Arhivă etichetă pentru ‘papa’

Întâlnirea cu sfinții nu e mereu contagioasă (din păcate!): Paul al VI-lea și Nicolae Ceaușescu

ceausescu si paul al VI-leaZilnic pășim printre sfinți și păcătoși. Sunt mulți cei care trec pe lângă noi și ne privesc dornici să ne pună etichete: pentru unii suntem sfinți, pentru alții păcătoșii, ba chiar cei mai mari păcătoși. La sfârșit, singur Dumnezeu este cel care face socoteala: și pentru noi, și pentru ei. El este singurul care cunoaște inima omului (cfr. 2Cr 6,30)!

Cei căroa le-a fost dat să trăiască în perioada 26 septembrie 1897 – 6 august 1978 au avut posiblitatea să-l întâlnească și să-l asculte – sau să-l refuze și să-l ocolească! – pe Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini, cunoscut lumii întregi ca papa Paul al VI-lea, cel de-al 262-lea episcop al Romei. Născut în Concesio (provincia Brescia, Italia), avându-i ca părinți pe Giorgio Montini e Giuditta Alghisi, oameni iubitori de Dumnezeu și fideli învățăturii Bisericii Catolice, s-a bucurat de o copilărie frumoasă alături de frații săi, Francesco și Dominico.

Providența i-a călăuzit întreaga viața și el s-a lăsat purtat de șoaptele Duhului Sfânt, chiar dacă de multe ori a trebuit să sufere în trupul său încercat de diferite boli. Providența s-a folosit mult de suferințele sale. Tânăr fiind, era pasionat de călugării benedictini. Voia să devină unul dintre ei. Însă a fost împiedicat de sănătatea sa precară și a fost „constrâns”/îndrumat de șoaptele Duhului să aleagă calea și spiritualitatea preotului diecezan. Tot din motive de sănătate nu a putut sta nici măcar o zi în seminar, însă Providența a rânduit în viața sa oameni minunați, preoți desăvârșiți, adevărați profesori care l-au ajutat să-și completeze formarea pentru sfânta Preoție. A fost hirotonit preot la 29 mai 1920. A lucrat în serviciul diplomatic al Vaticanului, mai întâi în Polonia și apoi în Secretariatul de Stat. A fost și asistent spiritual pentru F.U.C.I. (Federația Universitară Catolică Italiană, un puternic centru de formare pentru intelectualii catolici italieni!). A fost un apropiat colaborator al papilor Pius al XI-lea și Pius al XII-lea.

Providența l-a smuls din Vatican și l-a purtat spre Milano. A fost consacrat episcop la 20 decembrie 1954, creat cardinal 15 decembrie 1958. Providența a rânduit ca în dieceza sfântului Ambroziu să aprofundeze realitatea Bisericii și să desăvârșească formarea sa pentru a putea face față provocărilor care-l aștepteau: să fie ales papă la 21 iunie 1963, în timpul Conciliului al II-lea din Vatican. Modul „cvasi-supranatural” – cum se exprima papa Benedicat al XVI-lea – prin care a condus Biserica în timpul și mai ales după cel de-al doilea conciuliul din Vatican arată că în inima sa sacerdotală era o singură iubire tridimensională: Cristos, Biserica și omul. Preoția sa, chiar și ca episcop de Milano și apoi Suveran Pontif, a fost mereu una de slujire și sfințenie: dorința lui era să fie sfânt și să sfințească prin cuvintele și gesturile sale.

Inima sa era înflăcărată de Cristos și din ea izvorau deseori cuvintele sfântului Ambroziu: Omnia Christus est nobis – „Cristos e totul pentru noi”. Cristos era cu adevărat totul pentru el. Totul! Și din iubire față de el prin viața sa a arătat omenirii cum se iubește, cum se slujește, cum se muncește și cum se suferă pentru Biserică. El ne-a învățat că asupra omului, asupra societății și asupra Bisericii nu trebuie să strălucească nicio altă lumină în afară de lumina lui Cristos. Prin viața lui se vede că numai strălucirea lui Isus din Nazaret poate lumina calea omului și calea Bisericii.

