Arhivă etichetă pentru ‘petru’

Nu există sub cer alt nume pentru care să pot trăi

Cine vrea să facă binele – şi astăzi ca şi în trecut – trebuie să îndrăznească să-şi asume mari riscuri. Este periculos să fii bun! Cineva chiar ar putea înfiinţa o firmă de asigurări care să-i despăgubească pe cei care fac binele şi care apoi sunt judecaţi, păgubiţi, marginalizaţi, arătaţi cu degetul etc.! Dacă faci binele rişti să fii tras la răspundere, în timp ce mulţi care fac răul rămân „neobservaţi”. „Cine te crezi? Cu ce ocazie? Ce urmăreşti?” sunt doar o parte din întrebările pe care le primim atunci când, poate fără prea mult merit sau efort, am făcut un mic bine. Toate aceste întrebări ne fac să ne căim de binele făcut şi să spunem: mai bine îmi vedeam de treabă, mai bine stăteam în banca mea şi-mi vedeam doar de drumul meu, mai bine nu mă băgam, mai bine mă făceam că nu văd. Ce tristă este lumea în care cei care fac binele ajung să se căiască!

Am rămas cu gândul la cuvintele apostolului Petru (tras la răspundere pentru că a făcut un bine!): „Să ştiţi cu toţii, voi şi tot poporul lui Israel, că în numele lui Isus din Nazaret, pe care voi l-aţi răstignit şi pe care Dumnezeu l-a înviat; numai în numele lui stă acest om sănătos înaintea voastră. El este piatra pe care voi ziditorii aţi aruncat-o şi care a devenit piatra din capul unghiului, căci nu există sub cer alt nume dat oamenilor, în care să ne putem mântui” (Fap 4,10-12). Ultimele cuvinte trebuie întipărite bine în inima noastră: „nu există sub cer alt nume dat oamenilor, în care să ne putem mântui”.

Şi totuşi: pe cine mai interesează astăzi mântuirea? Pe cine mai interesează viitorul într-o lume în care fiecare se înghesuie să trăiască prezentul, clipa? Pe viaţa noastră scrie: carpe diem – trăieşte clipa! Viitorul nostru se rezumă la următoarele ore şi la ce putem extrage mai bun din ele. Ce e dincolo de datul imediat e un ipotetic viitor pe care, spunem deseori, cine ştie dacă-l mai prindem, aşa că trebuie să profităm de efemerul prezent. Oare gândurile noastre nu ne neagă credinţa în mântuire? Oare faptele noastre nu contrazic tocmai speranţa care ar trebuie să fie în sufletul nostru: suntem pelerini pe acest pământ şi trăim ca să ne putem bucura apoi de Dumnezeu în împărăţia sa veşnică.

Poate că în inima noastră, mai mult decât cuvintele „nu există sub cer alt nume dat oamenilor, în care să ne putem mântui”, ar trebui să fie scrise aceste cuvinte: „nu există sub cer alt nume dat oamenilor, în care să putem trăi”. Mântuirea nu e ceva ce se va întâmpla cândva, ci e o realitate care tocmai se întâmplă, se petrece aici, acum. Drumul nostru spre mântuire a început când am primit darul vieţii şi de atunci păşim spre Dumnezeu, spre viaţa veşnică. Mântuirea noastră se întâmplă acum: s-a întâmplat prin ce-am făcut ieri (pro sau contra ei!), se întâmplă prin ce facem acum (pro sau contra ei!) şi va continua să se întâmple – dacă ne mai rabdă bunul Dumnezeu – prin ce vom face mâine (pro sau contra ei!).

Astăzi aş vrea să conştientizăm toţi că nu mântuirea care vine trebuie să ne intereseze, nici ca fericire cu gândul că va fi Rai şi nici ca teamă cu gândul că o vom rata şi va fi Iad! Ceea ce trebuie să ne intereseze este mântuirea care tocmai se întâmplă, pe care tocmai o trăim acum! Să lucrezi la mântuire în fiecare clipă înseamnă să faci lucruri pline de un pic de nebunie atunci când se iveşte momentul, exact ca Petru care se îmbracă înainte de a sări în apă (de obicei noi ne dezbrăcăm şi apoi sărim în apă!). Să lucrezi la mântuire înseamnă să priveşti în jurul tău şi să vezi prezenţa Domnului în viaţa aproapelui şi să strigi asemenea ucenicului iubit: „E Domnul”. Mântuirea noastră tocmai se întâmplă, tocmai o construim, tocmai o acceptăm sau o refuzăm.

