Zilnic pășim printre sfinți și păcătoși. Sunt mulți cei care trec pe lângă noi și ne privesc dornici să ne pună etichete: pentru unii suntem sfinți, pentru alții păcătoșii, ba chiar cei mai mari păcătoși. La sfârșit, singur Dumnezeu este cel care face socoteala: și pentru noi, și pentru ei. El este singurul care cunoaște inima omului (cfr. 2Cr 6,30)!
Cei căroa le-a fost dat să trăiască în perioada 26 septembrie 1897 – 6 august 1978 au avut posiblitatea să-l întâlnească și să-l asculte – sau să-l refuze și să-l ocolească! – pe Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini, cunoscut lumii întregi ca papa Paul al VI-lea, cel de-al 262-lea episcop al Romei. Născut în Concesio (provincia Brescia, Italia), avându-i ca părinți pe Giorgio Montini e Giuditta Alghisi, oameni iubitori de Dumnezeu și fideli învățăturii Bisericii Catolice, s-a bucurat de o copilărie frumoasă alături de frații săi, Francesco și Dominico.
Providența i-a călăuzit întreaga viața și el s-a lăsat purtat de șoaptele Duhului Sfânt, chiar dacă de multe ori a trebuit să sufere în trupul său încercat de diferite boli. Providența s-a folosit mult de suferințele sale. Tânăr fiind, era pasionat de călugării benedictini. Voia să devină unul dintre ei. Însă a fost împiedicat de sănătatea sa precară și a fost „constrâns”/îndrumat de șoaptele Duhului să aleagă calea și spiritualitatea preotului diecezan. Tot din motive de sănătate nu a putut sta nici măcar o zi în seminar, însă Providența a rânduit în viața sa oameni minunați, preoți desăvârșiți, adevărați profesori care l-au ajutat să-și completeze formarea pentru sfânta Preoție. A fost hirotonit preot la 29 mai 1920. A lucrat în serviciul diplomatic al Vaticanului, mai întâi în Polonia și apoi în Secretariatul de Stat. A fost și asistent spiritual pentru F.U.C.I. (Federația Universitară Catolică Italiană, un puternic centru de formare pentru intelectualii catolici italieni!). A fost un apropiat colaborator al papilor Pius al XI-lea și Pius al XII-lea.
Providența l-a smuls din Vatican și l-a purtat spre Milano. A fost consacrat episcop la 20 decembrie 1954, creat cardinal 15 decembrie 1958. Providența a rânduit ca în dieceza sfântului Ambroziu să aprofundeze realitatea Bisericii și să desăvârșească formarea sa pentru a putea face față provocărilor care-l aștepteau: să fie ales papă la 21 iunie 1963, în timpul Conciliului al II-lea din Vatican. Modul „cvasi-supranatural” – cum se exprima papa Benedicat al XVI-lea – prin care a condus Biserica în timpul și mai ales după cel de-al doilea conciuliul din Vatican arată că în inima sa sacerdotală era o singură iubire tridimensională: Cristos, Biserica și omul. Preoția sa, chiar și ca episcop de Milano și apoi Suveran Pontif, a fost mereu una de slujire și sfințenie: dorința lui era să fie sfânt și să sfințească prin cuvintele și gesturile sale.
Inima sa era înflăcărată de Cristos și din ea izvorau deseori cuvintele sfântului Ambroziu: Omnia Christus est nobis – „Cristos e totul pentru noi”. Cristos era cu adevărat totul pentru el. Totul! Și din iubire față de el prin viața sa a arătat omenirii cum se iubește, cum se slujește, cum se muncește și cum se suferă pentru Biserică. El ne-a învățat că asupra omului, asupra societății și asupra Bisericii nu trebuie să strălucească nicio altă lumină în afară de lumina lui Cristos. Prin viața lui se vede că numai strălucirea lui Isus din Nazaret poate lumina calea omului și calea Bisericii.