Despre el știm că a fost primul papă care a vorbit în fața Națiunilor Unite, în Palatul de Sticlă, din New York; primul care a dedicat o exortație apostolică bucuriei: Gaudete in Domino (documentul, dat la 9 mai 1975, poate fi citit  AICI: GAUDETE IN DOMINO ); primul papă care a călătorit cu avionul intrând în contact cu lumea întreagă; primul papă care a vizitat sau – putem spune! – s-a întors la Ierusalim, de unde sfântul Petru, primul papă, a plecat spre Roma; primul care a renunțat la tiara papală, pe care a vândut-o unui muzeu din New York (unde este și astăzi!), banii încasați donându-i săracilor din India pe care i-a vizitat în decembrie 1964. De fapt, prin viața sa a arătat de multe ori că în inima Bisericii trebuie să fie săracii. El a instituit și Ziua Mondială pentru Pace. El a fost cel care a încheiat Anul Credinţei la 30 iunie 1968 cu Crezul Poporului lui Dumnezeu, un alt gest profetic, „o sinteză ulterioară a ceea ce a reieşit în anii Conciliului al II-lea din Vatican” și o mărturisire de credință pentru toți cei care îl mărturisesc pe Isus din Nazaret ca Domnul și Dumnezeul lor (detalii despre Crezul poporului lui Dumnezeu pot fi citite AICI și  AICI ).

El a numit-o pe Sfânta Fecioară Maria, Maica Bisericii! (detalii AICI)

Papa Paul al VI-lea a suferit mult din dragoste față de om, față de Cristos și față de Biserică. A suferit mai ales atunci când nu i-a fost înțeleasă iubirea față de om pusă și transmisă prin enciclica Humanae vitae, Encilica despre reglementarea nașterilor (documentul poate fi citit  AICI ). Prin acest document a devenit în fața multora „persona non grata”, însă gestul său de iubire față de adevăr s-a dovedit cu timpul că a fost o profeție. Totul a fost făcut din iubire față de viață, față de om. Dragostea sa față de om și față de viață este descrisă de biografii săi și prin gesturile eroice pe care le-a făcut cu mult înainte de a fi papă, în perioada 1939-1947, pentru a-i ajuta pe refugiați, pe prizonierii de război și pe toți cei încercați de lipsuri din cauza celui de-al Doilea Război Mondial. A încercat, tot din dragoste față de oameni și față de drepturile lor, să intre în dialog cu alte religii, cu celelalte confesiuni, cu Biserica Ortodoxă și totodată cu regimurile comuniste din Europa de Est. În 1966 l-a primit la Vatican pe ministrul de Externe sovietic Andrei Gromâko. De asemenea și Nicolae Ceaușescu a fost primit în Vatican de papa Paul al VI-lea, la 26 mai 1973. Toate aceste întâlniri au demonstrat (dacă mai era nevoie!) că nu întâlnirea oamenilor sfinți ne transformă (automat) în sfinți, ci întâlnirea cu Dumnezeu care trăiește în ei. Și de cele mai multe ori nu reușim să vedem prezența Domnului în celălalt, nu știm să citim semnele timpului. Dacă l-am simți prezent pe Cristos în lume, în cel de lângă noi, în cei săraci, în preoți, în sacramente… dacă l-am „gusta” cu adevărat am simți cât este de bun și am deveni sfinți. Numai atunci am îndrăzni să luptăm și să ne împotrivim până la sânge păcatului ca să fim sfinți, așa cum sfânt, desăvârșit este Tatăl nostru cel din ceruri.