De la Sfânta Fecioară Maria trebuie să învăţăm să spunem: „Fie mie, Doamne, după cuvântul tău”, să se împlinească în mine, Doamne, voinţa ta în fiecare clipă prin care-mi construiesc mântuirea. Mijloceşte-ne, Mamă, harul de a lucra fără încetare la mântuirea noastră prin tot ce spunem şi facem.

Reţine

Mântuirea nu e ceva ce ţi se va întâmpla la sfârşitul vieţii, ci este acea realitate care tocmai ţi se întâmplă. Mântuirea este acea lume nouă pe care Cristos cel înviat a creat-o pentru noi. Mântuirea este aici. Chiar nu o vezi?

Vineri, 5 aprilie 2013

Vineri din octava Pastelui
Ss. Vincentiu Ferrer, pr.; Irina, m.

LECTURA I
În nimeni altul nu este mântuire.

Citire din Faptele Apostolilor 4,1-12
În zilele acelea, ¹ pe când Petru şi Ioan vorbeau poporului în templu, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, mai marele templului şi saduceii ² tulburaţi că învaţă poporul şi vestesc întru Isus învierea din morţi. ³ Punând mâna pe ei i-au aruncat în temniţă până a doua zi, căci se înserase. ⁴ Însă mulţi dintre cei care auziseră cuvântul au crezut şi dintre aceştia numai bărbaţi erau în număr de circa cinci mii. ⁵ A doua zi s-au adunat mai marii poporului, bătrânii şi cărturarii din Ierusalim, ⁶ mai marele preot Anna, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi câţi erau din neamul arhieresc. ⁷ Au poruncit să fie aduşi Petru şi Ioan şi i-au întrebat: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi această vindecare?” ⁸Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, a spus: „Voi, conducători ai poporului şi bătrâni, ascultaţi: ⁹ Noi suntem astăzi traşi la răspundere pentru binele făcut unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat. ¹⁰ Să ştiţi cu toţii, voi şi tot poporul lui Israel, că în numele lui Isus din Nazaret, pe care voi l-aţi răstignit şi pe care Dumnezeu l-a înviat; numai în numele lui stă acest om sănătos înaintea voastră. ¹¹ El este piatra pe care voi ziditorii aţi aruncat-o şi care a devenit piatra din capul unghiului,¹² căci nu există sub cer alt nume dat oamenilor, în care să ne putem mântui”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 117,1-2 şi 4.22-24.25-27a (R.: cf. 22)
R.: Cristos este piatra aruncată de zidari, dar aleasă de Dumnezeu.
sau
Aleluia.
¹ Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun,
veşnică este îndurarea lui!
² Să spună Israel că este bun,
veşnică este îndurarea lui!
⁴ Să spună toţi care se tem de Domnul,
veşnică este îndurarea lui! R.

²² Piatra pe care au aruncat-o zidarii
a ajuns în capul unghiului.
²³ Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri.
²⁴ Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,
să ne bucurăm şi să ne înveselim într-însa. R.

²⁵ Doamne, ajută-mă! Doamne, dă-mi biruinţă!
²⁶ Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului;
vă binecuvântăm din casa Domnului.
^27a Domnul este Dumnezeu şi ne luminează. R.