Despre el știm că a fost primul papă care a vorbit în fața Națiunilor Unite, în Palatul de Sticlă, din New York; primul care a dedicat o exortație apostolică bucuriei: Gaudete in Domino (documentul, dat la 9 mai 1975, poate fi citit AICI: GAUDETE IN DOMINO ); primul papă care a călătorit cu avionul intrând în contact cu lumea întreagă; primul papă care a vizitat sau – putem spune! – s-a întors la Ierusalim, de unde sfântul Petru, primul papă, a plecat spre Roma; primul care a renunțat la tiara papală, pe care a vândut-o unui muzeu din New York (unde este și astăzi!), banii încasați donându-i săracilor din India pe care i-a vizitat în decembrie 1964. De fapt, prin viața sa a arătat de multe ori că în inima Bisericii trebuie să fie săracii. El a instituit și Ziua Mondială pentru Pace. El a fost cel care a încheiat Anul Credinţei la 30 iunie 1968 cu Crezul Poporului lui Dumnezeu, un alt gest profetic, „o sinteză ulterioară a ceea ce a reieşit în anii Conciliului al II-lea din Vatican” și o mărturisire de credință pentru toți cei care îl mărturisesc pe Isus din Nazaret ca Domnul și Dumnezeul lor (detalii despre Crezul poporului lui Dumnezeu pot fi citite AICI și AICI ).
El a numit-o pe Sfânta Fecioară Maria, Maica Bisericii! (detalii AICI)
Papa Paul al VI-lea a suferit mult din dragoste față de om, față de Cristos și față de Biserică. A suferit mai ales atunci când nu i-a fost înțeleasă iubirea față de om pusă și transmisă prin enciclica Humanae vitae, Encilica despre reglementarea nașterilor (documentul poate fi citit AICI ). Prin acest document a devenit în fața multora „persona non grata”, însă gestul său de iubire față de adevăr s-a dovedit cu timpul că a fost o profeție. Totul a fost făcut din iubire față de viață, față de om. Dragostea sa față de om și față de viață este descrisă de biografii săi și prin gesturile eroice pe care le-a făcut cu mult înainte de a fi papă, în perioada 1939-1947, pentru a-i ajuta pe refugiați, pe prizonierii de război și pe toți cei încercați de lipsuri din cauza celui de-al Doilea Război Mondial. A încercat, tot din dragoste față de oameni și față de drepturile lor, să intre în dialog cu alte religii, cu celelalte confesiuni, cu Biserica Ortodoxă și totodată cu regimurile comuniste din Europa de Est. În 1966 l-a primit la Vatican pe ministrul de Externe sovietic Andrei Gromâko. De asemenea și Nicolae Ceaușescu a fost primit în Vatican de papa Paul al VI-lea, la 26 mai 1973. Toate aceste întâlniri au demonstrat (dacă mai era nevoie!) că nu întâlnirea oamenilor sfinți ne transformă (automat) în sfinți, ci întâlnirea cu Dumnezeu care trăiește în ei. Și de cele mai multe ori nu reușim să vedem prezența Domnului în celălalt, nu știm să citim semnele timpului. Dacă l-am simți prezent pe Cristos în lume, în cel de lângă noi, în cei săraci, în preoți, în sacramente… dacă l-am „gusta” cu adevărat am simți cât este de bun și am deveni sfinți. Numai atunci am îndrăzni să luptăm și să ne împotrivim până la sânge păcatului ca să fim sfinți, așa cum sfânt, desăvârșit este Tatăl nostru cel din ceruri.
De fapt, papa Paul al VI-lea, mai presus de orice politică a pus preoția și sfințenia, pasiunea sa de a fi mereu un Alter Christus și de a avea mereu un „stil preoțesc”, de a fi mereu un instrument de har pentru fiecare om întâlnit, un purtător neobosit al crucii lui Cristos, un slujitor smerit al Bisericii, Noul Popor al lui Dumnezeu. Ca episcop le cerea mereu preoților să iubească Biserica și să fie sfinți. Toți erau invitați să-și pună această întrebare: „Prin felul în care îmi trăiesc preoția, slujesc Biserica lui Dumnezeu sau mă slujesc de Biserica lui Dumnezeu?”! O întrebare care trebuie să răsune și astăzi în multe inimi, consacrate sau nu prin sacramentul preoției, dar care au primit botezul: slujesc Biserica lui Cristos sau mă folosesc de ea?