De fapt, papa Paul al VI-lea, mai presus de orice politică a pus preoția și sfințenia, pasiunea sa de a fi mereu un Alter Christus și de a avea mereu un „stil preoțesc”, de a fi mereu un instrument de har pentru fiecare om întâlnit, un purtător neobosit al crucii lui Cristos, un slujitor smerit al Bisericii, Noul Popor al lui Dumnezeu. Ca episcop le cerea mereu preoților să iubească Biserica și să fie sfinți. Toți erau invitați să-și pună această întrebare: „Prin felul în care îmi trăiesc preoția, slujesc Biserica lui Dumnezeu sau mă slujesc de Biserica lui Dumnezeu?”! O întrebare care trebuie să răsune și astăzi în multe inimi, consacrate sau nu prin sacramentul preoției, dar care au primit botezul: slujesc Biserica lui Cristos sau mă folosesc de ea?

Pr. Antonio Lanzoni, vice-postulator al cauzei de beatificare a lui Paul al VI-lea, scria în articolul Paul al VI-lea, o lumină care străluceşte pe vârful muntelui:

Există un titlu cu care să fie posibil să încercăm să exprimăm rolul lui Paul al VI-lea în istoria Bisericii?

Patriarhul de Constantinopol Atenagora, când la 5 ianuarie 1964 l-a întâlnit pe papa în Ţara Sfântă, n-a ezitat să-l definească „Paul al II-lea”, pentru că observa o afinitate foarte puternică între apostolul neamurilor şi Paul al VI-lea. Apoi, redescoperind marea valoare a lui Paul al VI-lea, ar putea fi definit „primul Papă modern”. De asemenea:
„Papa dialogului”,
„Papa Conciliului al II-lea din Vatican”,
„Papa ecumenismului”,
„Papa pelerin”,
„Papa civilizaţiei iubirii”,
„Papa apărător al vieţii”,
„Papa timpurilor viitoare”,
„Papa expert în umanitate”,
„Papa păcii”,
„Papa bucuriei”,
„Papa învăţător şi martor”,
„Papa îndrăgostit de Cristos şi de Biserică”.

O persoană care i-a fost deosebit de apropiată sintetizează astfel viaţa lui Paul al VI-lea: „Pot să afirm caracteristica sa de a fi mereu servitor. Servitor al lui Cristos şi al omului; servitor în Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican şi în angajarea realizării sale; servitor constant, curajos şi prudent al actualizării Bisericii; servitor în călătoriile apostolice, în angajarea pentru pace, în tensiunea ecumenică; servitor în apărarea credinţei prin solemna mărturisire de credinţă cunoscută drept „Crezul lui Paul al VI-lea”; servitor în enciclicele sale, în discursurile sale, în tot magisteriul său; servitor umil, mereu disponibil şi generos în operele sale de caritate”.

Apoi, cum înțelept se exprima un mistic al islamului: „Trimisul lui Dumnezeu s-a suit într-o zi pe muntele sfânt, însă ieri, sărbătoarea muntelui sfânt, Dumnezeu i-a spus: nu mai coborî în mijlocul oamenilor, ci rămâi aici sus, în lumină, cu mine”. Era 6 august 1978, sărbătoarea Schimbării la Față, ziua în care s-a prezentat în casa Tatălui.

Omul sfânt dedicat în întregime lui Cristos și Bisericii a fost beatificat la 19 octombrie 2014 și apoi canonizat la 14 octombrie 2018 de către papa Francisc.

Împreună cu Sfântul Părinte papa Francisc „îl amintim cu multă veneraţie şi recunoştinţă… și îl rugăm ca din cer să mijlocească pentru Biserică, pe care a iubit-o aşa de mult, şi pentru pacea în lume”.

Sfinte Paul al VI-lea, roagă-te pentru noi!


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00


Citește și:

Ceauşescu, primit la Vatican de Papa Paul al VI-lea

Pr. Maffeis: Papa Francisc găseşte mare inspiraţie în Paul al VI-lea

Crezul poporului lui Dumnezeu. Prietenia lui Montini cu filozoful Maritain 

„Maica Bisericii”, acea proclamare neaşteptată a papei Paul al VI-lea 

Humanae vitae – Encilica Papei Paul al VI-lea despre reglementarea nașterilor 

Paul al VI-lea, o lumină care străluceşte pe vârful muntelui

A fi pe munte. Despre fericitul Paul al VI-lea

Papa Paul al VI-lea, din cer să mijlocească pentru Biserică

 

 

Devieri ale credinţei. Vremuri grele! Tu, însă…

noaptea intunecata si lumina credințeiDacă nu pentru astăzi, dacă nu tocmai pentru noi și trezirea noastră, atunci pentru cine au fost scrise aceste cuvinte acum 2000 de ani?