ALELUIA Ps 117,24
(Aleluia) Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul:
să ne bucurăm şi să ne înveselim într-însa. (Aleluia)

EVANGHELIA
A venit Isus, a luat pâine şi le-a dat-o ucenicilor, de asemenea şi peşte.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 21,1-14
În acel timp, ¹ Isus s-a arătat din nou ucenicilor săi la Marea Tiberiadei, şi iată cum: ² Erau împreună Simon Petru, Toma, adică Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre ucenicii lui. ³ Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc”. I-au zis ceilalţi: „Mergem şi noi cu tine”. Au plecat şi s-au urcat în luntre. În noaptea aceea nu au prins nimic. ⁴ Dimineaţă, Isus a apărut pe ţărm, dar ucenicii nu au ştiut că este Isus. ⁵ Isus le-a zis: „Fiilor, aveţi de mâncare ceva peşte?” Ei au răspuns: „Nu!” ⁶ Le-a zis el: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a luntrei şi veţi prinde”. Au aruncat mreaja şi de data aceasta nu puteau să o tragă de mulţimea peştilor. ⁷ Atunci ucenicul pe care îl iubea Isus i-a zis lui Petru: „E Domnul!” Petru, auzind că este Domnul şi-a pus haina, căci nu avea nimic pe el, şi a sărit în apă. ⁸ Ceilalţi ucenici au venit cu luntrea, pentru că erau departe de ţărm, ca la o sută de metri, şi trăgeau mreaja cu peşti. ⁹ Când au venit la ţărm, au văzut jar pus jos, peşte deasupra şi pâine. ¹⁰ Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum”. ¹¹ Simon Petru a urcat în luntre şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei peşti mari şi cu toate că erau atâţia nu s-a rupt mreaja. ¹² Isus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!” Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-l întrebe: „Cine eşti tu?”, ştiind că este Domnul. ¹³ Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o lor, de asemenea şi peştele. ¹⁴ Era pentru a treia oară că Isus se arăta ucenicilor săi, după ce înviase din morţi.

Cuvântul Domnului

06/04/2013 2 1

Îmi dau viaţa pentru tine…

Există unii oameni care ies uşor în evidenţă. Fac acest lucru fie prin realizările lor măreţe, fie prin eşecurile răsunătoare cu care îşi ornamentează viaţa. Astfel de oameni nu lipsesc nici din sfânta Evanghelie. Unul dintre aceşti oameni, măreţ prin viaţa sa, ne poate fi o bună călăuză pentru timpul săptămânii sfinte. Zelul său pentru Cristos, dragostea şi prietenia sa, modul său de a-şi plânge păcatele şi de a se întoarce, ne poate fi imbold spre a trăi Paştele cu demnitate. Avem nevoie de oameni care să ne înveţe cum să trăim pentru Cristos şi lângă Cristos. Un astfel de om este apostolul Petru, cel căruia i se potrivesc atât de bine cuvintele: „Voi face din tine lumina popoarelor, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului”.

Imaginea apostolului Petru, primul papă, cel căruia Domnul i-a încredinţat grija Bisericii abia înfiinţate, a străbătut secolele. Astăzi apostolul vrea să ne transmită ceva din zelul său, din văpaia sa pentru Cristos. Sunt două aspecte asupra cărora putem medita în această zi şi să căutăm să ni le însuşim.

În primul rând lui Petru îi pasă de Cristos, de ceea ce se întâmplă cu el: „Simon Petru i-a făcut semn unui ucenic şi i-a spus: întreabă despre cine vorbeşte”. Sau atunci când îl întreabă pe Isus: „Doamne, unde te duci?”. Ne putem analiza în aceste zile şi să vedem cât de mult ne interesează pe noi ceea ce se întâmplă astăzi cu Cristos, cu Biserica sa, cu credinţa. Simţim vreo durere când vedem bisericile goale sau când vedem că fraţii noştri nu se mai apropie de sacramente? Oare nouă ne pasă de Cristos?

În al doilea rând Petru e plin de înflăcărare, dispus să moară pentru Cristos: „Doamne, de ce nu pot să te urmez acum? Îmi dau viaţa pentru tine”. Zelul său, la început şovăielnic, dar apoi ferm, a făcut ca să-şi dea viaţa pentru Cristos. Mărturia vieţii sfinte şi-a încununat-o cu mărturia martiriului. Astăzi nouă, în România, nu ni se mai cere să murim pentru Cristos, nu mai suntem persecutaţi. Însă astăzi ni se cere ceva la fel de greu: să trăim pentru el, să-i fim martori autentici, convingători. Dacă moartea lui Petru, martirizat prin răstignire, a convins oamenii de beneficiile credinţei, viaţa noastră, felul în care ne trăim credinţa, convinge pe cineva?

