Ar fi bine să recitim Biblia cu această convingere: tot cuvântul Domnului se împlinește. Fericiți suntem când credem, trăim și vestim acest adevăr: promisiunile lui Dumnezeu se împlinesc. Însă ce se întâmplă cu promisiunile noastre? 

Despre Voltaire, marele om de știință, se povestesc multe întâmplări. Printre ele este și aceasta care conturează faima sa de ateu. Într-o zi s-a întâlnit pe drum cu un cortegiu funerar. Văzându-l că-și descoperă capul în fața crucii parohiale, cineva care se afla lângă ei îi spuse: „Ia te uită! Te-ai împăcat și tu cu Dumnezeu?” Surprins, Voltaire i-a răspuns: „Ne salutăm, însă nu ne vorbim”.

 În fond, ce sunt cuvintele? Exprimă ele mereu aceeași realitate? Nu cumva echivocitatea este din ce în ce mai prezentă și astfel nu mai suntem siguri pe înțelesul cuvintelor noastre sau ale celor din jur? Ba mai mult, nu cumva trecem prea greu de la cuvinte la fapte și prea ușor ne răzgândim în privința celor promise? Suntem noi oameni de cuvânt? Cei din jurul nostru au încredere în cuvântul nostru?

„Cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu. Ceea ce este în plus faţă de acestea este de la Cel Rău”. Totul este clar și categoric în învățătura pe care ne-o transmite Domnul. Însă nu este și la fel de ușor de aplicat în viața noastră: zilnic suntem un amalgam uriaș de cuvinte care de multe ori au forma unor promisiuni, dar care de prea puține ori ajung fapte concrete. Sunt multe lucruri pe care le spunem apoi le gândim și le răzgândim și ne răzgândim. Astfel pierdem respectul celor care aveau încredere în noi.

Astăzi Cristos se apropie de noi, ne așază în inimă aceste cuvinte și ne cere să fim oameni de cuvânt. A fi om de cuvânt înseamnă a împlini cele promise, dar în același timp înseamnă a fi omul cuvântului clar, concis, fără ambiguități. Înseamnă a nu căuta manipularea prin cuvinte sau instrumentalizarea cuvintelor, ci doar adevărul simplu, clar, fără prefăcătorie.

Dacă astăzi lipsesc oamenii de cuvânt, dacă astăzi nu reușim să fim oameni de cuvânt, este și pentru că nu mai știm ce înseamnă sacrificiul, nu mai știm ce înseamnă renunțarea, nu mai știm ce înseamnă să părăsim o viață veche, o „îndeletnicire” veche și să fim asemenea lui Elizeu: dispuși să mergem și să slujim, să îndrăznim să începem un drum nou. De fapt, a fi om de cuvânt înseamnă și aceasta: să fii dispus să te sacrifici, să alergi ca să ajungi la timp, să renunți la ceea ce te împiedică să-ți împlinești făgăduințele, să lași tot ceea ce te îndepărtează de cuvântul dat.

Suferim când oamenii ne dezamăgesc și nu își îndeplinesc promisiunile. Nu ne place să îi așteptăm pe cei care întârzie. De aceea să veghem ca în viața noastră „da” să fie mereu „da” iar „nu” să rămână „nu” pentru totdeauna. 

Preasfânta Inimă a lui Isus, pacea și împăcarea noastră, să ne ajute în această hotărâre de a fi oameni de cuvânt. Și mai ales să ne dobândească harul de a ne împăca cu toți cei pe care i-am dezamăgit prin neîmplinirea promisiunilor noastre.

---

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,33-37
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Din nou aţi mai auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu faci jurământ fals, ci să ţii jurămintele făcute înaintea Domnului!» ³⁴ Eu însă vă spun: să nu juri deloc! Nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu. ³⁵ Nici pe pământ, pentru că este scăunelul picioarelor sale. Nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui rege. ³⁶ Nici pe capul tău să nu juri, căci nu poţi face niciun fir de păr alb sau negru. ³⁷ Deci cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu. Ceea ce este în plus faţă de acestea este de la Cel Rău.

Cuvântul Domnului