă.

Să fii curat cu inima este deja o recompensă.

Să ai doar gânduri bune este deja o recompensă.

Să ai doar cuvinte pline de iubire este deja o recompensă.

Să iubești viața și să o protejezi este deja o recompensă.

Să iubești familia și să o protejezi este deja o recompensă.

Să fii mângâiere pentru copiii din jurul tău este deja o recompensă.

Să fii generos cu cei săraci este deja o recompensă.

Să fii milostiv este deja o recompensă.

Să fii ocrotitorul celor mici, al orfanilor, al văduvelor, al săracilor, este deja o recompensă.

Să ai speranță „împotriva oricărei speranța” este deja o recompensă.

Să fii blând este deja o recompensă.

Să-l primești în casa ta pe cel lipsit de adăpost este deja o recompensă.

Să dai de mâncare celui flămând este deja o recompensă.

Să dai de băut celui însetat este deja o recompensă.

Să-l îmbraci pe cel gol este deja o recompensă.

Să-l orientezi pe cel rătăcit este deja o recompensă.

Să-i vizitezi pe cei bolnavi și închiși este deja o recompensă.

Să refuzi păcatul este deja o recompensă.

Să ai curaj și să rămâi ferm de partea lui Cristos, a păcii, a binelui, adevărului, atunci când mulți fug este deja o recompensă.

Să nu răspunzi la rău cu rău este deja o recompensă.

Să nu urăști este deja o recompensă.

Să nu faci fapte necurate este deja o recompensă.

Să nu te bucuri de răul altuia este deja o recompensă.

Să nu furi este deja o recompensă.

Să nu minți este deja o recompensă.

Să nu ucizi este deja o recompensă. 

Să nu poftești bunurile, casa, țara aproapelui tău, este deja o recompensă.

Să-l cauți pe Cristos este deja o recompensă pentru că el se lasă găsit. Ba mai mult, el însuși vine spre tine și te găsește și te răsplătește boierește, așa cum a promis, însutit și înmiit. 

Nimeni nu ne poate da ceea ce ne oferă Cristos!
Nu există recompensă mai mare!


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,28-31
În acel timp, Petru a început să-i spună lui Isus: „Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat!” 29 Isus i-a zis: „Adevăr vă spun că nu este nimeni care a lăsat casă, sau fraţi sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ogoare pentru mine şi pentru evanghelie 30 şi să nu primească însutit acum, în timpul acesta, case, fraţi, surori, mame, copii şi ogoare, dar şi persecuţii, iar în veacul care va veni, viaţa veşnică. 31 Şi mulţi dintre primii vor fi ultimii, iar ultimii vor fi primii”.

Cuvântul Domnului




În luna martie „mergem” alături de copiii singuri, săraci, orfani, de pe urma războiul (Detalii AICI: Copilului orfan)!

E puțin ceea ce facem, un fel de picătură într-un ocean,
dar cum bine spunea maica Tereza de Calcutta:

dacă picătura noastră nu este acolo,
oceanului îi lipsește ceva!

Ajută un copil

Cei care doresc pot sprijini proiectele Paxlaur și ajuta copiii prin PayPal: paxlaur@yahoo.com sau prin Banca Transilvania: în RON: RO53BTRLRONCRT0378224401 în EURO: RO03BTRLEURCRT0378224401. Dăncuță Laurențiu. Vă mulțumesc!

€10.00




Mai multe detalii despre proiectele Paxlaur AICI:
PROIECTELE PAXLAUR.

Biserica nu e un „club de pensionari”

Noi suntem chipul și forța
pe care Biserica o are în cel de-al treilea mileniu, 
pe care nu puțini îl numesc cu îngrijorare ultimul.
Adevărul este că nimeni nu știe dacă va fi ultimul, 
dar cu siguranță pentru noi este singurul 
în care putem da mărturie despre Cristos și Biserica sa.

