Se spune că un om de ştiinţă l-a chemat pe Dumnezeu şi i-a spus: „Începând de astăzi, nu mai avem nevoie de tine. Tocmai am descoperit secretul creaţiei şi noi, oamenii de ştiinţă, putem face în laboratoarele noastre tot ce ai creat tu. Aşa că nu mai avem nevoie de un Dumnezeu care sa guverneze universul. Pleacă şi lasă-ne în pace, să trăim aşa cum ştim noi”. Domnul l-a privit şi i-a zis: „Îţi respect dorinţa şi cercetările. Voi pleca dacă totul este aşa cum spui tu. Dar mai întâi să facem un test”. „Ce test?”, a spus nerăbdător cercetătorul. „Uite, arată-mi şi mie cum creezi. Dacă tu poţi crea viaţa aşa cum o creez eu, voi pleca negreşti”. „Bine. Nicio problemă. Priveşte aici”, a răspuns sigur pe el omul de ştiinţă. Şi s-a aplecat să ia o mână de pământ pe care să o ducă în laborator şi să facă din ţărână o nouă viaţă. La care Dumnezeu l-a strigat: „Nu, nu… foloseşte pământul tău, acela, din care vrei să faci viaţa, este pământul meu”.

De câte ori nu am trecut şi noi prin această ispită a autosuficienţei?! Avem impresia că ne putem descurca şi singuri, fără Dumnezeu, fără aproapele. Însă David ne aminteşte astăzi că tot ce avem şi tot ce suntem, toată binecuvântarea, vine de la Domnul. Că avem mereu nevoie să ne apropiem de Dumnezeu şi să îi spunem: Doamne, doar prin binecuvântarea ta voi fi binecuvântat şi eu. În David, în rugăciunea sa făcută cu sinceritate înaintea Domnului, avem un model de smerenie pe care trebuie să ni-l însuşim. Şi noi trebuie să spunem: „Cine sunt eu Doamne, Dumnezeul meu, şi ce este casa mea că m-ai condus până aici”, că m-ai binecuvântat, că mi-ai fost mereu alături? Suntem atât de mici, iar Dumnezeu priveşte cu drag spre noi şi ne binecuvântează.

Această binecuvântare a Domnului trimisă asupra oamenilor se concretizează uneori prin aproapele nostru. Dumnezeu ne aşează unii lângă alţii în această lume ca să fim un dar pentru cei din jur. După cum cuvântul Domnului este o făclie pentru paşii noştri, o lumină pe cărarea vieţii noastre, şi noi trebuie să luminăm viaţa aproapelui. Inima noastră trebuie să fie generoasă în a împărţi totul, folosind o măsură boierească, largă, căci cu măsura cu care măsurăm noi, ni se va măsura şi nouă.

Reţine

Singuri nu putem transforma această lume. Singuri nu ne putem îmbunătăţi nici măcar pe noi. Dar împreună cu Dumnezeu, meditând şi predicând cuvântul său, putem schimba inima noastră, putem lumina viaţa celor din jur. Astăzi trebuie să fii generos: dăruieşte ceva din ceea ce Dumnezeu ţi-a dat!

Joi, 30 ianuarie 2014 

Joi din saptamâna a 3-a de peste an Sf. Martina, m. 2Sam 7,18-19.24-29; Ps 131; Mc 4,21-25

LECTURA I Cine sunt eu, Doamne Dumnezeul meu, şi ce este casa mea?
Citire din cartea a doua a lui Samuel 7,18-19.24-29 ¹⁸
După ce profetul Natan i-a adus la cunoştinţă lui David promisiunile făcute de Dumnezeu, David s-a dus, a stat în faţa Domnului şi a spus: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeul meu, şi ce este casa mea, că m-ai condus până aici? ¹⁹ Aceasta ţi s-a părut încă prea puţin, Doamne, şi tu ai extins promisiunile tale şi asupra casei slujitorului tău, până într-un viitor îndepărtat. ²⁴ Tu ai făcut din Israel poporul tău pentru totdeauna, iar tu, Doamne, ai devenit Dumnezeul lui. ²⁵ De aceea, Doamne, menţine acum promisiunea pe care ai făcut-o slujitorului tău şi casei sale şi fă după cum ai spus. ²⁶ Atunci numele tău va fi preamărit pentru totdeauna şi se va spune: «Dumnezeul oştirilor este Dumnezeul lui Israel!» Şi casa slujitorului tău David va dăinui prin tine. ²⁷ Căci tu, Domnul universului şi Dumnezeul lui Israel, ai făcut această destăinuire slujitorului tău: « Eu îţi voi construi o casă». De aceea a îndrăznit slujitorul tău să-ţi adreseze această rugăciune. ²⁸ Doamne, tu eşti Dumnezeu, cuvintele tale sunt adevăr; tu ai făcut slujitorului tău această măreaţă promisiune. ²⁹ Arată-ţi bunăvoinţa şi binecuvântează casa slujitorului tău, ca, prin tine, să dăinuiască pentru totdeauna. Căci tu, Doamne, eşti cel care ai promis; prin binecuvântarea ta, casa slujitorului tău va fi binecuvântată pentru totdeauna”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 131,1-2.3-5.11.12.13-14 (R.: cf. Lc 1,32a)
R.: Dumnezeu îi va da lui Isus tronul lui David.
¹ Aminteşte-ţi, Doamne, de David şi de toate ostenelile sale! ² Adu-ţi aminte, cum a jurat Domnului şi a făcut această făgăduinţă către Dumnezeul lui Iacob: R.

³ „Nu voi intra sub acoperişul casei mele, nu mă voi urca în patul meu să mă odihnesc, ⁴ nu voi da odihnă ochilor mei, nici somn pleoapelor mele, ⁵ până când nu voi găsi un loc pentru Domnul, o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacob”. R. ¹¹ Domnul s-a jurat lui David şi nu-şi va retrage jurământul. El i-a spus: „Voi pune pe tronul tău un urmaş al tău. R. ¹² Dacă fiii tăi vor păzi legământul meu şi Legea pe care le-am dat-o, atunci fiii lor vor sta din neam în neam pe tronul tău”. R.

¹³ Domnul a ales Sionul, pentru că a voit să fie locuinţa lui: ¹⁴ „Acesta este locul meu de odihnă pentru totdeauna, aici am hotărât să locuiesc”. R.

ALELUIA Ps 118,105
(Aleluia) Cuvântul tău, Doamne, este o făclie pentru paşii mei, o lumină pe cărarea vieţii mele. (Aleluia)

EVANGHELIA Lampa este adusă, ca să fie pusă pe candelabru. Cu aceeaşi măsură vi se va măsura.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,21-25
În acel timp, vorbind mulţimii, ²¹ Isus le-a spus această asemănare: „Oare lampa este adusă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă pe candelabru? ²² Căci nimic nu este ascuns care nu va fi dat pe faţă, şi nimic nu este tăinuit care nu va fi scos la lumină. ²³ Dacă are cineva urechi de auzit, să audă!” ²⁴ Apoi le-a mai spus: „Fiţi atenţi la ceea ce auziţi. Cu aceeaşi măsură cu care veţi măsura voi, vi se va măsura şi vouă; ba încă vi se va da în plus. ²⁵ Căci celui care are i se va mai da, iar celui care nu are i se va lua şi ceea ce are”.

Cuvântul Domnului