Cât de grele sunt despărțirile. Cum să nu te doară și să nu plângi când petreci luni sau ani cu persoane dragi și deodată afli că… au plecat sau vor pleca în viitorul (foarte!) apropiat?! Cum să nu fie dureros să-ți pregătești propria plecare, despărțire? Și câtă durere mai ales atunci când doar tu știi că vei pleca, când doar cel care se desparte știe totul despre ceea ce va urma! Sfântul Ioan transmite toată această tensiune a despărțirii începând cu capitolul al XIV-lea al evangheliei sale. Simțim aceasta încă din primul verset: „Să nu se tulbure inima voastră…”. Iar apoi Domnul le dă celor dragi toate garanțiile posibile: mă duc să vă pregătesc un lor; mă voi întoarce; veți primi tot ce veți cere, nu vă voi lăsa orfani etc. Pune în joc tot ceea ce era posibil pentru a alina durerea despărțirii care se apropia.

În toată această tensiune, atunci când Domnul îi anunță pe apostoli că în curând lumea nu-l va mai vedea, dar că el se va întoarce și ei îl vor vedea, răsună glasul sfântului Iuda sărbătorit astăzi: „Doamne, cum se face că ai să ni te revelezi nouă și nu lumii?” (In 14,22). Iar Isus i-a răspuns și ne răspunde și nouă nouă celor care am vrea atât de mult să-l vedem, să-l atingem, să-l ascultăm: „Dacă cineva mă iubește, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el și ne vom face locuință la el” (In 14,23). Nu doar că-l vor revedea apostolii, nu doar că va fi văzut de toți cei care-l iubesc, dar va veni împreună cu Tatăl și își va face locuința la cei care-l iubesc. Dumnezeu se arată și locuiește cu cei care îl iubesc. Și este minunat să simți că ai un Dumnezeu care locuiește cu tine, care stă lângă tine și trăiește împreună cu tine bucuria sau tristețea, frigul sau foamea, durerea sau speranța… Totul!

Însă ceilalți? Lumea? Oare nu trebuie să ne însușim și noi întrebarea lui Iuda? De ce oare Domnul nu se arată lumii întregi? Sau, mai bine spus, de ce nu-l observă toată lumea pe Cristos care trăiește și astăzi în mijlocul nostru? De ce nu ne-a convertit pe toți la Dumnezeu? De ce nu ne convertește pe toți, ca-ntr-o magie, la creștinism? De ce unii sunt atât de siguri și stăpâni pe credința lor în timp ce alții șovăie? De ce unii dau totul pentru Cristos, iar alții nimic? De ce pe mine și pe tine te-a chemat să primești botezul, iar pe alții nu? De ce ne-a lăsat tocmai nouă obligația de a vesti evanghelia? De ce a pus în inima noastră strigătul Apostolului: „Vai mie dacă nu vestesc evanghelia” (1Cor 9,16)?!

De ce ni s-a arătat nouă și nu lumii întregi? Pentru că acum suntem noi cei care trebuie să-l purtăm pe Cristos și să-l arătăm lumii întregi. Noi, eu și tu. L-am primit pe Cristos ca să-l oferim celorlalți. Cine l-a primit pe Cristos și nu-l dăruiește și fraților săi, îl pierde!

Suntem iubiți de Dumnezeu cu o iubire veșnică
și lumea trebuie să cunoască
iubirea lui Dumnezeu în noi:
Isus Cristos.

28 octombrie 2017 

Sâmbătă din săptămâna a 29-a de peste an
SS. SIMON şi IUDA, ap.
Ef 2,19-22; Ps 18; Lc 6,12-19

LECTURA I
Sunteţi zidiţi pe temelia apostolilor.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 2,19-22
Fraţilor, voi nu mai sunteţi străini şi nici oaspeţi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu, ²⁰ zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus. ²¹ În el, toată construcţia, ca un ansamblu armonios, se înalţă ca un templu sfânt în Domnul, ²² în care şi voi sunteţi zidiţi, ca să deveniţi o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 18(19),2-3.4-5 (R.: cf. 5)
R.: În lumea întreagă răsună vestea mântuirii.

² Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu
şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale.
³ Ziua încredinţează zilei mesajul,
iar noaptea transmite nopţii cunoaşterea. R.

⁴ Nu e vorbire, nu sunt cuvinte
ale căror glasuri să se poată auzi,
⁵ şi totuşi vocea lor străbate tot pământul,
vestea lor ajunge la marginile lumii. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm, pe tine, Doamne, te mărturisim; pe tine, Doamne, te măreşte corul preaslăvit al apostolilor. (Aleluia)

EVANGHELIA
A ales doisprezece dintre ei pe care i-a numit apostoli.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,12-19
În zilele acelea, Isus s-a dus pe munte să se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. ¹³ Când s-a făcut ziuă, i-a chemat pe discipolii săi la sine şi a ales doisprezece dintre ei pe care i-a numit apostoli: ¹⁴ pe Simon, cel numit Petru, şi pe Andrei, fratele lui, pe Iacob şi Ioan, pe Filip şi Bartolomeu, ¹⁵ pe Matei şi Toma, pe Iacob, fiul lui Alfeu, şi pe Simon numit Zelotul, ¹⁶ pe Iuda, fiul lui Iacob, şi pe Iuda Iscariot, care a devenit trădător. ¹⁷ Coborând împreună cu ei, s-a oprit pe câmpie. O mare mulţime de discipoli ai săi şi mult popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi din zona de coastă a Tirului şi a Sidonului ¹⁸ au venit ca să-l asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi ¹⁹ şi toată lumea căuta să-l atingă, pentru că ieşea din el o putere care-i vindeca pe toţi.

Cuvântul Domnului