Arhivă etichetă pentru ‘raul’

Atunci când abandonul ne pare cea mai „onorabilă” soluție…

Astăzi ne apropiem de cuvântul Domnului convinși că „Mântuitorul nostru Isus Cristos a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelie” (2Tim 1,10b). Adevărul credinței noastre, măreția lui Cristos și puterea lui asupra răului sunt oglindite tocmai de fermitatea cu care el poruncește duhurilor rele și ele i se supun: „Văzând Isus că se adună mulţimea, i-a poruncit cu asprime duhului necurat, spunându-i: „Duh mut şi surd, eu îţi poruncesc: ieşi din el şi să nu mai intri niciodată în el!” Strigând şi scuturându-l puternic, duhul necurat a ieşit”. Câtă mângâiere pentru sufletul nostru când îl privim pe Cristos biruind răul!

Însă dincolo de fascinația în fața puterii lui Cristos, observăm și contrastul dintre măreția Domnului și neputința ucenicilor în fața răului: „Învăţătorule, l-am adus la tine pe fiul meu, care are un duh mut… Le-am spus discipolilor tăi să-l alunge, dar nu au putut”. Neputința lor este imaginea slăbiciunii noastre în fața răului, în fața relelor care zilnic depășesc forța noastră. Astăzi suntem noi cei care ne simțim neputincioși în fața războiului, terorismului, morții. Ne confruntăm cu suferințe care ne fac să spunem că nu are rost să mai luptăm, că oricum răul e prea mare, mult peste puterile noastre și nimeni și nimic nu-l mai poate opri.

Tocmai în aceste ceasuri de ispită, când abandonul ne pare cea mai „onorabilă” soluție, Cristos strigă inimilor noastre pline de dubii: „O, generaţie necredincioasă! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai suporta? Aduceţi-l la mine”! Cristos ne invită să ne apropiem de el, purtând cu noi „răul” care macină sufletul nostru. Nouă ne adresează această invitație: „Aduceți înaintea mea răul din viața voastră, dubiile voastre, sufletul vostru. Nu vă temeți”! Nouă ne spune Domnul la începutul acestei săptămâni, când poate pășim descurajați, epuizați de această încercare de a învinge răul din noi și din jurul nostru: „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28).

Spre Cristos mergem și cu Cristos ne întâlnim ori de câte ori ne scăldăm sufletul în rugăciunea de seară și de dimineață, în adorația euharistică și în participarea la sfânta Liturghie. Toate acestea sunt momente de har prin care „viaţa şi nemurirea” strălucesc în ființa noastră și prindem curaj în lupta cu răul. Când intrăm în comuniune cu Dumnezeu, când îi prezentăm răul și istoria răului din noi, asemenea tatălui din evanghelie, el ne mângâie cu haru său: „Nu vă temeți, toate sunt posibile pentru cel care crede”.

Așadar, totul este posibil pentru cel care crede, iar nouă nu ne rămâne decât să strigăm plini de speranță: „Credem, Doamne. Vino în ajutorul necredinţei noastre”!

Rugăciunea
nu este doar forța cu care putem învinge răul,
ci ea înseamnă și prezența lui Dumnezeu
cu care putem preveni răul și ispitele
(cf. Mc 14,38).

20 februarie 2017

Luni din săptămâna a 7-a de peste an
Sf. Elefterie, ep.
Sir 1,1-10; Ps 92; Mc 9,14-29

LECTURA I
Înainte de toate lucrurile a fost creată înţelepciunea.
Citire din cartea lui Ben Sirah 1,1-10
Toată înţelepciunea este de la Domnul şi cu el este în veci. Nisipul mării, picăturile ploii şi zilele veşniciei, cine le va număra? ³ Înălţimea cerului şi lărgimea pământului, abisul şi înţelepciunea, cine le va cerceta? Cine a pătruns înţelepciunea lui Dumnezeu, care este prima dintre toate? ⁴Înainte de toate a fost creată înţelepciunea şi înţelegerea priceperii este din veşnicie. ⁵ Izvorul înţelepciunii este cuvântul lui Dumnezeu în înălţimi şi căile ei sunt porunci veşnice. ⁶ Rădăcina înţelepciunii cui i-a fost revelată? şi subtilităţile ei cine le-a cunoscut? ⁷ Cunoaşterea înţelepciunii cui i-a fost revelată? Şi marea sa experienţă cine a înţeles-o? ⁸ Unul este cel înţelept, foarte de temut, aşezat pe tronul său. ⁹ Domnul însuşi a creat-o, a văzut-o şi a măsurat-o şi a revărsat-o peste toate lucrările sale, ¹⁰ la orice făptură, după dărnicia lui, a dăruit-o celor care îl iubesc.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 92(93),1ab.1c-2.5 (R.: 1a)
R.: Domnul stăpâneşte îmbrăcat în maiestate.