Reţine

Cristos se apropie de momentul dăruirii vieţii sale. Cum reuşesc eu să fiu alături de el? Este viaţa mea o mărturie de credinţă în acest timp de pregătire pentru sărbătoarea pascală? Oare mă pot regăsi în cuvintele lui Petru: „Doamne, îmi dau viaţa pentru tine”?

Marţi, 26 martie 2013

Marti din Saptamâna Sfânta
Sf. Emanuel, m.

LECTURA I
Voi face din tine lumina popoarelor, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului.

Citire din cartea profetului Isaia 49,1-6
¹ Ascultaţi, insulelor! Luaţi aminte, popoare îndepărtate! Domnul m-a chemat de la naşterea mea, din sânul mamei mele mi-a spus pe nume. ² A făcut din gura mea sabie ascuţită, m-a ocrotit la umbra mâinii sale. A făcut din mine o săgeată preferată şi m-a pus în tolba sa. ³ El mi-a spus: „Tu eşti servitorul meu, Israel, în tine mă voi preamări”. ⁴ Dar eu îmi spuneam: „Degeaba m-am trudit, în zadar şi pentru nimic mi-am cheltuit puterile!” Cu toate acestea, partea ce mi se cuvine este la Domnul şi răsplata mea la Dumnezeul meu. ⁵ Şi acum vorbeşte Domnul, el care m-a plămădit din sânul maicii mele, ca să-i slujesc lui şi ca să-l întorc pe Iacob către el şi să strâng la un loc pe Israel. Căci aşa am fost eu preţuit în ochii Domnului şi Dumnezeul meu a fost puterea mea. ⁶ El îmi spunea: „E mic lucru să fii servitorul meu, ca să ridici seminţiile lui Iacob şi să-i întorci pe cei care au mai rămas dintre fiii lui Israel? Voi face din tine lumina popoarelor, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 70,1-2.3-4a.5-6ab.15 şi 17 (R.: cf. 15)
R.: Gura mea va vesti îndurarea ta, Doamne.
¹ La tine, Doamne, îmi aflu adăpostul,
nicicând nu voi fi dat de ruşine.
² Eliberează-mă şi apără-mă în dreptatea ta,
pleacă-ţi urechea spre mine şi salvează-mă. R.

³ Fii pentru mine stâncă şi cetate de refugiu,
pentru că numai tu eşti stânca
şi cetatea mea de apărare.
^4a Scoate-mă, Dumnezeule, din mâna celui fărădelege. R.

⁵ Pentru că tu, Doamne, eşti speranţa mea,
în tine mi-am pus încrederea din copilărie.
^6ab În tine mi-am găsit sprijin din sânul mamei mele,
de atunci tu ai fost ocrotitorul meu. R.

¹⁵ Gura mea va vesti în toate zilele
dreptatea şi îndurarea ta
a căror măsură nu o pot cunoaşte.
¹⁷ Dumnezeule, m-ai învăţat din copilărie,
iar eu povestesc şi astăzi minunile tale. R.

VERS LA EVANGHELIE
Bucură-te, regele nostru,
care, ascultând de Tatăl,
ai fost dus la răstignire, ca un miel blând la înjunghiere.