Cine participă astăzi la sfânta Liturghie își însușește această rugăciune potrivită pentru timpurile noastre agitate: „Te rugăm, Doamne, ca nicio tulburare din lumea aceasta să nu ne poată zdruncina, de vreme ce tu ne-ai întemeiat pe stânca mărturisirii de credință a sfântului apostol Petru”. Nimeni și nimic nu trebuie să ne tulbure, dimpotrivă trebuie să stăm uniți în rugăciune în jurul Domnului care repetă și astăzi: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui”. Cristos, privind spre Petru, vede în el și în apostoli mulțimea tuturor celor care, secol după secol, vor trăi în Biserică și pentru Biserică. Privirea și cuvintele lui Cristos au ajuns până la noi, cei care astăzi împreună cu Sfântul Părinte papa Francisc, cu episcopii și preoții, cu persoanele consacrate și cu laicii formăm Biserica pe care o mărturisim în Crez ca una, sfântă, catolică și apostolică.

Conciliul al II-lea din Vatican ne învață: „Isus Cristos, Păstorul veșnic, a întemeiat sfânta Biserică, trimițându-i pe apostoli așa cum el însuși a fost trimis de Tatăl, și a voit ca urmașii lor, adică episcopii, să fie până la sfârșitul veacurilor păstori în Biserica sa. Iar pentru ca episcopatul însuși să fie unul și indivizibil, a așezat în fruntea celorlalți apostoli pe sfântul Petru și a stabilit în el principiul și fundamentul veșnic și vizibil al unității credinței și comuniunii. Conciliul pune din nou în fața tuturor credincioșilor, pentru a fi crezută cu tărie, această învățătură despre instituirea, perpetuitatea, puterea și rostul primatului sacru al pontifului roman și despre magisteriul lui infailibil și, mergând pe aceeași linie, a hotărât să mărturisească și să proclame în fața tuturor învățătura despre episcopi, urmașii apostolilor, care, împreună cu urmașul lui Petru, vicarul lui Cristos și capul văzut al întregii Biserici, conduc casa Dumnezeului celui viu” (LG, 18).

Ce înseamnă pentru noi faptul că facem parte din „casa Dumnezeului celui viu”? Și care este contribuția noastră în lupta Bisericii cu „porțile iadului”? Simțim noi că Biserica este familia noastră și că trebuie să ne implicăm în viața și activitățile ei? Slujim noi Biserica cu darurile primite (1Pt 4,10)?

Să slujim fraților noștri și plini de Duhul Sfânt să strigăm: „Dumnezeu e viu. Domnul trăiește și este prezent în Biserica sa. Nicio tulburare din lumea aceasta nu ne poate zdruncina”. Să nu lăsăm Biserica să fie un „club de pensionari”, de oameni obosiți și plictisiți care nu fac altceva decât să-și aștepte sfârșitul. Să redăm Bisericii tinerețea unui Dumnezeu veșnic viu, să redăm Bisericii chipul tânărului care îl așteaptă pe Cristos. Sub călăuzirea Duhului Sfânt, noi suntem chipul și forța pe care Biserica o are în cel de-al treilea mileniu, pe care nu puțini îl numesc cu îngrijorare ultimul. Adevărul e că nimeni nu știe dacă va fi ultimul, dar cu siguranță pentru noi este singurul în care putem da mărturie despre Cristos și Biserica sa.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 16,13-19
În acel timp, venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe discipolii săi, zicând: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” 14 Ei i-au spus: „Unii, «Ioan Botezătorul», alţii, «Ilie», alţii, «Ieremia sau unul dintre profeţi»”. 15 El le-a spus: „Dar voi cine spuneţi că sunt?” 16 Atunci Simon Petru a luat cuvântul şi a zis: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!” 17 Isus, luând cuvântul, a spus: „Fericit eşti Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. 18 Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. 19 Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”.

Cuvântul Domnului