^1ab Domnul stăpâneşte îmbrăcat în maiestate
Domnul s-a îmbrăcat, s-a încins cu putere. R.

^1c A pus pământul pe temelii solide, ca să nu se clatine.
² Din vremuri străvechi este aşezat tronul tău de domnie:
tu eşti din veşnicie! R.

⁵ Mărturiile tale sunt cu totul adevărate,
sfinţenia împodobeşte casa ta, Doamne,
în vecii vecilor. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 2Tim 1,10b
(Aleluia) Mântuitorul nostru Isus Cristos a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelie. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cred. Vino în ajutorul necredinţei mele!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 9,14-29
În acel timp, venind la discipoli, Isus a văzut o mare mulţime în jurul lor şi cărturari care discutau cu ei. ¹⁵ Îndată ce mulţimea l-a văzut, a rămas uimită şi a alergat să-l întâmpine. ¹⁶ Iar el i-a întrebat: „Despre ce discutaţi cu ei?” ¹⁷ Atunci, unul din mulţime i-a răspuns: „Învăţătorule, l-am adus la tine pe fiul meu, care are un duh mut. ¹⁸ Ori de câte ori îl ia în stăpânire, îl trânteşte la pământ, iar el face spume, scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Le-am spus discipolilor tăi să-l alunge, dar nu au putut”. ¹⁹ Atunci el le-a răspuns: „O, generaţie necredincioasă! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai suporta? Aduceţi-l la mine!” ²⁰ L-au adus la el şi, când duhul l-a văzut, îndată l-a scuturat pe tânăr şi, căzând la pământ, se zvârcolea, făcând spume. ²¹ Isus l-a întrebat pe tatăl lui: „Cât timp este de când i se întâmplă aceasta?” El i-a zis: „Din copilărie. ²² De multe ori l-a aruncat chiar şi în foc şi în apă ca să-l facă să piară. Însă, dacă poţi, îndură-te de noi şi ajută-ne!” ²³ Isus i-a spus: „«Dacă poţi?” Toate sunt posibile pentru cel care crede”. ²⁴ Tatăl copilului, strigând, a spus îndată: „Cred. Vino în ajutorul necredinţei mele!” ²⁵ Văzând Isus că se adună mulţimea, i-a poruncit cu asprime duhului necurat, spunându-i: „Duh mut şi surd, eu îţi poruncesc: ieşi din el şi să nu mai intri niciodată în el!” ²⁶ Strigând şi scuturându-l puternic, duhul necurat a ieşit, iar el a devenit un mort, încât cei mai mulţi spuneau că a murit. ²⁷ Însă Isus, prinzându-l de mână, l-a ridicat, iar el a stat în picioare. ²⁸ Apoi, intrând în casă, discipolii l-au întrebat aparte: „De ce noi nu am putut să-l scoatem?” ²⁹ El le-a spus: „Acest soi de diavol nu poate fi scos cu nimic în afară de rugăciune”.

Cuvântul Domnului

20/02/2017 0 5

„Un exorcism, vă rog”?

„Taci şi ieşi din el”! Câtă putere divină în cuvintele acestea. Totul se întâmplă ca la începuturi: Cuvântul are forță creatoare. Cristos rostește cuvântul iar duhul necurat i se supune imediat.

Uneori ne-am dori ca și în viața noastră totul să se întâmple la fel de repede. Am vrea să cerem și să ni se ofere, să poruncim și să primim. Sau să fie ca în afaceri, ca în comerț: ai nevoie de ceva mergi și ceri, dai comandă. Cum ar fi să avem un loc unde poți intra și comanda: „Un exorcism, vă rog”? Și imediat să îți fie servit și să te simți eliberat de tot răul din tine și din jur. Dacă ar fi așa chiar acum ne-am ridica și am pleca să cumpărăm zeci de exorcisme. Nu neapărat pentru noi, pentru că deja avem în mintea noastră o listă cu anumite persoane cărora le-am oferi aceste „detoxificări spirituale”.