EVANGHELIA
Unul dintre voi mă va vinde… Nu va cânta cocoşul, până nu te vei lepăda de trei ori de mine.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 13,21-33.36-38
²¹ În acel timp, Isus, stând la masă cu ucenicii lui, a fost cuprins de o nelinişte adâncă şi a spus: „Adevăr, adevăr vă spun: unul dintre voi mă va vinde”. ²² Ucenicii se uitau unii la alţii, neştiind despre cine vorbeşte Isus. ²³ La masă era rezemat de pieptul lui Isus unul dintre ucenicii lui, pe care îl iubea Isus. ²⁴ Simon Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a spus: „Întreabă despre cine vorbeşte”. ²⁵Ucenicul, plecându-se la pieptul lui Isus, l-a întrebat: „Doamne, cine este?” ²⁶ Isus i-a răspuns: „Acela este căruia îi voi da bucăţica de pâine, pe care o voi întinde”. ²⁷ Şi întingând bucăţica, a luat-o şi i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. După acea îmbucătură a intrat Satana în el. Iar Isus i-a zis: „Ceea ce ai de gând să faci, fă repede”. ²⁸ Dar nimeni din cei care şedeau la masă nu a înţeles pentru ce i-a zis aceasta. ²⁹ Unii socoteau, deoarece Iuda avea punga, că lui îi zice Isus: „Cumpără cele de trebuinţă pentru sărbătoare”, sau să dea ceva săracilor. ³⁰ După ce Iuda a luat bucăţica de pâine a ieşit imediat. Şi era noapte. ³¹ După ce a ieşit Iuda, Isus a spus: „Acum a fost preamărit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preamărit în el. ³² Iar dacă Dumnezeu a fost preamărit în el, Dumnezeu la rândul său îi va da propria mărire şi i-o va da curând. ³³ Copilaşii mei, încă puţin timp mai sunt cu voi. Voi mă veţi căuta, dar, ceea ce am spus iudeilor vă spun acum şi vouă: unde merg eu, voi nu puteţi veni”. ³⁶ „Doamne, l-a întrebat Simon Petru, unde te duci?” Isus a răspuns: „Unde mă duc eu, tu nu poţi veni acum după mine, dar vei veni mai târziu”. ³⁷ Petru i-a spus: „Doamne, de ce nu pot să te urmez acum? Îmi dau viaţa pentru tine”. ³⁸ Isus i-a răspuns: „Îţi vei da viaţa pentru mine? Adevăr, adevăr îţi spun: nu va cânta cocoşul, până nu te vei lepăda de trei ori de mine”.

Cuvântul Domnului

26/03/2013 2 1

Pescarul de oameni

Lacrimile sfântului Petru

„Mă tem de Dumnezeu care trece pe lângă mine şi cu o străfulgerare îmi luminează mintea, arătându-mi calea, şi care, dacă eu resping această vizită a lui, poate, nu se va mai întoarce cu lumina lui niciodată, şi astfel voi rămâne în beznă, dezorientat şi expus rătăcirii, şi în final osândei”, spunea sfântul Augustin. Da, mă tem ca nu cumva Dumnezeu să treacă pe lângă mine, eu să nu-l observ, el să meargă mai departe şi să nu se mai întoarcă niciodată. Atunci eu ce mă voi face? Cum aş putea să-mi imaginez acum viaţa mea fără Dumnezeu?

Mă uit la apostolii din evanghelie şi rămân fascinat. Le-a spus doar atât: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni” (Mc 1,17). Şi ei s-au ridicat „îndată” şi au mers după el. Ce or fi înţeles ei atunci din acest cuvânt? Cum adică „pescari de oameni”? Încerc să-mi imaginez cum ar fi să mă trezesc cu cineva că trece pe lângă mine şi-mi spune aceste cuvinte, aşa, din senin. Şi asta fără să ştiu cine e şi cu ce se ocupă. Cum ar fi să mergi astăzi pe malul unui lac şi să începi să chemi oameni cu astfel de cuvinte? Cel mai probabil ai fi luat de nebun.

Nu ştiu ce au înţeles ucenicii, dar nu mă mai satur să-i admir pentru curajul lor şi pentru intuiţia pe care au avut-o de a merge după Isus. Au simţit că e ceva mai bun, că merg spre o altfel de viaţă, o altfel de ocupaţie. Au lăsat îndată totul şi au plecat să devină „pescari de oameni”. Au plecat să adune oameni pentru împărăţia lui Dumnezeu. Au mers şi după un timp de pregătire au devenit ecoul acelui strigăt: „Timpul s-a împlinit; împărăţia lui Dumnezeu este aproape: convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Mc 1, 15). Şi ca mărturia lor să fie credibilă şi-au dat viaţa pentru acest adevăr. Spunea cineva că „am încredere doar în oamenii care sunt gata să moară pentru adevărul pe care-l mărturisesc”.