Pr. Antonio Lanzoni, vice-postulator al cauzei de beatificare a lui Paul al VI-lea, scria în articolul Paul al VI-lea, o lumină care străluceşte pe vârful muntelui:
Există un titlu cu care să fie posibil să încercăm să exprimăm rolul lui Paul al VI-lea în istoria Bisericii?
Patriarhul de Constantinopol Atenagora, când la 5 ianuarie 1964 l-a întâlnit pe papa în Ţara Sfântă, n-a ezitat să-l definească „Paul al II-lea”, pentru că observa o afinitate foarte puternică între apostolul neamurilor şi Paul al VI-lea. Apoi, redescoperind marea valoare a lui Paul al VI-lea, ar putea fi definit „primul Papă modern”. De asemenea:
„Papa dialogului”,
„Papa Conciliului al II-lea din Vatican”,
„Papa ecumenismului”,
„Papa pelerin”,
„Papa civilizaţiei iubirii”,
„Papa apărător al vieţii”,
„Papa timpurilor viitoare”,
„Papa expert în umanitate”,
„Papa păcii”,
„Papa bucuriei”,
„Papa învăţător şi martor”,
„Papa îndrăgostit de Cristos şi de Biserică”.O persoană care i-a fost deosebit de apropiată sintetizează astfel viaţa lui Paul al VI-lea: „Pot să afirm caracteristica sa de a fi mereu servitor. Servitor al lui Cristos şi al omului; servitor în Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican şi în angajarea realizării sale; servitor constant, curajos şi prudent al actualizării Bisericii; servitor în călătoriile apostolice, în angajarea pentru pace, în tensiunea ecumenică; servitor în apărarea credinţei prin solemna mărturisire de credinţă cunoscută drept „Crezul lui Paul al VI-lea”; servitor în enciclicele sale, în discursurile sale, în tot magisteriul său; servitor umil, mereu disponibil şi generos în operele sale de caritate”.
Apoi, cum înțelept se exprima un mistic al islamului: „Trimisul lui Dumnezeu s-a suit într-o zi pe muntele sfânt, însă ieri, sărbătoarea muntelui sfânt, Dumnezeu i-a spus: nu mai coborî în mijlocul oamenilor, ci rămâi aici sus, în lumină, cu mine”. Era 6 august 1978, sărbătoarea Schimbării la Față, ziua în care s-a prezentat în casa Tatălui.
Omul sfânt dedicat în întregime lui Cristos și Bisericii a fost beatificat la 19 octombrie 2014 și apoi canonizat la 14 octombrie 2018 de către papa Francisc.
Împreună cu Sfântul Părinte papa Francisc „îl amintim cu multă veneraţie şi recunoştinţă… și îl rugăm ca din cer să mijlocească pentru Biserică, pe care a iubit-o aşa de mult, şi pentru pacea în lume”.
Sfinte Paul al VI-lea, roagă-te pentru noi!
SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!
Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță
€4,00
Citește și:
Ceauşescu, primit la Vatican de Papa Paul al VI-lea
Pr. Maffeis: Papa Francisc găseşte mare inspiraţie în Paul al VI-lea
Crezul poporului lui Dumnezeu. Prietenia lui Montini cu filozoful Maritain
„Maica Bisericii”, acea proclamare neaşteptată a papei Paul al VI-lea
Humanae vitae – Encilica Papei Paul al VI-lea despre reglementarea nașterilor
Paul al VI-lea, o lumină care străluceşte pe vârful muntelui
A fi pe munte. Despre fericitul Paul al VI-lea
Papa Paul al VI-lea, din cer să mijlocească pentru Biserică