Însă viața nu este o afacere. Valorile vieții, credința, iubirea nu sunt bunuri de comerț, nu se pot cumpără, selecta, comanda. Harul nu știe de porunca omului. Harul – și acest lucru este atât de bine! – nu poate fi cumpărat. Doar cei simpli, umili, „colaboratorii adevărului” primesc de la Cuvântul întrupat „har după har”. Și ce multă nevoie este astăzi de oameni cu har, de oameni carismatici, de oameni care știu să citească semnele timpului! Avem nevoie de astfel de oameni în Biserică și în societate, în viața politică și în viața spirituală. Lumea întreagă are nevoie de oameni simpli, dar plini de har, asemenea sfintei fecioare Maria. Noi înșine trebuie să devenim astfel de oameni plini de har.

Însă știm că pentru a lăsa loc harului trebuie să ne eliberăm de păcat, de rău. Harul și păcatul nu pot sta împreună. De aceea noi și lumea întreagă avem nevoie de o exorcizare, de o eliberare de cel rău și de faptele sale. Diavolul pare să umble liber pe străzi și să strige: „Știu cine ești…”. Și toți se tem de prezența sa, de strigătul său. Prea puțini mai îndrăznesc să ia atitudine, să se opună răului. Zgomotul asurzitor al urii și al violenței, apăsătoarea surzenie a indiferenței și a egoismului, fac să nu se mai audă clar vocea Eliberatorului nostru: „Taci și ieși din lumea aceasta, din casa aceasta, din familia aceasta, din omul acesta”. Câtă nevoie avem de acest strigăt! Câtă sete după această răcoritoare mângâiere pe care doar Cristos, Domnul și învățătorul plin de autoritate, ne-o poate aduce.

Amintește-ți, Doamne, de noi, opera mâinilor tale. Strigă, Doamne, orgoliului din noi. Strigă și risipește din noi violența, ura, dușmănia. Strigă, Doamne, și eliberează-ne de demonul lașității și al indiferenței, eliberează-ne de mâinile care poartă arme. Strigă, Doamne, și eliberează-ne de falsitate. Strigă, Doamne, inimii noastre și umple-o de iubire și uimire în prezența ta tămăduitoare.

Cristos domnește
și are putere asupra omenirii
pentru că „a suferit moartea pentru fiecare om”,
pentru mine,
pentru tine,
pentru toți oamenii!

10 ianuarie 2017

Marţi din săptămâna 1 de peste an
Ss. Agaton, pp.; Grigore de Nyssa, ep.; Paul, primul pustnic
Evr 2,5-12; Ps 8; Mc 1,21-28

LECTURA I
Se cuvenea să-l desăvârşească prin suferinţă pe iniţiatorul mântuirii lor.
Citire din Scrisoarea către Evrei 2,5-12
Fraţilor, nu îngerilor le-a supus Dumnezeu lumea viitoare, despre care vorbim. ⁶ Cineva a dat mărturie undeva, spunând: „Ce este omul că îţi aminteşti de el, sau fiul omului, că îl iei în seamă? ⁷ Cu puţin l-ai făcut inferior îngerilor, l-ai încununat cu măreţie şi cinste. ⁸ Toate le-ai pus sub picioarele lui”. Aşadar, prin faptul că i-a supus toate, nu a lăsat nimic care să nu-i fie supus. De fapt, acum încă nu vedem că toate îi sunt supuse, ⁹ dar vedem că cel care a fost „cu puţin mai mic decât îngerii „, Isus, pentru că a suferit moartea, este „încununat cu măreţie şi cinste”, întrucât, prin harul lui Dumnezeu, el a suferit moartea pentru fiecare om. ¹⁰ Într-adevăr, se cuvenea ca acela pentru care sunt toate şi prin care există toate, care voia să ducă mulţi fii la glorie, să-l desăvârşească prin suferinţă pe iniţiatorul mântuirii lor. ¹¹ De fapt, şi cel care sfinţeşte şi cei sfinţiţi, toţi au aceeaşi origine. De aceea nu se ruşinează să-i numească fraţi ¹² când spune: „Voi vesti numele tău fraţilor mei, în mijlocul adunării te voi lăuda”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 8,2a şi 5.6-7.8-9 (R.: cf. 7)
R.: L-ai pus pe Fiul tău stăpân peste toate.

^2a Doamne, Dumnezeul nostru,
cât de minunat este numele tău pe tot pământul!
⁵ Mă întreb: „Ce este omul, că te gândeşti la el,
sau fiul omului, că-l iei în seamă?” R.

⁶ L-ai făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri,
l-ai încununat cu cinste şi măreţie.
⁷ L-ai făcut să stăpânească lucrările mâinilor tale,
toate le-ai pus la picioarele lui. R.