Încerc să-mi amintesc cum s-au petrecut lucrurile în viaţa mea şi să înţeleg cum am ajuns şi eu să merg după el în încercarea de a deveni „pescar de oameni”. Pe el nu l-am auzit niciodată şi nu mi-a adresat direct niciun cuvânt. Nu sunt şi nu am fost pescar şi nu prea am darul de a sta şi aştepta să prind peşte. Şi totuşi…m-a chemat. S-a folosit de oameni, de situaţii şi încet, încet (cu o admirabilă răbdare şi insistenţă!) m-a făcut ucenicul său. Nu l-am înţeles niciodată de ce m-a ales. Nici acum nu-l înţeleg în totalitate. Este un dar pe care mi l-a făcut şi un mister care mă va însoţi toată viaţa. Caut printre chemările ucenicilor să găsesc una care să mi se potrivească. Cred că cel mai bine mă regăsesc în chemarea lui Natanael (cf. In 1,43-51). Au fost alţii care m-au dus la Isus, alţii care au venit şi mi-au spus: „Există cineva care te va fascina! Vino să-l vezi”. Mi-a fost drag când l-am întâlnit, când am conştientizat ce a făcut pentru mine. Dar nu atât de drag pe cât ar fi meritat. A fost convingător, dar nu într-atât încât să nu mă mai îndepărtez niciodată de el. Cred că l-a rătăciri mă asemăn mai mult lui Petru (de fapt, nu prea avem în evanghelii menţionate rătăcirile apostolilor, momentele lor de îndoială, de trădare. Ştim doar de Iuda şi de Petru. Iar între cei doi, îmi place să cred că, fără niciun merit din partea mea, ci sprijinit tare de harul celui mult iubitor de oameni, nu am ajuns atât de jos ca Iuda).

Asemenea lui Petru m-am aventurat deseori în tot felul de fapte şi expresii de genul: „Chiar dacă toţi se vor scandaliza din cauza ta, eu nu mă voi scandaliza niciodată…. Chiar dacă ar trebuie să mor împreună cu tine, nu te voi renega” (Mt 26,33.35). Şi la puţin timp mă comportam de parcă nu l-aş fi întâlnit niciodată pe „Omul acela”, de parcă eu şi el nu ne-am fi cunoscut, de parcă Omul-Dumnezeu nu ar fi exista, nu m-ar fi chemat, nu mi-ar fi oferit prietenia şi ajutorul său. Cred că şi rătăcirile îşi au rostul lor. Deşi poate ar fi fost mai bine să nu cunoaştem rătăcirea. Dar poate că aşa am învăţat să preţuim mai mult iertarea şi iubirea lui. Poate aşa i-am înţeles mai mult răbdarea şi statornicia. Poate aşa am înţeles că parabola fiului risipitor şi a tatălui milostiv nu e doar o parabolă, ci este o relatare a vieţii noastre ce tocmai se desfăşoară: pe de o parte noi, fiii risipitori şi răzvrătiţi, plecaţi să prăpădim bunurile lui (harurile sale!) şi apoi dezamăgiţi de viaţa noastră; iar de cealaltă parte el, Dumnezeu Tatăl, mereu cu privirea îndreptată spre noi, în aşteptarea zilei în care ne vom întoarce, gata să ne alerge în întimpinare, să ne copleşească cu darurile sale, el bucuros că ne-a recăpătat, noi hotărâţi să-i slujim şi mai ales hotărâţi să-i înţelegem iubirea. Da, eu şi Dumnezeu vom rămâne pentru totdeauna o întâlnire interesantă, fascinantă, plină de imprevizibil.