Să le citim cu atenție, să le medităm și, mai ales, să ne rugăm pentru Biserică, pentru Sfântul Părinte și, nu în ultimul rând, pentru convertirea noastră!

Uniți în rugăciune, să străbatem împreună („Episcop și popor”), drumul spre Adevărul care ne va face liberi, acel Adevăr care nu este o idee, ci o persoană: Isus Cristos (cf. In 8,32, In 14,6)!

Devieri ale credinţei în timpurile de pe urmă

1 Dar să ştii acestea: în zilele de pe urmă vor fi vremuri grele2 pentru că oamenii vor fi egoişti, lacomi de bani, lăudăroşi, aroganţi, defăimători, neascultători faţă de părinţi, nerecunoscători, sacrilegi, 3 lipsiţi de iubire, neînduplecabili, perfizi, indisciplinaţi, cruzi, duşmani ai binelui, 4 trădători, obraznici, orbiţi de mândrie, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, 5 având înfăţişarea evlaviei, dar renegând puterea ei. Şi de aceştia fereşte-te! 6 Dintre ei sunt aceia care se strecoară prin case şi ademenesc femeiuşti încărcate de păcate, frământate de pofte de tot felul, 7 [gata] mereu să înveţe, dar incapabile să ajungă vreodată la cunoaşterea adevărului. 8 Căci aşa cum Iánes şi Iambrés i s-au opus lui Moise, tot aşa şi aceştia se opun adevărului, oameni stricaţi la minte, găsiţi nevrednici în privinţa credinţei, 9 dar nu vor ajunge prea departe, pentru că nebunia lor va fi dezvăluită tuturor aşa cum a fost şi a acelora.

Atitudinea ideală a omului lui Dumnezeu

10Tu, însă,ai urmărit îndeaproape învăţătura [mea], purtarea mea, hotărârea, credinţa, îndelunga răbdare, iubirea, statornicia mea 11 în persecuţii şi suferinţele care au venit asupra mea în Antiohía, în Icóniu şi în Lístra. Câte persecuţii am îndurat! Şi Domnul m-a salvat din toate. 12 Dar toţi cei care vor să trăiască în Cristos Isus cu evlavie vor fi persecutaţi. 13 Însă oamenii răi şi impostori vor merge din rău în mai rău, înşelând şi fiind înşelaţi.

14Tu, însă, rămâi statornic în cele pe care le-ai învăţat şi în care crezi, ştiind de la cine le-ai învăţat! 15 Din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi care îţi pot da înţelepciunea spre mântuire prin credinţa care este în Cristos Isus. 16 Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este de folos pentru a învăţa, a dojeni, a îndrepta, a educa în dreptate, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, pe deplin pregătit pentru orice lucrare bună.

(din Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotei, cap. 3)

Cu gândul la încercările prin care trece Biserica și Sfântul Părinte/papalitatea, recitesc cele scrise acum 5 ani, când a fost ales Sfântul Părinte papa Francisc:

și

Cred și astăzi ceea ce spuneam atunci: când îi ceri lui Dumnezeu un om, el îţi trimite un înger.

Preotul nu este niciodată un fier vechi…

Papa BenedictMăreţia muncii sacerdotale
se află în faptul că ea oferă, la orice vârstă,
o oportunitate specifică.
Preotul nu este niciodată un fier vechi…
Fiecare vârstă are importanţa sa specifică:
fervoarea tinerilor
este tot atât de importantă
ca maturitatea bătrânilor.