⁸ Oile şi boii laolaltă,
precum şi animalele câmpului,
⁹ păsările cerului şi peştii mării,
tot ce străbate căile apelor. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. 1Tes 2,13
(Aleluia) Primiţi cuvântul lui Dumnezeu, căci nu este un cuvânt omenesc, ci, într-adevăr, Dumnezeu este cel care vă vorbeşte. (Aleluia)

EVANGHELIA
El îi învăţa ca unul care are autoritate.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,21-28
În acel timp, au venit la Cafarnaum. Şi îndată, în zi de sâmbătă, a intrat în sinagogă şi-i învăţa. ²²Şi erau uimiţi de învăţătura lui, pentru că el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor. ²³ În sinagoga lor era un om cu duh necurat care a strigat: ²⁴ „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. ²⁵ Dar Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i: „Taci şi ieşi din el!” ²⁶ Iar duhul necurat, scuturându-l şi strigând cu glas puternic, a ieşit din el. ²⁷ Atunci toţi au fost cuprinşi de teamă încât discutau între ei: Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun”. ²⁸Şi îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.

Cuvântul Domnului

10/01/2017 0 1

Dacă primim din mâna Domnului pe cele bune, de ce să nu le primim și pe cele rele?

Paul, observând în el însuși bogățiile înțelepciunii interioare și văzând că în exterior el era trup coruptibil, spune:
Avem această comoară în vase de lut (2Cor 4,7). Iată că, la fericitul Iob, vasul de lut a simțit în exterior loviturile și rupturile, dar, în interior, această comoară a rămas intactă. În exterior, a fost sfâșiată din cauza rănilor, dar, în interior, comoara înțelepciunii renăștea fără încetare, arătându-se în exterior prin aceste expresii sfinte: Dacă primim din mâna Domnului pe cele bune, de ce să nu le primim și pe cele rele? (Iob 2,10). El numește bune darurile lui Dumnezeu, atât temporare, cât și veșnice, iar prin rele înțelege suferințele prezente, despre care Domnul spune prin gura profetului: Eu sunt Domnul, și nu este altul. Eu întocmesc lumina și dau chip întunericului, autor al păcii și creator al restriștei (Is 45,5a.7).
Eu întocmesc lumina și dau chip întunericului, pentru că, atunci când, din cauza calamităților exterioare, este creat întunericul suferinței, în interior se aprinde lumina sufletului prin cunoaștere. Autor al păcii și creator al restriștei, pentru că suntem readuși la pacea cu Dumnezeu atunci când lucrurile create, care sunt bune în sine, dar care nu sunt dorite bine, se schimbă pentru noi în necazuri și suferințe. Într-adevăr, prin păcat, noi intrăm în conflict cu Dumnezeu; prin urmare, este drept să restabilim pacea cu Dumnezeu prin necazuri. În felul acesta, atunci când un lucru creat, bun în sine, se transformă pentru noi în cauză de suferință, el ne este folositor pentru corectare, ca să ne întoarcem cu umilință la autorul păcii.
Dar în aceste cuvinte ale lui Iob, cu care el răspunde la acuzele soției sale, trebuie să luăm în considerare îndeosebi faptul că ele sunt pline de bun simț. El spune: Dacă primim din mâna Domnului pe cele bune, de ce să nu le primim și pe cele rele? Desigur, este o mare mângâiere ca, în necazuri, atunci când ne aflăm în strâmtorare, să ne amintim de darurile primite de la Creatorul nostru. Nu ne vom lăsa cuprinși de descurajare atunci când ne lovește durerea, dacă ne vom aminti imediat de mângâierea pe care ne-o aduc darurile. Pentru aceasta a fost scris: În ziua bunăstării să nu uiți de cele rele și în ziua nenorocirii să nu uiți de cele bune (cf. Sir 11,27).
Cel care primește daruri, dar în timpul bunăstării nu se teme de necazuri, cade în aroganță din cauza bucuriei. În schimb, cel care, apăsat de necazuri, nu caută, în timpul necazurilor, să se mângâie cu amintirea darurilor primite, este răpus de sentimente de disperare din cauza stării sale mintale.
Așadar, cele două trebuie unite în așa fel încât unul să fie mereu susținut de celălalt; astfel, amintirea binelui va îmblânzi suferința necazului și neîncrederea cu privire la bucuriile pământești și teama necazului vor înfrâna bucuria darului. Pentru aceasta, acel bărbat sfânt, în mijlocul suferințelor cauzate de necazurile sale, își calma mintea sa strâmtorată de atâtea răni cu amintirea darurilor din trecut, spunând: Dacă primim din mâna Domnului pe cele bune, de ce să nu le primim și pe cele rele?