Acum îmi vine în minte un tablou pe care l-am văzut în muzeul Louvre. Artistul (Giovanni Francesco Barbieri) a redat întâlnirea dintre Preacurata Fecioară Maria şi sfântul Petru care-şi plângea trădarea. Este expresiv chipul lui Petru, dar mângâietoare este şi privirea iertătoare a Mamei. Este ceea ce notează evanghelistul despre Petru după momentul trădării: „Şi, ieşind afară, a plâns amar” (Mt 26,75). Dar după acele lacrimi a fost mereu doar pescari de oameni. Ceea ce-mi doresc şi eu, ceea ce trebuie să facem şi noi: să atragem oamenii la Cristos, cel care ne-a chemat şi care strigă omului: „Vino după mine!”. Astăzi Cristos trece prin viaţa noastră şi ne cheamă să-l urmăm. Trece chiar pe acolo pe unde noi muncim, învăţăm, ne plimbăm, alergăm, scriem, dormim, visăm, iubim… Chiar şi prin locurile în care ne-am refugiat din cauza păcatelor noastre. Ne întinde mâna şi ne ridică, încurajându-ne ca pe cei din evanghelie: „Ridică-te şi mergi şi nu mai păcătui”.

Domnul să vegheze asupra noastră ca să întâlnim şi noi privirea sa iertătoare şi totodată să beneficiem de chipul duios al Preacuratei. Domnul să ne ajute să facem pocăinţă pentru păcatele noastre pentru că timpul s-a împlinit şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.

https://www.youtube.com/watch?v=sqhZKMRGdKM

Luni, 14 ianuarie 2013

Luni din saptamâna 1 de peste an
Sf. Felix de Nola, pr. m.

LECTURA I
Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul său.

Începutul Scrisorii către Evrei 1,1-6
¹ După ce Dumnezeu în trecut a vorbit părinţilor noştri prin profeţi, în multe rânduri şi în multe chipuri,² în acest timp de pe urmă ne-a vorbit şi nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate şi prin care a făcut lumea. ³ El, fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei lui Dumnezeu şi ţinând toate prin cuvântul său puternic, după ce ne-a curăţit de păcate, s-a aşezat de-a dreapta maiestăţii dumnezeieşti întru cele de sus. ⁴ El a ajuns cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un nume mai mare decât al lor. ⁵ Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: „Fiul meu eşti tu, eu astăzi te-am născut”, şi iarăşi: „Eu îi voi fi lui Tată şi el îmi va fi mie fiu?” ⁶ Dar când aduce în lume pe întâiul său născut, el zice: „Să i se închine lui toţi îngerii lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 96,1 şi 2b.6-7c.9 (R.: cf. 7c)
R.: Împreună cu îngerii să-l adorăm pe Domnul!
¹ Domnul stăpâneşte: să se bucure pământul,
să tresalte de veselie insulele nenumărate!
^2b Dreptatea şi judecata stau alături de tronul său. R.
⁶ Cerurile vestesc dreptatea lui
şi toate popoarele îi văd mărirea.
^7c Cădeţi în genunchi în faţa lui, voi, toţi zeii. R.
⁹ Căci tu, Doamne, eşti preaînalt peste tot pământul,
şi tu eşti cu mult mai presus decât toţi zeii. R.

ALELUIAMc 1,15
(Aleluia) Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, spune Domnul;
întoarceţi-vă la Dumnezeu şi credeţi în evanghelie. (Aleluia)

EVANGHELIA
Întoarceţi-vă la Dumnezeu şi credeţi în evanghelie!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,14-20
¹⁴ După ce l-au arestat pe Ioan Botezătorul, Isus a plecat în Galileea, predicând evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. ¹⁵ El spunea: „Timpul s-a împlinit; împărăţia lui Dumnezeu este aproape: convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” ¹⁶ Trecând pe malul Lacului Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mreaja în mare, căci erau pescari. ¹⁷ Isus le-a zis: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”. ¹⁸ Lăsându-şi îndată mrejele, ei l-au urmat. ¹⁹ Mergând ceva mai departe, a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui Iacob. Ei erau în barcă şi îşi pregăteau mrejele. ²⁰ Isus i-a chemat imediat, iar ei l-au lăsat pe tatăl lor Zebedeu în barcă, împreună cu zilierii lui, şi au plecat după Isus.

Cuvântul Domnului