Portretul robot al papei după Ratzinger: nici mare erudit, nici mare diplomat, ci om al lui Dumnezeu

De Andrea Tornielli

Papa nu trebuie să fie un mare erudit nici un mare diplomat, ci pur şi simplu un om al lui Dumnezeu. Şi „prima calitate” pentru a fi papă nu este diferită de cea necesară pentru a fi preot: nu „superioritatea intelectuală” sau „capacitatea de organizare”, ci „o urmă de sfinţenie”.

În zilele în care se discută şi se polemizează cu privire la scrisoarea cu care Benedict al XVI-lea a dezminţit „prejudecata nesăbuită” care-l reprezintă numai ca un „teoretician” şi care îl reprezintă pe succesor ca lipsit de formare teologică, merită de recuperat câteva perle uitate din magisteriul lui Joseph Ratzinger, care ne redau gândirea sa autentică, aşa de distantă de anumite clişee în care el însuşi a fost redus, fie de anumite facţiuni progresiste fie de anumiţi aşa-numiţi „ratzingeriani”.

Este iluminantă recitirea câtorva pagini din volumul al XII-lea din Opera Omnia a lui Ratzinger, editată de Libreria Editrice Vaticana în 2013, intitulat „Vestitori ai Cuvântului şi slujitori ai bucuriei voastre”. Este vorba despre un discurs ţinut în septembrie 1978 de fostul cardinal arhiepiscop de München şi Freising la o întâlnire cu preoţii din Ecuador, unde viitorul papă era prezent ca legat pontifical pentru Congresul Marian Naţional din Guayaquil. Chiar acolo, în Ecuador, ştirea despre moartea papei Luciani avea să ajungă la Ratzinger.

Cardinalul amintea, referindu-se la conclavul care s-a desfăşurat în luna august şi care a dus la desemnarea foarte rapidă a lui Ioan Paul I: „Înainte de alegerea papei a fost singular faptul că vorbind cu oricine, călugări sau laici, credincioşi sau necredincioşi, catolici sau necatolici, toţi subliniau acelaşi lucru: alegeţi mai ales un om al lui Dumnezeu”.

„Papa – continua Ratzinger trasând un portret robot bazat pe simpla tradiţie a Bisericii – nu trebuie să fie un geniu, nu trebuie să fie un mare diplomat nici un mare erudit, ci trebuie să fie un om al lui Dumnezeu: un om care se vede că se roagă, că crede; un om care întrupează sfinţenia”.

„Ceea ce este valabil pentru papa – mai afirma viitorul Benedict al XVI-lea, tot repropunând elementele fundamentale ale tradiţiei – este valabil în mod fundamental pentru fiecare preot. Prima calitate care se aşteaptă de la el nu este capacitatea de organizare sau superioritatea intelectuală, ci o urmă de sfinţenie”.

Ratzinger observa că „îndelung se poate desfăşura această slujire numai dacă suntem profund înrădăcinaţi în Dumnezeu, numai dacă trăim în interior în raport constant cu Dumnezeu. Pentru aceasta rugăciunea, şi rugăciunea contemplativă, este importantă”.

Într-un pasaj precedent şi la fel de semnificativ din acelaşi discurs, fostul arhiepiscop de München din Bavaria propunea reflecţii destinate să se reflecte în însăşi biografia sa şi în condiţia sa de „papă emerit”. Vorbind tot despre preot, afirma: „Nici nu poate să fie o muncă pe un timp determinat: măreţia muncii sacerdotale se află în faptul că ea oferă, la orice vârstă, o oportunitate specifică. Preotul nu este niciodată un fier vechi… Fiecare vârstă are importanţa sa specifică: fervoarea tinerilor este tot atât de importantă ca maturitatea bătrânilor. Tocmai înţelepciunea, calmul, suferinţa acestora din urmă sunt o adevărată contribuţie, care demonstrează că munca preotului este mereu semnificativă şi în măsură să consume omul până la sfârşit”.

(După Vatican Insider, 15 martie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe http://www.ercis.ro