Renunțarea care nu ne face să părem nebuni în ochii lumii nu e autentică. Viața dăruită Domnului și omului este plină de nebunie. Domnul cunoaște cel mai bine nebunia iubirii, nebunia dăruirii noastre. Inima lui Isus a fost și este copleșită de ocări, acuzată pe nedrept, tocmai pentru că omul nu înțelege dăruirea totală, nebunia de a nu păstra nimic, sacrificiul suprem. Noi însă știm că nebunia lui Cristos este viața și învierea noastră. Noi știm și mărturisim împreună cu Apostolul că i-a plăcut și îi place Domnului să ne mântuiască prin nebunia predicării lui Cristos răstignit: scandal pentru unii, nebunie pentru alții, dar pentru omul credincios Cristos este totul. Trebuie doar să acceptăm această nebunie a crucii și a învierii, o nebunie care încă este ascunsă, este necunoscută, multor oameni (cf. 1Cor 1,20-25).

Și nu doar această nebunie a Crucii este necunoscută unora, ci și alte multe realități prezente în evanghelia zilei. Pentru mulți oameni unele realități despre care ne vorbește astăzi sfântul Marcu nu au sens: Beelzebul, Diavol, Satană, păcat, blasfemie, posedare, duh necurat, Duh Sfânt, voința lui Dumnezeu, renunțare etc. Pentru unele generații acestea sunt fie cuvinte noi, termeni necunoscuți, fie arhaisme. Însă pentru cel care este o făptură nouă în Cristos Isus ele sunt realități cutremurătoare ce trebuie (re)cunoscute și aprofundate. Pentru noi ce înseamnă toate acestea? Sunt cuvinte noi? Sunt realități înfricoșătoare? Cunoaștem sau aprofundăm aceste realități atât de vechi și totuși atât de actuale?

Pentru cel care se așază cu toată ființa în preajma lui Cristos totul pare o „ieșire din fire” sau o nebunie. În preajma lui Cristos omul simte nebunia crucii. Nebunia lui Dumnezeu. Nebunia învierii. Nebunia urmării lui Cristos. Dar simte și un entuziasm uriaș: suntem atât de apropiați Domnului încât ne numește frate, soră, mamă. Cât entuziasm: suntem familia lui. Dar și câtă responsabilitate: să facem voința Tatălui, adică să nu păcătuim. Să ne purificăm viața, inima! 

Și vedem că în această nebunie nu suntem singuri. Sunt mulți oameni care și astăzi se consacră Domnului. Zilnic putem fi martorii unor noi vocații la viața consacrată, la sfânta Preoție. Dăruirea vieții este un răspuns. Dumnezeu ne-a iubit mult și ne-a chemat primul. Dăruindu-ne lui ne punem toată viața la dispoziția Domnului și a omului. Viață dăruită înflorește repede, frumos, cu multe roade. 

În această dăruire pentru Domnul și pentru aproapele, pentru a putea suporta nebunia crucii și tot ceea ce aduce crucea, primul pas este să ne așezăm în jurul lui, să stăm lipiți de Domnul. Să punem capul pe pieptul lui. Să-i ascultăm inima, iubirea, cuvântul. Acesta este primul pas pentru a împlini voința lui Dumnezeu și pentru a simți cum însuși Domnul ne numește „frate, soră, mamă”.

Cristos să ne dăruiască harul să stăm lipiți de inima sa, să ne plecăm capul și să ascultăm bătăile inimii sale copleșite de ocări. Să-i fim Domnului frate, soră, mamă.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 3,20-35
În acel timp, Isus a venit în casă, şi mulţimea s-a adunat din nou, încât nu mai puteau nici să mănânce pâine. ²¹ Când au auzit ai săi, au venit să-l ia, căci spuneau că şi-a ieşit din fire. ²² Iar cărturarii care coborâseră din Ierusalim spuneau: „Îl are pe Beelzebul!” şi: „Cu ajutorul căpeteniei diavolilor îi scoate pe diavoli”. ²³ Dar el, chemându-i, le vorbea în parabole: „Cum poate Satana să-l scoată pe Satana? ²⁴ Dacă o împărăţie este dezbinată în sine, împărăţia aceea nu poate dăinui, ²⁵iar dacă o casă este dezbinată în sine, casa aceea nu va putea dăinui. ²⁶ Deci, dacă Satana se ridică împotriva lui însuşi şi este dezbinat, nu poate să se menţină, ci s-a terminat cu el. ²⁷ Nimeni nu poate să intre în casa unui om puternic şi să-i jefuiască lucrurile dacă, mai întâi, nu-l leagă pe cel puternic; atunci îi va jefui casa. ²⁸ Adevăr vă spun că toate le vor fi iertate fiilor oamenilor: păcatele şi blasfemiile, oricâte blasfemii ar fi zis, ²⁹ dar, dacă cineva ar zice blasfemii împotriva Duhului Sfânt, nu va avea iertare niciodată, ci va fi vinovat de un păcat veşnic”. ³⁰ Pentru că spuneau: „Are un duh necurat!” ³¹ Au venit mama şi fraţii lui şi, stând afară, au trimis la el ca să-l cheme. ³² Mulţimea era aşezată în jurul lui şi i-au spus: „Iată, mama ta şi fraţii tăi te caută afară!” ³³ Iar el, răspunzând, le-a zis: „Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?” ³⁴ Şi, rotindu-şi privirea peste cei aşezaţi în jurul lui, a spus: „Iată mama mea şi fraţii mei! ³⁵ Oricine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate şi soră şi mamă”.

Cuvântul Domnului